Blandetea insulei

0
67

Cand vizitezi o tara sinonima cu lagune glaciare, vulcani, plaje negre si alte locuri preferate de Hollywood pentru frumusetea ametitoare a naturii, te astepti sa fii coplesit sau intimidat. MIHAELA TAUT descopera insa calmul si sentimentul protector pe care ti le ofera Islanda.

Tangahus – Raufarhofn, 5 ore si 23 de minute. Raufarhofn – Mývatn Nature Baths, 2 ore si 16 minute. Iar de la Húsavík la Mývatn, 48 de minute. Raufarhofn – Dettifoss, 1 ora si 43 de minute. Am dat peste aceste calcule intr-un caiet, intamplator, zilele trecute, chiar cand ma gandeam sa scriu povestea calatoriei mele in Islanda. Recunosc ca doream sa omit aceste calcule meschine, dar providenta nu a fost de acord si am zis ca e mai bine sa fiu onesta.

Am plecat in Islanda, asta-vara, cu un plan. Unul foarte bine pus la punct, de a vizita absolut toata tara intr-o singura saptamana. Punand cap la cap kilometrii si orele lungii zile nordice, ne dadea bine la socoteala. Asa am pornit cu o masina inchiriata sa vizitam cele aproximativ 200 de cascade ale acestei minunate insule vulcanice. Exagerez. Am planificat sa vedem si toate celelalte fenomene impresionante ale Islandei: vulcani, gheizere, ghetari, fiorduri etc.

Am ajuns in Reykjavik intr-o zi intunecata de august, in care adia un vant rece de la Pol amestecat cu o briza calda din Mexic. Plecata din Bucurestiul incins la 35 de grade, mi s-a parut atmosfera perfecta. N-am stat mai mult de o zi in capitala insulei, pentru ca in plan era sa-i dedicam mai mult timp la finalul excursiei, cand ne propusesem si o vizita la Blue Lagoon, locul ideal pentru a spala oboseala turului nostru de forta. Blue Lagoon este un spa cu apa geotermala, clasat intre primele 25 de minuni naturale ale lumii. Apa bogata in minerale are multiple proprietati benefice pentru piele. Dar pana sa ajungem acolo ne-am bucurat de aceasta apa bogata in minerale cu fiecare dus. Apa aceea urat mirositoare, pe care strainii o iau in deradere, este de fapt minunata. Partea legata de mirosul de sulf se aplica – intr-o masura foarte mica – cand e vorba despre apa calda. Insa beneficiile pentru piele sunt extraordinare. In plus, este gratuita. Islandezii nu platesc nimic pentru apa calda si incalzirea care se face cu aceasta, pentru ca este o resursa naturala peste tot la indemana pe insula.

„Intr-o zi cu ceata si ploaie ne-am aventurat sa vizitam Dettifoss, cascada cu cel mai mare debit din Europa. In acel peisaj m-am simtit ca Frodo in drum spre Sauron si am inteles mai bine de ce locuitorii Islandei s-au simtit inspirati in scrierea atator sagas fantastice.”

In Reykjavik, apropierea de mare, tonurile de gri pana la albastru inchis ale naturii, strazile ordonate cu case si magazine mici, armonios decorate, multele pisici uriase care te privesc din geamuri, alaturi de alte pisici din ipsos, fac orasul sa para o dupa-amiaza vesela de final de toamna. Curentii de aer cald din atmosfera rece, zaharul din dulciuri, supele si cafelele, pisicile reale sau artificiale si scara redusa a interioarelor mi-au dat o senzatie de confort interior. Prefer oricand aceasta liniste a unui anotimp rece in locul isteriei verilor calduroase. Arhitectura minora a Reykjavikului este completata in extrema cealalta de cladiri precum sala de concerte Harpa, un fagure din sticla, si biserica Hallgrímskirkja, in fata careia se inalta statuia lui Leif Erikson, eroul national islandez despre care se spune ca a descoperit America inaintea lui Cristofor Columb cu multe sute de ani. Desi diferite ca stil si destinatie, aceste doua cladiri au in comun modul in care lumina este lasata sa patrunda, sa decupeze spatii, sa invaluie si sa imbratiseze. Linistea Islandei incepea deja sa se aseze in noi.

