3, 2, 1. Sari!

0
2

Raul Shotover, ce curge din Alpii de Sud prin Canionul Skippers inainte de a se varsa intr-un alt rau
in apropiere de Queenstown, este o destinatie predilecta pentru rafting si jet boating.
(Foto: Guliver/Getty Images) 


Peisaje de vis, aventuri palpitante, mancare delicioasa si oi cat vezi cu ochii. Credeam ca stiu peste ce voi da cand voi pasi pentru prima data pe Insula de Sud a Noii Zeelande. Am calatorit pana la capatul lumii cu asteptari foarte mari, dar odata ajunsa la fata locului, realitatea a in­trecut imaginatia. Insula de Sud este un veritabil „teren de joaca” pentru adulti, mandrindu-se cu piscurile inalte ale Alpilor de Sud, fiorduri, ghetari si paduri salbatice. Daca adaugati acestei diversitati naturale firea relaxata si prietenoasa a localnicilor, infrastructura impresionanta si serviciile ireprosabile, nu e de mirare ca obtineti reteta unei vacante fabuloase.
Din Christchurch, unde am aterizat dupa doua escale si 20 de ore lungi de zbor, imi fac drum spre inima Insulei de Sud, catre Queenstown. Soseaua serpuieste printre Alpii de Sud, oferind aproape neincetat motive de incantare: iarba pare sa fie mai verde ca oriunde altundeva, cerul mai albastru, iar oile – stapanele locului. Noua Zeelanda este una dintre cele mai curate si mai putin poluate tari din lume, iar proportia oi/oameni – de 10/1 (mai exact, 40 de milioane de oi la 4 milioane de locuitori).


Fox Glacier are o lungime de 13 km si este unul dintre cei mai accesibili ghetari din lume.
(Foto: SXC.HU) 

Prima oprire: Fox Glacier, unul dintre cei mai accesibili ghetari din lume, unde planuiesc sa ma iau la tranta cu gheata. Dupa ce ma alatur gru­pului, suntem luati in primire de ghid si condusi catre elicopterul care ne va duce pana la punctul de pornire al turului. Peisaj fantastic dupa peisaj fantastic se deruleaza prin fata ochilor nostri pe durata zborului scurt. Mult mai repede decat ne asteptam, aterizam in inima ghetarului. E timpul sa ne echipam corespunzator, cu crampoane, si sa ne avintam in marea de gheata. Ghidul ne conduce prin crevase lungi si intunecoase, peste intinderi de alb sclipitor, necalcate de nimeni altcineva, prin caverne albastre de gheata. Peste tot in jur – o lumina puternica si sclipiri albastre, ce creeaza un tablou nepamantesc. Dupa dimineata plina de adrenalina, gasesc varianta ideala de relaxare: cateva ore de dolce far niente intr-una dintre piscinele de la Glacier Hot Pools. Raspandite in mijlocul padurii tropicale, extrem de intime si totodata foarte luxoase, se dovedesc a fi locul ideal pentru eliberarea de orice urma de tensiune si pentru a savura in tihna un pahar de vin local.

Podul Kawarau, finalizat in 1880, a fost folosit initial pentru a ajunge la minele de aur din
regiunea Otago, dar acum este cunoscut ca locatie de bungee jumping.
(Foto: SXC.HU) 

Urmatoarea zi este una memorabila: ziua in care voi face pentru prima data bungee jump­ing. Pentru asta, ma duc spre Podul Kawarau, suspendat intre doua stanci abrupte, la vreo 50 de metri deasupra raului cu acelasi nume. Aici, la marginea orasului Queenstown, supranumit „capitala mondiala a aventurii”, neozeelandezii Henry van Asch si A.J. Hackett au deschis pri­ma locatie comerciala de bungee jumping din lume, in 1988. „E un loc de pelerinaj pentru amatorii de senzatii tari”, ne spune baiatul de la casa de marcat cind ne apropiem sa cumparam bilete. Eu am o singura intrebare, rostita cu vo­cea sugrumata si cu mainile tremurande: „A patit vreodata cineva ceva?”. Rade si imi raspunde ferm: „Niciodata! Cel mai tanar saritor a avut 9 ani, iar cel mai batran, 95”. Cu o infuzie proaspata de curaj (sau ceva asemanator), platesc si ma indrept spre platforma de sarituri. Baietii care se ocupa de echiparea saritorilor fac conversatie cu mine, zimbitori, in timp ce imi leaga picioarele intr-un prosop si apoi ataseaza coarda principala si pe cea de rezerva. Ca din mare departare, aud „Romania… Hagi… Ceausecu”. Dar urechile imi sunt pline de bataile ca de tun ale inimii. Ma ridic, ajung la marginea rampei de sarire si inregistrez pentru prima data panorama: sus – nori ca vata de zahar, imprastiati pe cerul albas­tru; de jur-imprejur – stanci abrupte; jos – un gol urias, la fundul caruia se intrezaresc apele extrem de albastre ale raului Kawarau. Nu mai e loc de intors acum. Aud numaratoarea – „3,2,1. Jump!” – si ma arunc in gol. Cele cateva secunde de cadere libera par sa se dilate intr-o eternitate, raul se repede inspre mine si deodata toata frica se transforma in extaz. Incep sa inteleg de ce adrenalina e considerata un drog.

