În culisele sezonului 5 din Black Mirror, alături de realizatorii serialului

0
35
black mirror-culise-sezonul-5-interviu-cu-Charlie-Brooker
În culisele sezonului 5 din Black Mirror, alături de realizatorii serialului

Interviu cu Charlie Brooker, realizatorul Black Mirror, Text: de Gabriela Pițurlea

Acum parcă enorm de mult timp, când iPhone-ul era încă o noutate de lux, un prieten ne-a povestit cum i se făcuse cunoștință cu o femeie, și el întinsese mâna, dar ea, nu. Avea într-o mână geanta și în alta iPhone-ul, și privea neputincioasă mobilul care făcea imposibil un banal gest de politețe. Pe atunci, cred că ne-a amuzat doar snobismul implicit al situației. Era clar că internetul intrase într-un dreptunghi cât palma, dar nu și că dreptunghiul va ajunge un soi de prelungire a ei.

Mi se întâmplă tot mai des în ultima vreme să scot mobilul la metrou sau la intrarea în bloc, în loc de cartelă sau chei. Nu mă mai miră eroarea asta mică, pur și simplu aștept momentul când telefonul va descuia totul. De ani de zile vorbim mai mult pe telefon decât la telefon. Deja plătim la casă cu el, ne îndrăgostim și ne urâm pe el, ne umplem timpii morți (sau ni-i generăm) cu viețile altora, ne alimentăm și ne calmăm frica de boală, de singurătate, de necunoscut, de prea mult, de prea puțin.

Andrew Scott, Black Mirror, Smithereens, Sezonul 5

Black Mirror, serialul britanic sci-fi produs de Netflix care duce la extrem și reduce la esență răul pe care îl putem și ni-l putem face cu tehnologia, a ajuns la al cincilea sezon și, contrar așteptărilor, al doilea episod, Smithereens, este plasat în trecutul recent și cât se poate de palpabil. Acompaniat de coloana sonoră compusă de Ryuichi Sakamoto, l-ai putea numi cu ușurință o parabolă despre consecințele dependenței de social media. Andrew Scott, devenit actor-fixație după rolurile din serialele Sherlock și, cel mai recent, Fleabag, mai frânge niște inimi în rolul unui om căruia notificările i-au distrus viața. Chris a provocat un accident de mașină în care a murit iubita lui, pentru că nu a putut rezista scrollingului la volan. Să răpească un angajat al mamutului IT care dezvoltă aplicația i se pare singurul mod prin care ar putea ajunge să vorbească direct cu inițiatorul ei, o corcitură admirabilă de Zuckerberg cu Iisus, pentru a-i spune ce monstru a creat. „Trăim în lumea aia chiar acum și oamenii se luptă cu relațiile lor cu telefoanele”, a spus Charlie Brooker, creatorul serialului, la Londra, la o întâlnire cu presa ce a precedat lansarea noului sezon. Apoi a avut grijă să adauge că monologul exploziv al lui Chris din prima parte a episodului, despre modul bolnav în care ne lăsăm acaparați de propriile telefoane, e totodată o pastișă a ceea ce crede lumea despre Black Mirror.

Cred că oamenii, dacă simt că li se ține o predică”, a spus Brooker, „își dau shut down. Sau li se pare totul fals. Dar ce poți să faci ca scenarist e să modifici felul în care cineva se raportează la ceva, făcându-l să vadă o situație prin ochii altcuiva. Ca în San Junipero [din sezonul 3], care e despre o vârstnică bisexuală, de culoare, care se îndrăgostește de o femeie paraplegică. Mulți oameni nu au văzut asta, ci pur și simplu o poveste de dragoste. Cred că dacă vrei să schimbi ceva, ăsta e modul de a o face, nu să zici: deschide gura, mănâncă asta, pune telefonul jos!

Neliniștitor sau nu, chitit să transmită ceva anume sau nu, Black Mirror are în continuare talentul teribil de a te face să treci pe nesimțite de la râs și zâmbete la fiori pe șira spinării și înapoi la râs, mimând parcă luptele noastre personale cu tehnologia. Se vede asta în Striking Vipers, care continuă cumva o tradiție a episoadelor despre impactul tehnologiei asupra relațiilor de cuplu, interogând ce se va întâmpla când sexul făcut în realitatea virtuală va ajunge să-l eclipseze pe cel din viața reală.

