Alexandra Nechita

ARTA ŞI VIAŢA PE TERMENI PROPRII

0
Alexandra Nechita într-o rochie SAU LEE; Foto: Gabriela Oltean

Întâlnirea mea fericită în Los Angeles cu faimoasa artistă de origine română Alexandra Nechita a avut loc în împrejurări mai puțin fericite. Fugisem din New York în Los Angeles în iunie pentru o săptămână, ca să evadez pentru câteva zile din teroarea pandemiei, din tristețea și furia protestelor distructive.


Articol de Doris Sângeorzan

Mica mea escapadă s-a dovedit a fi și un bun prilej pentru a realiza un material cu un mare talent artistic pe care îl admir de când era copil. Când am discutat prima dată cu Alexandra Nechita la telefon despre interviu, ea era în mașină cu bunica ei, care a crescut-o, și pe care Alexandra o ducea la spital pentru o problemă la un plămân. Ulterior, după câteva conversaţii cu Alexandra, am realizat cât de reprezentativ a fost acel prim contact al meu cu artista, pentru care familia este motorul și suportul întregii ei existenţe.

Alexandra Nechita; Foto: Gabriela Oltean / arhiva personală

Ne-am întâlnit în noua ei casă, situată în Beverly Hills, unde s-a mutat de curând cu soţul ei, Dima, și cu Tevvy, fiica lor de 5 ani. După ce m-a servit cu o cafea espresso, ne-am îndreptat către studioul său, situat în curtea casei părinţilor ei. Odată aflate în interiorul studioului, a ieșit la iveală artista Alexandra Nechita, plină de pasiune, de sentimente intense și de gânduri profunde, pe care simte mereu nevoia să le exprime, și o face cu o sinceritate dezarmantă. Nu vrea să pară perfectă și să impresioneze cu orice preţ interlocutorul, și tocmai prin asta îl cucerește.

Familia Alexandrei Nechita

La scurt timp după ce am intrat în studio, și-a facut apariţia mama artistei, Viorica, o femeie frumoasă care pare a fi sora Alexandrei, și care emană un soi de demnitate și un aer protector. După plecarea mamei, Alexandra Nechita îmi arată câteva lucrări realizate de ea când avea între 8 și 10 ani, care „mi s-au părut atât de pure, de spontane, și am decis să le reproduc, ca un exerciţiu. Am încercat, și, din punctul de vedere al abilităţilor mele tehnice, pot să le reproduc ușor, dar am realizat ceva ce de fapt știam deja, și anume, că acea stare, inocenţă, pe care o aveam atunci, nu am cum să o mai reproduc acum, și asta mi-a reamintit adevărul că fiecare lucrare a mea surprinde un moment atât de specific și de intim, încât este irepetabil. Tehnica poate fi reprodusă, dar starea pe care o emană lucrarea nu, indiferent ce ai face”.

Este o declaraţie care, venind din partea unei artiste care și-a câstigat renumele pentru că a fost considerată un copil minune al artei, pare aproape o confesiune, o mărturisire prin care Alexandra a câștigat instantaneu și mai mult respect din partea mea, cu atât mai mult cu cât eu venisem să o intervievez pe artista matură, pe mama, pe soţia, pe frumoasa femeie Alexandra Nechita care se afla în faţa mea, nu pe „micuţa Picasso”.

Citește și: Constantin Brâncuși – O coloană și mai infinită

Dar ca să înţelegem mai bine prezentul, uneori trebuie să revizităm trecutul. Alexandra Nechita îmi reamintește că a avut o cari-eră de mare success de la 10 ani, din care și-a permis să întreţină o familie întreagă, dar acest succes a implicat un efort imens, multe renunţări, și a venit cu mari răspunderi. „Am simţit o datorie faţă de oameni, dintre care mulţi au lucrat cu mine de când eram copil, au avut încredere în mine, și am simţit mereu o obligaţie, la fel cum am simţit o responsabilitate și faţă de părinţii mei, și simţeam că, dacă nu fac și expoziţia asta, poate nu-i bine”, spune Alexandra.

„Era o zbatere interioară pe care nu o va înţelege nimeni în afară de mine când mă uit înapoi, pen-tru că au fost niște presiuni pe care mi le-am asumat efectiv eu singură.” Asumarea propriilor alegeri și decizii pare, de altfel, a fi o calitate înnăscută în cazul Alexandrei Nechita. Onestitatea și transparenţa ei m-au luat oarecum prin surprindere, și le-am atribuit într-o anumită măsură atât faptului că discuţia noastră avea loc în mediul ei, acolo unde se deschide probabil mai ușor, cât și momentului de vulnerabilitate prin care trece toată omenirea și care ne face poate pe toţi să apreciem mai mult interacţiunile sincere.

