Alfabetul wellness în 2019: ce este nou și de viitor, pentru o stare de bine (1)

0
72

Alfabetul wellness în 2019: ce este nou și de viitor, pentru o stare de bine (1)

A de la Aer curat

Dacă trăiți în oraș ca majoritatea dintre noi, poluarea aerului este un factor ce vă afectează sănătatea. Totuși, puteți purifica aerul locuinței cu ajutorul tehnologiei. Cu design minimalist și tehnologie laser avansată, purificatorul Xiaomi Mi Air Pro detectează particulele poluante și poate curăța aerul în încăperi de până la 60 de metri pătrați. El funcționează cu un proces de filtrare în trei etape, ce elimină polenul, praful, părul din aer și chiar alergenii PM 2.5 (cele mai mici și mai periculoase particule) sau formaldehidele.

Recomandăm Purificator de aer Xiaomi Mi Air Pro, Xiaomi, 1.340 Lei (emag.ro)

B de la Barre

Cu exerciții provenite din balet, barre este cea mai potrivită modalitate de a vă antrena, dacă vă doriți un corp tonifiat. Termenul vine de la bara de balet, folosită în antrenamentul profesional. Jennifer Aniston și Madonna sunt câteva dintre vedetele ce practică acest sport regulat. O clasă de barre în studioul Beat 45 îmbină mișcări din balet, dar și elemente din pilates, yoga și functional fitness, cu efect de întărire a musculaturii și de scădere în greutate și centimetri.

Preț ședință: 75 Lei

C de la CBD

Canabidiolul sau CBD, unul dintre cei 80 de compuși ce se pot extrage din planta canabis sativa sau cânepa indiană (cunoscută și ca marijuana), este cu siguranță una dintre subtanțele cele mai în vogă în acest moment. Spre deosebire de tetrahidrocanabiol sau THC, substanța psihoactivă pentru care este cea mai recunoscută planta, CBD are numeroase efecte benefice asupra pielii și se regăsește în tot mai multe produse cosmetice ori suplimente alimentare. Antiinflamator și analgezic, CBD este indicat în tratamentul unor condiții precum pielea uscată, psoriazis, eczemă sau acnee. Pentru aceasta din urmă, unii specialiști îl consideră chiar mai indicat decât retinoizii, care pot fi iritanți pentru piele în primele zile (cu simptome de înroșire a pielii, uscăciune sau descuamare). Datorită efectului de reducere a umflăturilor și durerii, balsamul cu CBD sau uleiul de CBD sunt perfecte pentru masaj în zonele afectate.

Ulei hidratant Hemp Oil, The Inkey List, 47 Lei (Sephora)
Mască Hemp Mousse Mask, Sephora Collection, 28 Lei

D de la Drenaj limfatic

Dacă petreceți mult timp pe scaunul de birou sau în picioare, între două întâlniri de serviciu, senzația de picioare grele nu vă este necunoscută. Tratamentul de drenaj limfatic vă ajută să eliminați reziduurile acumulate, să îmbunătățiți fluxul limfatic și sanguin și chiar să pierdeți mai repede din greutate, dacă vă doriți acest lucru. Procedura se realizează la nivel avansat cu BTL Lymphastim, ce implică folosirea unui costum alcătuit dintr-o pereche de pantaloni și mâneci speciale velcro. În timp ce vă aflați în poziție întinsă, costumul velcro se umflă și se dezumflă, accentuând și eliberând presiunea la nivelul pielii și mușchilor. Cu ajutorul acestor mișcări se stimulează fluxul limfatic de la nivelul rețelei limfatice periferice și profunde, explică dermatologul Adelina Vasilescu, specialist la AVRA Aesthetic Institute.

Preț ședință: 100 Lei

E de la Etică

În cosmetică, viitorul sună etic. Tot mai multe branduri au aderat la curentul cruelty-free, cu produse netestate pe animale – Aesop, Anastasia Beverly Hills – sau vegan, cu produse ce nu conțin ingrediente de origine animală – Charlotte Tilbury, Kat von D, Milk Makeup, Maria Nila ș.a. O parte dintre ele, precum Chantecaille sau E.L.F Cosmetics, au încetat să utilizeze ulei de palmier, care este cultivat în detrimentul pădurilor amazoniene și este responsabil de distrugerea habitatului unor animale sălbatice pe cale de dispariție, precum urangutanii.

