Ada Gales: “Cu cat este mai solicitant un rol, cu atat ma incita mai tare”

0
568
Ada Gales interviu Harper's BAZAAR foto Adi Bulboaca

In cadrul FNT o puteti vedea in spectacolul „Bucuresti. Instalatie umana”, iar dupa in „UFO” de Ivan Vyrypaev, in regia lui Bobi Pricop, la TNB, in „Pulverizare” in regia lui Andrei Majeri la Apollo 111, „Jake si femeile lui” in regia lui Claudiu Goga la Metropolis si „Reservoir Cats” in regia lui Richard Reguant la Cinema Pro.

Astazi am stat de vorba cu actrita Ada Gales despre provocarile care vin la pachet cu actoria si despre cum unele personaje interpretate pe scena ajung sa te insoteasca si-n afara ei.

Povesteste-mi despre spectacolul in care vei fi prezenta in acest an in cadrul FNT?

Anul acesta voi juca spectacolul „Bucuresti. Instalatie umana” in cadrul FNT-ului. E un spectacol coordonat de Radu Nica, dupa un concept de-al lui Florin Fieroiu, scenografiat de Andu Dumitrescu, cantat de Vlaicu Golcea si transpus (- distrus, ma amuza glumele pe care le pot face cand sunt racita) de Ilinca Manolache, Flavia Giurgiu, Dana Marineci, Ioana Marchidan, Ciprian Nicula, Nicholas Catianis, Denis Hanganu, Dumitru Georgescu.

Spectacolul este o parere pe care au avut-o la un moment dat niste artisti, despre orasul in care locuim. Ca forma de expresie este un spectacol voit critic, cinstit, care incearca sa provoace. Cred ca e o mare calitate ca poate sa placa sau diametral opus, sa deranjeze. Ma gandesc ca tine si de fiecare spectator in parte. Poate unii se regasesc – cei pe care ii doare Bucurestiul si vor sa aiba o parere, altii poate se simt atacati. Oricum ar fi, spectacolul nu-ti ramane indiferent.

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ai avut de trecut in construirea respectivului rol?

In timpul spectacolului am un moment pe care noi il numim „testimonial”, iar eu mi-am ales o cauza in care cred foarte tare, o problema pe care abia astept sa le-o ridic celor care vin sa ne vada. O sa incerc sa povestesc, fara sa divulg prea multe.

Ii provoc pe spectatori sa ma sarute. De cele mai multe ori, ii provoc pe cei de la care ma astept cel mai putin sa o faca, fie pe cei mai batrani, fie pe cei mai tineri. Am surprize de fiecare data. Ma intereseaza ca la final, cand inteleg depre ce a fost vorba sa le declanseze o parere vizavi de ce le-am propus si de felul in care au reactionat. O parere independenta de ceea am eu de zis.

Sunt oameni care, de exemplu, mi-au scris ca regreta ca nu au intervenit. Ei bine, gandul acela intim al lor, indiferent de optiune, e ceva care pe ei ii modifica si am naivitatea sa cred ca in viitor, pusi in fata unei alegeri care sa aiba legatura cu tema propusa de moment, vor alege si in functie de ceea ce a ricosat atunci in ei.

Care a fost cel mai solicitant rol de pana acum din cariera ta?

N-as putea spune unul anume. E foarte solicitant ce facem colegii mei si cu mine in „Pulverizare”, spectacol scos de curand la teatrul Apollo 111. Ce pot sa spun cu siguranta este ca: cu cat este mai solicitant un rol, cu atat ma incita mai tare.

Cum isi pun amprenta rolurile pe care le ai asupra persoanei tale in afara scenei?

E o meserie destul de „schizoida” (imi asum prostul fel de a folosi termenul), in sensul in care repetand un comportament multe ore pe zi, ajungem sa-l integram si in viata noastra privata. Mi s-a intamplat sa ma intreb de ce reactionez diferit de mine la diversi stimuli si mi-am dat seama ca dupa 10 ore de reactionat in felul unic al unui personaj, mi-e greu sa ma schimb complet „inapoi”.

Cred, in sensul asta, ca e nevoie de o constientizare foarte serioasa a limitelor dintre teatru si viata si, in acelasi timp, cred si ca teatrul, poate ajuta la observarea si imbunatatirea comportamentelor pe care le avem. De asta imi si place sa lucrez cu tineri sau cu adulti non-actori. Observandu-ne si ajungand in contact cu emotiile noastre sau intelegandu-ne reactiile cred ca ne putem creste calitatea vietii.

Exista un ritual pe care-l urmezi inainte de a intra pe scena?

Ziua cu spectacolul e cu totul speciala. Mi se pare fantastica meseria pe care o am si cred ca este foarte important sa respecti ceea ce faci. Am invatat si ca felul in care o respect cel mai bine, incepe cu respectul pe care mi-l aloc. Asa ca, in ziua spectacolului, incerc sa mananc bine, sa ma hidratez (suna de parca n-as face asta de obicei si recunosc ca am carente la capitolul asta (rade)), sa stau in liniste, sa-mi repet textul, ma bucur daca timpul permite sa facem o repetitie generala inainte de reprezentatie, ma straduiesc sa fiu cat pot de prezenta incercand sa-mi opresc mintea sa se dea de toti peretii. Timpul pare oricum ca sta in loc si ora 19 ajunge sa fie ora la care sunt cea mai productiva. Bioritmul e setat in functie de asta, abia pe la ora 22 mi se face cu adevarat foame. Basca, cel mai bine dorm in serile in care joc.