Cred că adeseori oamenii se așteaptă ca Black Mirror să fie despre cineva care se încruntă la un telefon transparent până i se duce viața de râpă. E plăcut ca din când în când să le contrazicem așteptările.” – Charlie Brooker

Sezonul 5 aduce trei noi episoade, ceea ce pare puțin, dar, spune Brooker, „oamenii ar trebui să se întrebe: de ce așa de mult?”. Pentru că sezonul include, de fapt, Bandersnatch, filmul interactiv care le-a dat privitorilor posibilitatea de a influența cum curge povestea. Filmat după Striking Vipers, Bandersnatch s-a lansat cu șase luni mai devreme, în decembrie 2018, pentru că a fost o cu totul altă planetă, până și pentru realizatorii lui. În urma unei propuneri lansate de Netflix pe care nu au acceptat-o din prima, ei au trebuit să învețe un nou mod de a gândi, a scrie și a produce un film, foarte asemănător cu crearea unui joc video. Bandersnatch are cinci finaluri „principale” posibile, cărora li se adaugă multiple variațiuni, iar vizionarea lui poate dura între 40 de minute și două ore și jumătate (din cele peste cinci existente în total), în funcție de alegerile pe care le faci. „În timp ce lucram la el”, a spus Brooker, „a apărut senzația că făceam un sezon întreg dintr-un foc”.

Charlie Brooker, un pesimist și îngrijorat cronic căruia jocurile arcade și The Twilight Zone i-au marcat adolescența, și producătoarea executivă Annabel Jones, alături de care lucrează nedespărțit de aproape 20 de ani, au reușit să creeze o antologie precum cele cu care crescuseră și care nu prea mai existau acum zece ani, când au început Black Mirror. Marele pariu al serialului a fost că e compus, în viziunea și abordarea celor doi, din mediumetraje și lungmetraje de sine stătătoare, legate numai de elemente micro care unifică universul serialului și distrează fanii. Fiecare propunând alte personaje, alte povești și altă estetică, țintuirea publicului nu e garantată de nimic. Cucerirea e un proces care se ia mereu de la capăt, cu emoțiile aferente, și poate ăsta a fost motivul pentru care Channel 4 a renunțat la serial după două sezoane. Dar diversitatea pe care o implică, și cu care trecerea la Netflix i-a permis să se joace maximizat, e totodată principalul său atu. „Dacă am fi făcut numai povești întunecate și nihiliste”, spune Brooker, „ar fi devenit prea previzibil. Uneori ne place să fim un pic Pixar, alteori suntem un pic Texas Chainsaw Massacre. Depinde ce toane avem.”

Black Mirror a antrenat, până acum, viziunile a 18 regizori și a lansat nu puține cariere de actori. Serialul a ajuns atât de popular, încât Jon Hamm s-a oferit să joace în el (și a făcut-o, în episodul special White Christmas), iar Jodie Foster a regizat un episod (Arkangel, din sezonul 4). De-asta nu e surprinzător că Miley Cyrus a acceptat să joace în sezonul 5, după ce Brooker și Jones i-au trimis scenariul, fără mari speranțe de a fi băgați în seamă. „L-a citit și vă puteți imagina că erau pe acolo destule lucruri în care s-a regăsit,” spune Jones. „Are un simț foarte sarcastic al umorului și adoră subversiunile.” Pornit în parte de la ideea unei Alexa bazată pe celebrități, episodul Rachel, Jack and Ashley Too introduce un idol adolescentin întrupat într-o păpușă digitală. E comedie, e thriller, e dramă, e coming of age story, e musical cu melodii Nine Inch Nails trecute prin filtru Pop Princess și, pentru fanii care văd în Brooker un soi de profet, livrează cu scântei, inclusiv prin ideea de hologramă ca substitut suprem – o iluzie care nu se îmbolnăvește, nu obosește și nu îmbătrânește, care poate fi înălțată la zeci de metri și poate concerta în mai multe locuri în același timp (imagine venită la fix, după ce anul ăsta s-a amânat un turneu al hologramei Amy Winehouse și ni s-a promis un turneu al hologramei Whitney Houston). Pe cât de tulburător, pe atât de pus pe șotii – un Black Mirror pursânge.
Nu puteam să mă abțin să n-o privesc pe Jones de pe rândul din spate când au proiectat episodul pentru presă, într-o sală din Soho Hotel. Era acolo, în primul rând, în lumina ecranului, pentru că așa se face PR, dar ochii ei trimiteau lumină înapoi. Se uita la imaginile alea pe care le știa pe de rost, cu toate luptele și victoriile lor de culise, dar nu ca o regină care-și privește armata defilând. Se uita cu tresăriri în ochi. Se uita ca o fană. Și îmi plăcea că telefonul meu, cu toate lentilele, aplicațiile și filtrele lui, nu ar fi putut să o cuprindă.

Interviu realizat de Gabriela Pițurlea / Citește și Arta tânără: Oana Barbonie, artist vizual, 23 de ani 

Material apărut în numărul print iulie-august din Harper’s Bazaar România 2019

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here