5 idei de cadouri pentru botez

0
cadouri botez

Ești invitat la o cumetrie și nu știi cum ai putea să îi impresionezi pe proaspeții părinți cu un dar inspirat pentru cel mic? Ce-i drept, să găsești idei de cadouri pentru botez nu este o activitate la care se pricepe oricine, așa că ne-am gândit să îți facem misiunea mai ușoară. Am strâns pentru tine cele mai bune idei de daruri practice, de care nu s-ar bucura doar nou-născutul, ci și întreaga familie. Iată care sunt acestea.

Un landou inedit

Ce spui de ideea unui landou moale și confortabil, în care micuțul să își savureze pe deplin somnul de prânz sau cel de după-amiază, atunci când părinții îl vor scoate la plimbare? Potrivit pentru copii până la vârsta de 3 ani, un cărucior 2 în 1 este elegant și practic. Fii sigur că părinții îți vor rămâne recunoscători pentru alegerea făcută. Scaunul unui cărucior 2 în 1 este reversibil, adică se va putea poziționa atât cu fața, cât și cu spatele către părinte, în funcție de preferințele acestuia. Copilul se va simți în permanență în siguranță atunci când va fi plimbat într-un landou, mai ales dacă vei opta pentru o variantă prevăzută cu plase pentru țânțari. 

Un jurnal al bebelușului

Ce cadou mai special de atât ar putea primi bebelușul în primele sale luni de la naștere, dacă nu un jurnal în care să poată fi trecute, în detaliu, toate transformările prin care acesta va trece? Un jurnal în care părinții vor putea adăuga și fotografii ale micuțului, pe lângă gânduri sau provocări pe care le vor depăși împreună. 

Poți găsi acest tip de cadou la aproape orice librărie sau online. Jurnalul bebelușului poate fi oferit proaspeților părinți atât la petrecerea de botez, cât și la Baby Shower, dacă organizați un astfel de eveniment.

Un set de cărți cu povești

Cele mai frumoase amintiri ale copilăriei au legătură cu poveștile pe care părinții sau bunicii ni le spuneau înainte de culcare sau la fiecare masă. Nu-i așa că ar fi minunat să putem da această moștenire mai departe?

Dacă ești de aceeași părere, atunci o idee minunată de cadou pentru un botez este un set de cărți cu povești pe care tinerii părinți le vor răsfoi alături de bebeluș înainte de culcare. Această practică va dezvolta în conștientul celui mic un obicei foarte sănătos, adică dragostea pentru citit, care, mai târziu, îi va aduce o mulțime de avantaje. 

Un pătuț din lemn

Un pătuț sculptat manual în lemn îi va fermeca pe tinerii părinți, acesta fiind un cadou de botez foarte inspirat. Chiar dacă cel mic nu va avea camera lui, e bine să se obișnuiască să doarmă singur în pat, tocmai pentru a putea face trecerea la o existență independentă cât mai ușor cu putință. Dacă știi deja ce culori preferă părinții atunci când vine vorba de design interior, le poți dărui un pătuț care să se încadreze în paleta de nuanțe alese de aceștia pentru camera copilului. Pe marginile sale poți ataşa și câteva jucării special create pentru bebeluși.

O ședință foto

Nimic nu se compară cu fotografiile pe hârtie de care întreaga familie a bebelușului se va bucura ani la rând, chiar și când acesta va crește. Un cadou inspirat pentru botez ar fi să dăruiești tinerei familii un ședință foto profesională, fie într-un studio, fie chiar la locul petrecerii. Îți vor mulțumi pentru tot restul vieții pentru un asemenea dar!

Dacă sugestiile noastre de mai sus te-au inspirat, distribuie acest material pe contul tău de Facebook, tocmai pentru a susține ideea că ideile și veștile bune circulă repede.

 

Sursă: Digital Workforce

Sursă foto: Unsplash

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here