Beneficii necunoscute ale consumului de cătină asupra pielii și părului

0
217

Luna octombrie este perioada optimă pentru culegerea, recoltarea sau cumpărarea cătinei proaspete, în funcție de zona în care locuiți. Bobițele proaspete portocalii, pline de vitamine, ies în evidență pe rafturile și tarabele din piață, iar acum este momentul să conservi și să depozitezi sub diverse forme acest fruct miraculos, care va avea grijă de sistemul imunitar pe întreaga perioadă a iernii, ținându-vă departe de răceli și oferindu-vă un boost de energie în fiecare dimineață. Pe lângă consumul zilnic sub formă pură, în combinație cu miere sau sub formă de ceai, cătina are o multitudine de utilizări în produse de înfrumusețare, fiind inclusă în creme anti-aging și în formule de întărire a firului de păr.

Totul despre cătină, planta apreciată în Grecia antică, dar subapreciată astăzi

Cătina, o specie de plantă euro-asiatică, are o istorie fascinantă, începând cu etimologia cuvântului din greacă, Hippophae rhamnoides, care poate avea două semnificații. În limba greacă, cele două cuvinte înseamnă „cal” și „strălucire”, fiind demonstrat că hrănirea animalelor cu această plantă le îmbunătățește aspectul pielii și a părului, în special în cazul cailor. A doua semnificație vine tot de la greci și se traduce drept „cal” și „otravă”, planta fiind asociată și cu o serie de efecte negative, dacă este utilizată în exces. Termenul „cătină” din limba română provine din latinescul „catena„, termen care se poate traduce drept imaginea unui lanț argintiu format de-a lungul râurilor, iluzie creată de culoarea argintie-albastră a frunzelor arbustului.

Datorită rădăcinilor foarte puternice și adânc înfipte în pământ, arbustul este folosit pentru fixarea solurilor nisipoase, a dunelor de nisip, a malurilor cu aluviuni de-a lungul râurilor, a zonelor expuse riscului de inundație, a zonelor stâncoase și a versanților. Zona de origine este Asia Centrală, de la Caucaz, în nordul Persiei și Munții Ural, până în estul Asiei. În Europa se regăsește pe coastele Scandinaviei, Țările Baltice, sudul Angliei, sudul Europei pe litoralul mediteranean, în văile și dealurile din nordul Spaniei, sudul Franței, nordul și centrul Italiei, Iugoslavia, Austria, Ungaria, sudul României și Bulgaria. La noi în țară, arbustul se găsește în zonele deluroase, în văile și pe versanții din lanțul munților Carpați, de-a lungul Dunării, în Delta Dunării se găsește izolat într-un loc numit Cardon în nordul Sulinei și pe litoralul Mării Negre.

În România, fructele de cătină se utilizează de sute de ani în tratarea anemiei, reumatismului și a iritațiilor. Din fructe se obțin suc, vin, gem, unt și sunt folosite și drept colorant natural pentru textile. Cătina este recomandată și în combinație cu măceșe, urzică, sub formă de infuzie, băuturi reci, siropuri, datorită complexului de vitamine (C, B1, B2, PP) pe care îl conține.

Valoarea nutritivă a cătinei

Cătina conține în număr incredibil de 190 de nutrienți și fitonutrienți. Și mai mult, concentrația de vitamina C este de 12 ori mai mare ca cea din portocală, și dacă nu știați, vitamina C este considerată „vitamina frumuseții” datoriă abilității ei de a reduce inflamațiile pielii și de a da un boost de colagen pentru o piele mai fermă, mai plină și mai luminoasă. Acizii grași sunt de asemenea fantastici pentru o piele sănătoasă, curată, strălucitoare, radiantă, iar cătina este plină de omega 3, 6 și 9. Este, de fapt, singura plantă de pe planetă care conține omega 7, un acid extrem de greu de găsit. Cătina conține vitaminele B1, B2, K, C, A, E, acidfolic și o serie de antioxidanți puternici și minerale, care împreună cu acizii grași lucrează pentru a transforma pielea.

Uleiul de cătină are, în primul rând, un efect regenerator asupra metabolismului celulor, fiind considerat un tonifiant natural, antianemic, imunomodulator, încetinește procesul de îmbătrânire, detoxifică ficatul și asigură o bună funcționare a celulor hepatice, este anticancerigen ce conține B-caroten. În administrarea externă, este folosit ca antiinflamator, dar și pentru cicatrizarea rapidă și regenerarea pielii, fiind considerat cea mai bună protecție naturală împotriva radiațiilor solare sau de orice altă natură. Conține, de asemenea, lecitină ce poate fi asimilată cu ușurință. În produsele cosmetice, cătina este utilizată în produse de lifting și în creme nutritive, geluri și loțiuni de protecție solară pentru toate tipurile de piele.

Uleiul de cătină, răspunsul celor care suferă de acnee

Acneea este rezultatul inflamării pielii și, după cum spuneam mai sus, datorită abilității cătinei de a reduce drastic inflamația, ea vă va ajuta să calmați acneea, să reduceți cantitatea de sebum în exces de la suprafață, va vindeca cicatricile vechi și vă va ajuta să ajungeți la pielea curată la care visați, fără a o lăsa uscată. Trebuie să știți că uscarea pielii are două efecte negative: creează un mediu nepotrivit pentru bacteriile sănătoase ale pielii, conducând la un microbiom dezechilibrat al pielii, adică mai multe erupții. În al doilea rând, uscarea îi transmite pielii că trebuie să compenseze lipsa de uleiuri cu producerea de și mai mult ulei și sebum, formându-se un cerc vicios. Dacă ești în căutea unei soluții pe termen lung pentru erupțiile acneeice, uleiul de cătină este răspunsul pentru pielea ta.

Uleiul de cătină luptă cu semnele de îmbătrânire

Uleiul de cătină este cunoscut pentru beneficiile anti-aging și vindecătoare asupra pielii. Acesta hidratează pielea și încurajează formarea de colagen, o proteină structurală esențială pentru o piele tânără, fermă, catifelată, care nu se lasă și nu formează linii fine și riduri. Indiferent de tipul de piele pe care îl aveți, veți observa beneficiile acestui ingredient miraculos. Folosiți-l zilnic și urmăriți frumoasele schimbări care se produc la nivelul pielii și a întregului organism.

Beneficiile uleiului de cătină asupra părului

Studille arată că fructul poate ajuta la revigorarea și întărirea firului de păr. Deși este adăugat în șampon și balsam, cătina se găsește și sub formă de suplimente. Mulți stiliști promit că produsele pentru păr ce conțin cătină vă vor ajuta să obțineți un păr mai sănătos. Beneficiile sunt: regenerarea părului afectat, recăpătarea elasticițății și a senzației de păr mătăsos, stoparea căderii părului întărind foliculele.

Foto: istock

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here