3 motive pentru care să vizitezi Egiptul anul acesta

0
89
egipt

Niciodată nu e prea devreme să îți planifici concediul și să alegi o destinație ofertantă, atât din punct de vedere al obiectivelor și al atracțiilor turistice, cât și prin prisma prețului pachetelor de vacanță.

Dacă îți stă gândul la zilele libere, dar nu știi ce destinație să alegi anul acesta, noi îți recomandăm să treci pe lista de propuneri Egiptul. O țară cu o istorie cel puțin impresionantă și legende spuse de localnici la tot pasul, statul arab este ideal pentru o vacanță care le cuprinde pe toate – obiective turistice superbe, ospitalitate și o bucătărie excepțională.

Chiar dacă acum câțiva ani, în contextul unor evenimente politice mai puțin fericite, această destinație și-a mai pierdut din popularitate, e bine să știi că acele conflicte s-au aplanat, iar astăzi Egiptul este o destinație sigură de vacanță. Iată care sunt cele mai importante trei motive pentru care ar trebui să petreci cel puțin o săptămână în acest colț de lume.

Abundență de obiective turistice

Așa cum am precizat mai sus, obiectivele turistice din Egipt nu ar trebui să lipsească din arsenalul tău cu locuri vizitate. Celebrele piramide sunt doar vârful icebergului, pentru că farmecul Egiptului se regăsește în multe alte spații vechi de mii de ani, precum Luxor, Abu Simbel sau Nil. E important de reținut faptul că e bine să ajungi să vizitezi aceste locuri stabilind dinainte împreună cu tour operatorul la care ai apelat pentru organizarea concediului care va fi traseul exact, pentru a te simți tot timpul în siguranță.

Paradis al gurmanzilor

Bucatele tradiționale delicioase te pot face să te îndrăgostești pe loc de Egipt și să îți dorești să revii în această destinație turistică. Poți gusta din preparatele autohtone fie în restaurantele din cadrul hotelului în care vei sta cazat, fie la standurile cu mâncare din stradă, pe care le vei găsi la tot pasul. Iar dacă ești vegetarian, Egiptul te va încânta cu delicii care nu au în compoziția lor niciun ingredient de origine animală, dar foarte aromate. Mâncarea este foarte accesibilă ca preț în această parte a lumii, așa că nu ar trebui să te surprindă câteva kilograme în plus afișate pe cântar la întoarcerea din concediu.

Viață de noapte tumultoasă

Distracția continuă mult după miezul nopții în cluburile din Egipt, cunoscute pentru evenimentele la care sunt invitați DJ internaționali. Dacă acest tip de activitate nu îți surâde, dar vrei să cutreieri străzile egiptene, e bine să știi că bazarurile stau deschise non-stop. Îmbunătățește-ți calitățile de negociator și pregătește-te pentru o sesiune de shopping interesantă.

Îți recomandăm să nu ratezi excursiile cu caravana în deșert și nici sesiunile de scuba diving, care te vor încărca de energie. Dacă ți-am făcut poftă de vacanță, avem o veste foarte bună pentru tine! TUI-TravelCenter are oferte excelente pentru vacanțe early booking în Hurghada, cu reduceri de până la 25%*, dacă achiziționezi un pachet care include cazarea și transportul cu avionul charter până pe 30 aprilie 2019. Grăbește-te să prinzi cele mai bune locuri pentru un concediu pe care îl meriți din plin!

 

*Informație valabilă la data publicării acestui articol

 

 

Sursa: Digital Workforce
Sursa foto: pixabay

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here