Teatru sau film?

Ma atrag ambele si imi doresc sa mi se propuna sa lucrez in proiecte care sa ma incite si in care sa cred, indiferent de genul din care fac parte. Recent am lucrat la filmul de debut al regizorului Adrian Marcu, alaturi de Bogdan Dumitrache. M-a bucurat imens. Am avut norocul sa lucrez cu o super echipa. Simt ca fiecare proiect are drumul si locul lui, la fel ca fiecare etapa din viata.

Spune-mi care este ultima piesa de teatru, ultimul film vazut si ultima carte citita care te-au emotionat.

Ultimul film pe care l-am vazut la cinema a fost „Tara Moarta” a lui Radu Jude, cred ca este un documentar obligatoriu despre cum am trecut noi, romanii, prin al doilea Razboi Mondial si cati evrei am macelarit. Cu siguranta nu e ultimul, dar mi s-a parut la fel de indispensabil, „The Institute of Change” facut de Paul Dunca cu mai multi performeri. Cred ca am prins si ultima reprezentatie, sper totusi sa-l mai joace. Ridica problema felului in care ne raportam la comunitatea transgender. E un spectcol facut cu multa generozitate.

Imediat dupa, am citit si „Argonautii” a lui Maggie Nelson, care incearca sa clarifice un pic termenii acceptati de catre persoanele LGBTQ si despre vulnerabilitatea procesului de tranzitie. Cred ca este imperios sa fim informati. Pluuus, mama mea, Tony Mott, urmeaza sa scoata ultimul roman din seria Julietei, am plans compulsiv cand l-am citit si mi-a bubuit inima de bucurie ca e o scriitoare atat de misto.

Scena teatrului romanesc vs. scena teatrului international. Ce simti ca lipseste aici? Ce-ti place aici?

La noi, simt ca lipseste uneori curajul de a o da in bara si un soi constientizare ca toti lucram sub aceesi umbrela. Sigur ca individualitatea este subinteleasa si imi place cand oamenii nu sunt de acord la lucru sau cand se contrazic constructiv.Uneori ma gandesc si ca exista un soi de competitivitate neproductiva.

Simt ca am nevoie un spatiu in care sa ma intalnesc cu creatorii cu care sunt contemporana, largind intalnirea nu doar la cei care se ocupa de arta spectacolului sau filmului. Mi-ar placea sa ma ciocnesc de pictori, sculptori, dansatori, scriitori, sa inteleg si sa dezbat nevoile noastre vizavi de arta acestui secol, acestor granite in care ne facem veacul, sa vedem ce putem descoperi impreuna.

In acelasi timp, aici sunt indragostita profesional de cativa oameni cu care imi doresc sa caut impreuna si cu care simt ca pot forma o echipa.

Enumera-mi cateva momente-cheie din cariera ta 

Cand am picat prima oara examenul la UNATC. Eram un pui atat de speriat si crispat, ca am picat si a doua oara. A fost foarte important sa fiu sigura de ceea ce-mi doresc sa fac si sa inteleg ca increderea vine doar din interior. (Dupa 8 ani, tot cam la asta lucrez).

Au urmat multe realizari si esecuri. Importanta fiecarui eveniment tine de gradul meu de constientizare si de valoarea pe care i-o atribui. Incerc sa invat din toate momentele pe care le traiesc si sa ma bucur de propria mea evolutie. Sigur ca am impresia, des, ca o dau in bara, ca nu e destul. Vazand un film despre pictorul Wladyslaw Strzeminski in vara, m-am panicat teribil ca nu voi face nimic notabil, ca ma voi ingropa in mediocritate, ca nu voi fi in stare sa duc lupta pe care o am cu mine, dar a fost un moment paradoxal, pe care-l cunosc si care revine din cand in cand pentru a ma pune la indoiala si sapa in profunzime.

Vorbeste-mi despre planurile de viitor pe care le ai pe final de 2017 & inceput de 2018

Ma puteti vedea in „UFO” de Ivan Vyrypaev, in regia lui Bobi Pricop, la TNB.
„Pulverizare” in regia lui Andrei Majeri la Apollo 111, „Jake si femeile lui” in regia lui Claudiu Goga la Metropolis, „Reservoir Cats” in regia lui Richard Reguant la Cinema Pro.
Repet acum la spectacolul „Cum sa distrugi o piesa” in regia lui George Dogaru, una dintre mai de succes comedii la ora actuala, speram sa fim al nivelul umorului piesei. Premiera va avea loc pe 3 si 4 noiembrie, va tin eu la curent pe pagina de Facebook si Instagram cu tot ce fac.

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a editie, se desfasoara in perioada 20-30 octombrie 2017. Producatorii Festivalului National de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrala din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti si Teatrul Național „I.L. Caragiale” din Bucuresti. Proiect cultural finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si de Primaria Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman. Mai multe informatii pe www.fnt.ro. Bilete pe www.mystage.ro.

Cititi si: Iulia Colan: “Teatrul ma atrage pentru ‘acum’, filmul pentru ‘patina’”!

Foto: Adi Bulboaca

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here