Recomandăm:

Fond de ten Luminous Foundation, Anastasia Beverly Hills, 188 Lei (Sephora)
Șampon uscat Invisidry, Maria Nila, preț la cerere

F de la Fermenți

„Toate bolile încep în intestin”, spunea Hipocrate, iar mii de ani mai târziu oamenii încep să îl asculte, mai ales pentru că, în urma unor schimbări drastice în stilul de viață și dieta din ultimii 100 de ani, prin introducerea antibioticelor, folosirea pesticidelor și alimentelor modificate genetic și accentuarea stresului, afecțiunile de intestin au devenit tot mai dese. În ultima decadă, consumul de alimente fermentate a devenit un trend pentru că acestea au rol în echilibrarea florei intestinale, datorită conținutului bogat de bacterii probiotice esențiale. Un bun echilibru bacterian la nivelul florei și o cantitate suficientă de enzime digestive ajută la absorbția unui număr mai mare de substanțe nutritive provenite din hrana consumată, combat bacteriile dăunătoare organismului, îmbunătățesc sistemul imunitar și reduc infecțiile și inflamațiile. Iată de ce specialiștii în nutriție recomandă introducerea în dietă a alimentelor precum kefir, iaurt, tempeh, varză murată și ceai kombucha.

G de la Ginseng

Superalimentul original, cu mult înainte ca varza kale să fie în trend, ginsengul este printre cele mai folosite ingrediente în medicina tradițională asiatică, pentru îmbunătățirea circulației și întărirea sistemului imunitar. Este utilizat în băuturi, mâncare și remedii din plante, dar este popular și în k-beauty, fiind o sursă de antioxidanți, vitamine și minerale. Această rădăcină, ce poate fi folosită la șase ani de la cultivare, este o soluție pentru aproape orice problemă a pielii cu care vă confruntați. Este ideală în cazul ridurilor, pentru că îmbunătățește circulația sanguină și stimulează sinteza de colagen, împrospătează culoarea feței, acționând ca un energizant, inhibă producția de melanină, având efecte benefice în hiperpigmentare, reechilibrează producția de sebum și calmează pielea sensibilă.

Mască exfoliantă pentru ten Chinese Ginseng & Rice, The Body Shop, 117 Lei
Mască nutritivă cu extract de ginseng roșu, Missha (Farmacia Tei)
Mască pentru strălucire cu ginseng roșu, Tony Moly (Farmacia Tei)

H de la Holistic fitness

Antrenați-vă după regula 23/7. Aceasta spune că, dincolo de importanța orei de activitate fizică pe care o efectuați sau pe care ar trebui să o efectuați zilnic, ce faceți în restul de 23 de ore ale zilei este la fel de important pentru a vă menține într-o formă perfectă. „Când vorbim despre fitness, trebuie să luăm în calcul, pe lângă partea fizică, și orele de somn, starea de spirit, nutriția, stresul ori relațiile interumane (sociale sau de acasă). Toate afectează starea de sănătate. Degeaba alergați, dacă nu dormiți bine sau nu mâncați corespunzător. Mediul de lucru, cu oameni pozitivi, care vă susțin, contribuie la starea de sănătate”, spune Matthew Griffiths, antrenor personal și head physical coach pentru Opera de dans din Gothenburg. Iar antrenamentele trebuie să fie cât mai variate, adaugă antrenorul. Efectuați în egală măsură exerciții de forță, mobilitate, stabilitate, cardio, antrenamentul abdomenului, exerciții cu rola de spumă, la care să adăugați recuperarea prin saună, băi în gheață, power naps sau tehnici de presiune cu mingi. Nu uitați nici de cei 10.000 de pași de efectuat zilnic.

I de la Intuitive eating

V-ați săturat de diete? Nu le mai urmați! Mâncatul intuitiv poate fi cheia unei siluete armonioase și a unei stări de bine date de lipsa culpabilității. Această anti-dietă „inventată” în anii ’90 a revenit în forță, propunându-vă să priviți orice aliment cu îngăduință și să vă ascultați corpul, pentru a vă hrăni din orice, cu moderație. Țineți cont de stările de foame, evitați să vă cântăriți porțiile sau să vă măsurați caloriile, faceți pace cu carbohidrații. Redescoperiți factorul de satisfacție, dar deveniți conștiente de senzația de sațietate și respectați-o. Adesea, plictiseala sau stresul vă pot determina să mâncați compulsiv, la fel ca foamea ce însoțește dietele restrictive; acestea alimentează efectul yo-yo, care, conform unui studiu realizat de Asociația Americană de Cardiologie, crește riscul afecțiunilor inimii. Deși nu vă ajută să scăpați de greutatea în plus în timp record, mâncatul intuitiv are mai puține riscuri de eșec și mai multe efecte pozitive pe termen lung.

Material realizat de Ioana Vasile. Îl puteți citi integral în numărul de noiembrie Harper’s BAZAAR 2019

Colaje: Tudor Smalenic

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here