Ada Condeescu și Alexandru Potocean, despre despărțiri și regăsiri

0
16

Dincolo de calea ferata_3

Foto: Strada Film

Într-un București pitoresc, încărcat de nostalgie, Monica (Ada Condeescu) și Radu (Alexandru Potocean) se revăd după un an. El a lucrat în Italia. Ea a rămas acasă, cu copilul. Distanța a creat confuzie între ei, dar nu a anulat dragostea și dorința. Dincolo de calea ferată, noul film scris și regizat de Cătălin Mitulescu, se petrece în noaptea lungă în care, pe fundalul unei nunți levantine la margine de mahala, cei doi soți se regăsesc și își decid viitorul. Pentru BAZAAR, actorii oferă două perspective diferite asupra acelorași subiecte de discuție.

Harper’s BAZAAR: E o dinamică foarte interesantă între personajele voastre, Monica și Radu, când se reîntâlnesc după un an de înstrăinare – un amestec de neîncredere și nesiguranță, pe de o parte, și de dor și atașament, pe de altă parte. Puteți explica, vă rog, perspectiva personajului pe care-l jucați asupra acestui moment de regăsire?

Ada Condeescu: Pentru Monica, este o noapte decisivă. Cel puțin așa gândește înainte de reîntâlnire. Și-a făcut câteva planuri, știe destul de bine cum să acționeze și cum să reacționeze, a simțit că situația este de data aceasta în mâinile ei. Iar ei îi place să se joace. Descoperă asta și mai mult pe parcursul celor câtorva ore din film. Totuși, atunci când îl vede pe Radu și când îl simte atât de vulnerabil, lucrurile se schimbă. E stăpână aparent pe situație, însă apar momente când nu mai știe exact ce vrea sau ce ar trebui spus. Îi place să-l privească și îi place să fie în brațele lui. În ea există, pe rând sau în același timp, teamă, dorință, luciditate, voință, perversiune. Mi se face dor de ea când mă gândesc…

Alexandru Potocean: Din ce îmi amintesc, nerăbdarea momentului revederii este generată în cazul lui Radu de nesiguranța situației curente în care se află Monica și copilul lor. Cred că e și puțină paranoia acolo.

Dincolo de calea ferata_2

H.B.: Sunt atât de mulți români care trăiesc departe de familie pentru că lucrează în străinătate, atâția copii despărțiți de un părinte, dacă nu chiar de amândoi. Cât a contat pentru voi această dimensiune socială a poveștii?

Ada: Fără această parte care ține de social, povestea nu s-ar fi întâmplat. Pentru mine a fost esențială pentru relația pe care am gândit-o cu iubitul personajului meu. Apoi a devenit interesant universul pe care îl poți imagina în jurul unei femei foarte tinere care rămâne singură cu un copil în Bucureștiul actual, undeva la margine de mahala: ce visează, ce își dorește acum, dar și în viitor, ce face zi de zi.

Alexandru: A contat foarte mult. Cred că aș fi vrut ca discursul să se îndrepte mai mult în direcția asta.

H.B.: Se spune că aproape oricine din România are pe cineva – dintre rudele apropiate ori îndepărtate sau dintre prieteni ori cunoscuți – plecat la muncă în străinătate. A existat și în cazul vostru un reper personal la care v-ați gândit când vă pregăteați pentru filmări?

Ada: Când eram mică și mergeam la țară, la bunici, era o întreagă nebunie cu plecarea în Spania, Italia, Germania a oamenilor tineri, a băieților de peste 18 ani în general. Rămâneau acasă părinții sau frații și surorile mai mici. Am văzut de multe ori bucuria copiilor care primeau pachete sau vederi. Tristețe nu prea exista, mai degrabă speranța și chiar dorința celor mai mici de a vedea lumea și de a munci în alte părți, pe bani mai mulți. Mi-am amintit mediul acela, pe care l-am văzut ani buni, și am adus aproape de personaj visele și ambițiile acelei părți de lume.

Alexandru: Cred că m-am gândit la unii membri ai familiei mele, care sunt în Spania de vreo 15 ani. Mi-am pus problema a ce înseamnă și ce a însemnat pentru ei diaspora, dar nu pot spune că poveștile lor de viață mi-au servit în construcția rolului mai mult decât mi-au servit altele similare.

H.B.: Retrospectiv, ce v-a atras înspre rol?

Ada: În primul rând, după Veli, din Loverboy, îmi doream mult să lucrez din nou cu Cătălin Mitulescu. Apoi m-a impresionat în scenariu acest joc dublu pe care Monica îl creează și care mi s-a părut extrem de greu de redat. Am simțit că e o provocare importantă pentru mine, pentru maturizarea mea profesională. Știam că, dacă voi reuși să împlinesc acest personaj, voi evolua. Și s-a întâmplat.

Dincolo de calea ferata_1

Alexandru: Retrospectiv, discursul social.

H.B.: Între Radu, care speră la un nou început pentru cuplu, și Monica, de a cărei decizie depinde acest nou început, există mereu un joc de putere. A fost loc de improvizație în privința asta? Sau totul se găsea în scenariu și în indicațiile regizorale?

Ada: Improvizația în cadrul deja dat a existat de multe ori. La începutul discuțiilor pe scenariu am vorbit mult cu Alexandru și Cătălin și chiar din acel stadiu, regizorul ne-a permis să ne lăsăm mintea să caute și alte nuanțe în povestea deja scrisă.

Alexandru: Am improvizat mult, din ce-mi aduc aminte.

H.B.: Din experiența personală, cum poți să-i ții aproape pe cei pe care-i iubești?

Ada: Iubindu-i, respectându-le timpul și spațiul de care au nevoie și înțelegând foarte bine realitatea fiecăruia și a ta. Dar mai ales iubindu-i.

Alexandru: Nu discut experiențe personale în public, îmi pare rău.

Filmul Dincolo de calea ferată poate fi văzut la cinema din 22 aprilie.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here