Odata intrata cu acte in regula in randul ama­torilor de senzatii tari, ma felicit ca am ales ca destinatie Queenstown. Bungee jumpingul e doar inceputul aici. Sunt atatea aventuri de incer­cat cat sa umple o vacanta intreaga. Cuibarit intr-o vale pe malul lacului Wakatipu, la poalele muntilor Remarkables, orasul abunda in optiuni: parapanta, parasutism, tiroliana, rapel, rafting, mountain biking si o multime de alte activitati care fac inima sa stea in loc. Pentru ca raman doar cateva zile in aceasta zona, planuiesc sa le valorific la maximum. A doua zi, urc cu gondola deasupra orasului si ma prezint la locul de start al turului de tiroliana, care ma poarta, din copac in copac, inapoi in oras. E o aventura pe cat de spectaculoasa, pe atat de lejera: ghizii te instruiesc temeinic si fac toata treaba, astfel ca nu-ti ramane decat sa te bucuri de priveliste si de senzatia incredibila pe care o ai in timp ce aluneci cu 60 km/h printre pini uriasi.

Gondola ofera o vedere panoramica asupra Queenstownului.
(Foto: SXC.HU) 

Ultimele zile le petrec explorand impre­jurimile. Vizitez cateva dintre podgoriile pitoresti din regiunea Otago si gust din vinul Pinot Noir care face faima zonei. Ma urc in masina si cutreier drumurile de munte din jurul Queenstownului, unde dupa fiecare cotitura ma asteapta o imagine a piscurilor aco­perite de zapada, asa cum le stiu din Stapanul inelelor. Fac o incursiune in trecutul zonei si explorez Arrowtown – un orasel fermecator, parca desprins din filmele cu Vestul Salbatic, in care aventurierii au dat navala in urma cu un secol, in goana lor nebuna dupa aur.

Nici o zi nu seamana cu cealalta in vacanta din Insula de Sud a Noii Zeelande. Cele doua saptamani zboara pe nesimtite. Cand ajung la aeroport, imi dau seama ca timpul a trecut ca fulgerul. Am incercat nenumarate experiente noi, am vazut privelisti spectaculoase, am simtit adrenalina pana in varful degetelor, dar si relaxa­rea totala, am cunoscut oameni plini de pasiune pentru natura, pentru aventura si pentru tara lor. Locul asta mi s-a strecurat in suflet si am im­presia ca plec nu inspre casa, ci de acasa.

TOPUL SUGESTIILOR PENTRU HEDONISTI

La finalul zilelor incarcate de adrenalina, relaxati-va intr-un hotel ce acompaniaza cazarea confortabila cu mancare si vinuri exceptionale.

AZUR LUXURY LODGE, Queenstown E situata la doar 5 minute distanta cu masina de centrul orasului, dar te face sa te simti in plina salbaticie. Aceasta proprietate privata ce se intinde pe aproape 1,5 ha ofera o priveliste superba asupra lacului Wakatipu si consta in 9 vile individuale, spatioase si cu terasa, alaturi de o cabana pentru spatiile comune. Azur mizeaza pe servicii personalizate, astfel ca meniul de cina il veti alege din oferta unuia dintre cele zece restaurante partenere. De la 742 Euro/camera/noapte; www.azur.co.nz

EICHARDT’S PRIVATE HOTEL, Queenstown Locul va va transporta inapoi in timp, cu un secol si jumatate, cand optimisti incurabili au traversat globul cu gandul la zacamintele de aur din zona Lacului Wakapitu. O resedinta construita in 1859 a fost transformata rapid in hotel pentru cautatorii de aur, iar zece ani mai tarziu, prospera afacere a fost preluata de Albert Eichardt. De atunci cladirea a avut neintrerupt scop turistic, iar acum gazduieste unul dintre cele mai elegante hoteluri din oras, membru al retelei Small Luxury Hotels of the World. De la 715 Euro/camera/noapte; www.eichardts.com

OTAHUNA LODGE, Christchurch Cea mai mare resedinta istorica privata din Noua Zeelanda este acum un hotel cu doar sapte apartamente, gradini luxuriante, lac si padure, in mijlocul unui decor natural dominat de un con vulcanic inactiv. Veti sta intr-o vila victoriana cu semineuri, veranda, mobilier somptuos si flori proaspete raspandite prin toate incaperile. Meniul cinei include cinci feluri de mancare, ce se schimba zilnic, in functie de cele mai proaspete ingrediente disponibile. Otahuna Lodge face parte din prestigioasa retea Relais&Chateaux. De la 650 Euro/camera/noapte; www.otahuna.co.nz.

THE DAIRY PRIVATE LUXURY HOTEL, Queenstown Acest boutique hotel fermecator a fost construit in jurul unei vechi laptarii – fost reper al orasului in anii ’20, actualmente o incapere primitoare, cu o serie de deco-ratiuni originale ramase intacte, unde proprietarii servesc un mic dejun delicios. Cele 13 apartamente, cu vedere inspre Queenstown sau inspre muntii dimprejur, sunt completate de un lounge cu semineu si de o biblioteca privata. Castigatorul a doua premii Trip Advisor in 2013, acordate pe baza voturilor oaspetilor. De la 282 Euro/camera/noapte; www.thedairy.co.nz

THE GEORGE, Christchurch Aflat in inima orasului, cu vedere inspre Hagley Park si raul Avon si aproape de atractiile principale (Muzeul Canterbury, Gradinile Botanice, Punting on the Avon), hotelul atrage prin amplasament, designul sofisticat al celor 53 de camere si reputatia celor doua restaurante ale sale, ambele premiate: 50 Bistro, ce ofera preparate specifice de bistro, cu un twist modern, si Pescatore, cu un concept de fine dining si una dintre cele mai bune liste de vinuri din Noua Zeelanda. De la 273 Euro/camera/noapte; www.thegeorge.com 

(Foto: prin bunavointa hotelurilor Azur Luxury Lodge, Eichardt’s Private Hotel,
Otahuna Lodge, The Dairy Private Luxury Hotel, The George)

Text: Elena David. Articol aparut in editia Harper’s BAZAAR septembrie-octombrie 2013.


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here