Albirea dentară: ce trebuie să știți înainte de a o efectua

Căpătați un zâmbet strălucitor înțelegând implicațiile acestei proceduri estetice

0
42
Akris

Albirea dentară este una dintre cele mai cunoscute și solicitate proceduri de estetică dentară la momentul actual. Reprezintă totuși un subiect controversat, întrucât neefectuată corespunzător și sub atenta supraveghere a dentistului, efectele sale pot fi departe de cele dorite. Dacă vă doriți să aveți dinții mai albi și mai strălucitori, specialiștii ne-au dezvăluit ce trebuie să știți înainte de a o efectua.

Ce se întâmplă în timpul albirii dentare
Procedura presupune o reacție chimică între soluțiile pe bază de peroxid de hidrogen folosite pentru albire și dinții naturali. Peroxidul de hidrogen, având contact cu suprafața dentară, se va descompune și va elibera ioni de oxigen, care se vor combina cu grupările cromogene de la nivel dentar și le va crește gradul de solubilizare, în urma cărora vor rezulta produși de degradare: apă, oxigen și amoniac. „Rezultatul final este pierderea grupărilor cromogene și obținerea unei nuanțe mai deschise a unității dentare”, explică medicul stomatolog Adrian Mina, de la DaVinci Dental Clinic.
Totuși, avertizează Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, efectul nu este permanent. Este de așteptat ca rezultatul albirii profesionale în cabinetul stomatologic să fie de mai lungă durată decât albirea realizată acasă, cu produse cumpărate de la farmacie, care nu sunt la fel de eficiente sau, în cazul unora dintre cele achiziționate online, suficient verificate.

Cine are nevoie de albire dentară?
Fiind o procedură de natură estetică, este recomandată pentru dinții care și-au modificat nuanța în urma consumului de alimente colorate, consumului de cafea, fumatului și a discromiilor de cauze interne. „Albirea dentară e recomandată numai persoanelor cu o igienă dentară bună, care și-au rezolvat în prealabil problemele de ordin stomatologic. Perioada optimă de realizarea a tratamentului este după realizarea celorlalte tratamente stomatologice care interferează cu starea de sănătate a cavității orale”, declară medicul stomatolog Adrian Mina.

Ce contraindicații există?
„Albirea dentară nu este indicată dacă aveți obturații (plombe) multiple la nivelul dinților care urmează să fie supuși tratamentului de albire, dinți cu carii netratate, dinți cu diferite tipuri de fracturi, gingivită cronică, hiperplazică, boală parodontală sub toate formele ei clinice, fluoroză și colorații tetraciclinice severe, anomalii de formare ale smalțului și dentinei, dinți acoperiți de lucrări protetice de tip coroană, fațete sau punți dentare și în primul rând pacienții cu idealuri mult peste posibilitățile de tratament furnizate de propria dentiție”, spune medicul Adrian Mina.
De asemenea, există risc de sensibilitate dentară, precizează Mihaela Dan. Așteptați-vă ca imediat după procedură să existe posibilitatea de apariție a sensibilității dentare, acesta fiind un efect secundar comun al procedurii. De obicei, senzația dispare după câteva ore, dar poate dura mai mult sau se poate simți mai intens dacă gelul de albire a acționat prea mult timp.
„Pentru a evita senzațiile neplăcute, medicul trebuie să aplice în cabinet substanțe desensibilizante. Acasă, e necesară folosirea de paste de dinți pentru dinți sensibili, precum și aplicarea pe dinți a unor paste cu calciu, pentru remineralizare. Evitarea alimentelor și băuturilor fierbinți sau prea reci și a celor acide (acre) este de dorit, de asemenea, până la scăderea sensibilității”, adaugă Mihaela Dan.
În plus, albirea modifică structura smalțului dentar. Așa cum decolorarea părului afectează structura firului de par, tot la fel și albirea smalțului, care funcționează pe un principiu similar, dar cu formule și concentrații diferite, afectează structura smalțului dentar. Dacă firul de păr creste, fiind înlocuit cu unul nou, sănătos, din păcate nu același lucru se întâmplă cu smalțul dentar, care are o capacitate limitată de regenerare (remineralizare).

Ce tip de albire e potrivită?
În prezent, există o multitudine de metode de albire a dinților, însă absolut toate trebuie făcute strict la indicația și sub supravegherea medicului.
„Există numeroase tipuri de proceduri: geluri utilizate de pacienți acasă după recomandarea medicului, albire în cabinet cu substanțe activate de o sursă luminoasă, laser sau lămpi speciale. Diversitatea substanțelor de albire rezidă din concentrația de peroxid de hidrogen conținută. Cu cât este mai mică concentrația de peroxid, cu atât acțiunea este mai blândă asupra dinților și efectul nu este atât de evident”, precizează medicul Adrian Mina.

Ce e de făcut după albirea dentară?
„Din cauza deshidratării produse la nivel dentar, nu recomand excesul în ceea ce privește albirea dentară. O albire făcută cu simț de răspundere și bine condusă de medicul stomatolog se poate repeta la aproximativ 1,5 – 2 ani. Orice repetare a tratamentului mai devreme de această perioadă poate afecta sănătatea dinților pe termen lung. Recomandările în ceea ce privește perioada de după albire sunt în legătură cu produsele alimentare și non alimentare cu potențial cromogen de tipul sosului de tomate, vinului roșu, cafelei, turmericului, șofranului, coca-cola și nelipsitului fumat. După tratamentul de albire, rehidratarea dinților se produce între 24 – 72 ore, dar este bine să se evite alimentele colorate timp de o săptămână pentru reușita tratamentului”, adaugă Adrian Mina.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here