5 activități creative pe care le puteți încerca împreună cu cei mici

0
59
activitati copii

Plastilină, conuri de brad, ouă, carton, hârtie colorată și flori naturale – toate acestea sunt ingredientele unei zile perfecte petrecute alături de copil, mai ales atunci când vremea de afară nu vă permite să realizați anumite activități în aer liber.

Timpul petrecut alături de copii este cel mai prețios pentru aceștia. O oră petrecută zilnic reușește să îi transforme pe aceștia în copii fericiți, prezența părinților fiind una cât se poate de importantă pentru ei, mai ales în primii ani ai vieții.

Poți folosi orice tip de produse de artă de la hârtia colorată la creioanele speciale sau produsele din hârtie pentru realizarea acestor proiecte.

Iată mai jos 5 activități creative pe care le puteți încerca împreună cu cei mici:

1. Modelarea unor arici hazlii din conuri de brad și plastilină

Oare există vreun copil care să nu iubească plastilina și modelarea? Cu siguranță, nu! Iar atunci când privim spre adulți, aceștia se vor simți minunat să poată experimenta diverse forme pentru ca la final creația lor să capete viață. Poate că aceștia nu au mai încercat să se joace cu plastilină de mult timp și, astfel,  aceasta va fi o activitate cât se poate de plăcută pentru ei.

Cu ajutorul plastilinei, unor conuri de brad și a unor boabe de piper, puteți modela niște arici hazlii, gata să le stârnească zâmbetul copiilor. Modelează un con din plastilină și pune-l în prelungirea conului de brad. Mai apoi, modelează niște piciorușe mici. Cu ajutorul boabelor de piper, realizează ochii și nasul.

2. Crearea unui buchet de trandafiri din frunze uscate

Pentru a realiza un astfel de buchet din frunze uscate, ai nevoie de puțină imaginație, de frunze uscate, de o foarfecă, de o papiotă și de cremă de mâini. Mai ales atunci când ai fetiță, aceasta va fi fascinată de tot ceea ce veți crea împreună.

Șterge frunzele de praf și dă-le cu puțină cremă de mâini pentru strălucire, iar apoi îndoaie-le pe jumătate. Frunza cea mai mică se va rula strâns și pe deasupra o vor învălui și celelalte, fiind rulate asemănător. Cu ajutorul aței, leagă trandafirul. În acest fel, vei construi mai multe flori din frunze uscate și, la final, vei realiza un buchet impresionant de trandafiri.

3. Construirea unei căsuțe din carton și hârtie colorată

Carton, șervețele, lipici, foarfecă, carioci, șervețele umede, hârtie colorată – cam acestea sunt instrumentele de care ai nevoie pentru a realiza o căsuță frumoasă din carton. Pentru decor, poți folosi și anumite rechizite școlare, precum culorile sau acuarelele. Pornește la drum inițial prin decuparea cartonului în forma preferată a casei pe care dorești să o construiești.

Apoi, se vor decupa ferestrele și ușile casei din hârtie colorată. Capacele de la șervețelele umede vor fi desfăcute și în interior se vor așeza câteva fotografii de familie. Imaginile se vor lipi pe fațada casei. Deasupra lor, se vor așeza capacele de șervețele umede, totul fiind asemenea unor ferestre, iar la fereastră stau membrii casei. Proiectul va fi unul minunat pentru copil.

4. Realizarea unui tablou inedit din carton și flori naturale

Vei avea nevoie de multe floricele naturale, de o foarfecă, de carton, scotch, folie alimentară și de multă imaginație pentru ca la final tabloul să pară cât se poate de real. Decupează o ramă dreptunghiulară dintr-o bucată de carton.

Folosește-te de folia alimentară pentru a acoperi marginile ramei și lipește folia cu ajutorul scotch-ului, pe interior. Așează florile, ca într-un tablou pictat și apoi acoperă-le cu folie. Pentru ca efectul să fie și mai frumos, ai putea picta rama tabloului.

5. Decorarea unor ouă hazlii utilizând creioane cerate

De Paște, ouăle roșii sau viu colorate stârnesc imaginația copiilor. De aceea, alege să le pictezi cu ajutorul unor creioane cerate. Acestea se vor folosi atunci când ouăle sunt fierbinți, fiind o variantă cât se poate de creativă. Nu atingeți pictura până când aceasta nu se răcește.

Toate aceste activități vor stârni creativitatea copilului, iar timpul petrecut alături de părinți îi va aduce multă bucurie, liniște și protecție.

 

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: pixabay

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here