„Când ai o carieră lungă și te bucuri de un succes consistent, devii prea comod, vezi că poţi să faci lucrurile fără prea mult efort și implicare, și că rezultatele sunt aceleași, așa că, de ce nu? Şi asta s-a întâmplat cu mine”, îmi spune Alexandra Nechita cu francheţe. „Dar la un moment dat, mi-am dat seama că oamenii nu se mai conectau cu lucrările mele, și nu mă refer la faptul că ele nu se mai vindeau, dar am observat că acea vibraţie dintre lucrarea mea și privitor nu mai exista, pentru că pictam fără entuziasm, iar din punct de vedere tehnic lucrările erau bune, pentru că știu să dau din bidinea, și știu să desenez, și sunt bună… dar oamenii sunt mult mai inteligenţi și mai intuitivi decât îi considerăm noi”, conchide artista.

Îmi spune că ea vede acea perioadă de burnout, care a durat cam 2-3 ani, ca pe o plafonare aproape inevitabilă, având în vedere ritmul alert și nivelul înalt la care a trebuit să performeze atâţia ani. Contractele nu au încetat să vină niciodată, dar nici ca artist, nici ca om, nu mai simţea vreo provocare sau vreo evoluţie. „Nu mi-e rușine să recunosc asta, pentru că așa am ajuns la un moment important de reflecţie, când am putut să mă privesc eu pe mine în oglindă și să mă întreb cu sinceritate: «Ce fac, ce se întâmplă cu mine? Ce e important pentru mine în momentul ăsta?»”

Atunci și-a dat seama că important era să facă ceva pentru împlinirea ei sufletească, pe care nu avusese niciodată ocazia să o facă prioritate. Și-a anulat expoziţii și contracte profitabile, ceea ce i-a oferit însă timpul și energia necesare să își organizeze căsătoria cu Dima, să rămână însărcinată, să aibă un copil și să stea acasă doi ani cu fetiţa ei. În acea perioa-dă a redus mult, dar intenţionat, motoarele. „Pentru mine, Tevvy, pe lângă binecuvântarea de a avea un copil, a avut și rolul de a-mi oferi oportunitatea să iau o pauză pe care mi-o doream, ca să reevaluez ce și cum vreau să fac. Nu am niciun regret, simt că totul s-a așezat cum a trebuit. Am avut niște experienţe atât de glorioase când am pus eu frână pe termenii mei, și asta cred că m-a ajutat să realizez cât de important e să ai control asupra deciziilor pe care le iei, adică tu să le faci pentru tine, cât mai mult pentru tine, pentru că dacă tu nu ai grijă de tine, nu are nimeni.”

Această schimbare de atitudine a ajutat-o pe Alexandra și în viaţa profesională. „De exemplu, și contractul meu actual North America, cu expoziţii în SUA, care va dura până în primăvara lui 2021, l-am făcut tot pe termenii mei, adică numai cu lucrări noi, niște lucruri pe care altădată nu le-am controlat. În această nouă etapă, caut proiecte care să creeze vizibilitate pentru arta mea, dar care să îmi permită în același timp să îmi menţin integritatea și demnitatea pe care le am ca artist și ca om. Eu nu cred în aceste abordări bazate pe formule rigide, care există în lumea artei”, continuă Alexandra. „Pe mine acum mă interesează autenticitatea mesajului pe care îl transmit prin lucrările mele, și dacă asta atrage atenţie și succes, cu atât mai bine. Am ajuns într-un punct al vieţii mele în care nu trebuie să mai fac lucruri pe care nu vreau să le fac, și cred că acesta este luxul suprem”, recunoaște artista. „Sunt foarte recunoscătoare că mă aflu în această poziţie complicată, dar incredibil de eliberatoare, pentru că este foarte rar, mai ales ca artist, să poţi să decizi tu cine vrei să fii și cine ești, și să nu fii împins și condus de forţe externe.”

În cei doi ani în care prioritatea a fost să stea cu fetiţa ei, artista a continuat să lucreze constant, dar nu a mai călătorit și nu a avut expoziţii. Primul proiect după această perioadă a fost instalaţia de artă publică din faţa Ateneului din București, care a constat din opt sculpturi pictate, realizate în România și expuse în 2017. Evenimentul a marcat tranziţia Alexandrei Nechita spre o altă etapă a carierei ei, a evoluţiei ei ca femeie și ca om care își construiește viaţa pe baza unor valori autentice.

Instalaţia de artă publică realizată de Alexandra Nechita în faţa Ateneului Român, în 2017
Sculptură pictate din cadrul instalaţiei publice din București
Sculptură pictate din cadrul instalaţiei publice din București

Artista se dusese în acea vara la Slănic Moldova, să susţină o conferinţă de artă contemporană intitulată In Context, cu artiști internaţionali. În perioada aceea, a dat o fugă și până la București, și primăria orașului i-a propus să realizeze o expoziţie. „Și am zis că nu vreau să fac o expoziţie, vreau să fac o instalaţie publică. Am vrut să fie o experienţă diferită, pentru oameni, nu doar o expoziţie pentru care oamenii să stea la coadă la muzeu să vadă nu știu ce tablou. În perioada aceea era și Festivalul Enescu, și s-au legat toate într-un fel”, îmi explică Alexandra.

Instalaţia din București a demonstrat interesul puternic al Alexandrei Nechita pentru ideea de democratizare a artei, care, crede ea, trebuie să fie accesibilă oricui, și cu care oamenii trebuie să poată să interacţioneze, să nu fie rezervată doar celor care au acces la muzee.

De altfel, cel mai recent și impresionant proiect al Alexandrei este bazat pe același concept de instalaţie de artă publică. El va consta în plasarea unei sculpturi de bronz de aproape trei metri, realizată de Alexandra Nechita în 2010 și intitulată Love Anatomy, într-un loc central din orașul Beverly Hills, intenţia primăriei orașului fiind ca sculptura să reprezinte un simbol-emblemă al orașului. În contextul actual american, dominat de o criză de sănătate, de conflicte rasiale, probleme economice și dezbinare politică, opera monumentală creată de Alexandra și dedicată iubirii este menită să inspire, la nivel public, un mesaj de unitate, să insufle oamenilor optimism și încredere în ei și în viitor. La nivel personal, sculptura Love Anatomy este o expresie a evoluţiei conceptului de iubire pentru artista Alexandra Nechita. „Piesa aceasta s-a născut dintr-o discuţie pe care efectiv o aveam eu cu mine despre iubire. La început, a fost despre cum ţi se impune cultural să iubești ca femeie. Apoi am devenit soţia cuiva și am înţeles ce înseamnă iubirea din punctul ăsta de vedere, apoi am devenit mamă și am înţeles ce înseamnă iubirea de mamă, acum, când trecem prin aceste mari mișcări sociale și o pandemie mondială, am înţeles ce înseamnă iubirea pentru un străin și iubirea unui om alb privilegiat pentru o persoană de culoare lipsită de drepturi – deci este o piesă care reprezintă conceptul de iubire într-o continuă evoluţie”, mărturisește Alexandra.

Alexandra și sculptura ei Love Anatomy, care e fi plasată în Beverly Hills din septembrie, 2020; Foto: Gabriela Oltean

Piesa Love Anatomy face parte dintr-un grup de cinci lucrări impunătoare din bronz, create de Alexandra cu ani în urmă. „Avusesem un contract de mare succes, și din banii pe care i-am câștigat cu acel contract am zis că visul meu e să creez o lucrare de bronz de trei metri, care este foarte scumpă, iar eu am făcut cinci. Deci alţii își cumpără mașini sau case, în timp ce eu mi-am făcut lucrări de bronz, fără niciun agent, și părinţii mei mă întrebau: «Bine, dar ce faci cu ele?» Nu îmi păsa, am zis că le ţin într-un depozit, și când va sufla Dumnezeu viaţa în ele din nou, se vor ridica și vor pleca unde trebuie să plece. Ideea mea era că voiam să le dau diferitor spaţii publice, să devină niște opere de artă care să provoace conversaţii”, mărturisește Alexandra Nechita. Prima lucrare din acest grup a fost Let There Be Peace, care acum se află în curtea Muzeului de Artă din Singapore.

Citește și: Gânditorul: Pierpaolo Piccioli, mintea luminată a casei de modă Valentino

Alexandra menţionează că mai are câteva piese din seria aceasta, fiecare cu propriul ei mesaj și semnificaţie. „Şi eu tot vorbesc, însă nu mă aude nimeni, dar mi se pare absurd să nu rămână una dintre aceste sculpturi în permanenţă în România”, îmi destăinuie Alexandra cu patos, „și mai ales că sunt într-o poziţie să dau, deci nu e un schimb, este pur și simplu o donaţie care să rămână acolo, care să reprezinte adoraţia mea pentru ţara mea natală și, de asemenea, ceva emblematic pentru o poveste extraordinară, pentru că nimeni nu poate nega importanţa și valoarea poveștii mele și a familiei mele, și ce am realizat noi.”   

FOTO: DIMITRY TCHARFAS-ALLUCRA, EITAN MISKEVICH, GABRIELA OLTEAN, ERIC SOBOLESKI, TOATE DIN ARHIVA PERSONALĂ A ALEXANDREI

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here