A doua zi am lasat orasul in urma si am pornit spre nord, spre peninsula Snæfellsnes, dominata de vulcanul Snæfellsjökull, acoperit de un ghetar – scena aventurilor din romanul O calatorie spre centrul Pamantului, de Jules Verne. La acel moment nu stiam toate aceste detalii, eram doar coplestita de frumusetea peisajului. Peninsula se remarca prin tarmul sau dramatic, stancos, plaje pustii cu nisip negru si pescarusi ce-si fac cuibul in peretii abrupti ai stancilor. Toata ziua mi-a rasunat in cap inceputul de la The Blower’s Daughter si imaginea lui Damien Rice si a Lisei Hannigan pe o plaja pustie precum cea care se intindea la picioarele mele: „And so it is just like you said it would be/Life goes easy on me/ Most of the time …”

Desi Islanda este un wonderland pentru iubitorii de fenomene naturale impresionante si pasari mici, nu as recomanda acest loc persoanelor hiperactive – decat daca vor sa-l inconjoare pe bicicleta sau pe jos – sau celor care doresc sa calatoreasca si sa cunoasca oameni noi. Pe aceasta insula vulcanica temperamentala sunt atat de putini locuitori (335.000, mai exact), incat au nevoie de o aplicatie pentru atunci cand flirteaza, pentru a verifica daca nu sunt cumva rude prea apropiate. Adevarul este ca-i imposibil ca toti locuitorii sa nu fie rude, intr-un fel sau altul.

Cand rememorez Islanda, imaginile din care o formez nu sunt vulcanii, ghetarii, balenele (pe care nu am reusit sa le vad, pentru ca in ziua programata vizitarii lor a plouat), gheizerele sau alte forme de relief impresionante. Cea mai draga amintire este, de fapt, un petic de pajiste cu cativa clopotei de camp, ce se vedea pe geamul de la baie al casei unde am stat in Húsavík. Am mers multi kilometri spre acel loc, unul dintre cele mai nordice ale insulei, pentru ca citisem ca acolo ai cele mai mari sanse sa vezi balenele. Insa casa in care am stat, inchiriata de pe airbnb.com (singura varianta de cazare, de altfel, in acel orasel izolat), poate fi considerata un obiectiv turistic in sine, pentru ca spune multe despre modul de a trai al islandezilor, in armonie cu natura. Spatiul foarte mic este eficientizat, arhitectura nu striveste, ci ia forma spatiului pe care il ocupa, se strecoara sub protectia naturii, nu niveleaza distrugator. Casa fusese construita pe coasta unui deal, astfel ca, daca intindeai mana pe geamul de la baie, puteai sa culegi flori, peretele dealului ridicandu-se aproape paralel cu casa. Poate-i dificil de inteles impresionabilitatea mea in fata acelui geamlac care iti limita perspectiva la un petic de verdeata si o bucata de cer, dar cred ca lucrurile cu care iei contact zilnic te modeleaza si te transforma. Mi-am exersat imaginatia si am incercat sa compun un profil al celui care locuieste acolo, in functie de perspectiva la care este expus din fiecare camera: tufele din creasta dealului si cerul care se vedea din dormitor; soseaua care taia oraselul si pe care treceau foarte rar masini, cu un far in fundal, din bucatarie; arbustii infloriti din mica gradina din living. A reiesit omul care as vrea sa fiu eu intr-o zi. Un om care ar sta mai drept, ar fi mai putin incordat si ceva mai fericit, poate.

„Ce tara blanda!”, exclama Bogdan, sotul meu, din cand in cand. Da, blanda. Totul este de o liniste in care nu-mi pot imagina eruptiile vulcanice. Vegetatia este adaptata acestui sol vulcanic, in care copacii nu-si pot infige radacini adanci. De altfel, din aceasta cauza, cumulata cu defrisari masive intr-o vreme, nu exista paduri in Islanda. Orizontul se deschide spre o vasta perspectiva de o culoare ireal de verde datorata muschiului si ierbii intretinute de umiditatea din atmosfera si multiplele surse de apa.

The Blower’s Daughter a inceput sa-mi rasune din nou in minte la Hvítserkur, o plaja neagra la baza unui tarm acoperit de iarba, pe care salasluieste o formatiune uriasa din bazalt ce seamana cu un mamut preistoric. Mi-au placut mult acel loc si acel animal urias atat de bine definit, incat parea imposibil sa fie doar un hazard al vantului si al valurilor. Astfel de formatiuni ce par monstri sau paduri magice am mai intalnit si in Parcul National Vatnajökull, unde intr-o zi cu ceata si ploaie ne-am aventurat inspre Dettifoss, cascada cu cel mai mare debit din Europa. In acel peisaj m-am simtit ca Frodo in drum spre Sauron si am inteles mai bine de ce locuitorii Islandei s-au simtit inspirati in scrierea atator sagas fantastice, populate de troli si alte creaturi rautacioase sau binevoitoare.

„Islandezii au fost suficient de inteligenti incat sa nu se opuna fortelor naturii, carora nu le-ar fi putut face fata, ci sa se strecoare sub faldurile unei naturi, care asa a devenit protectoare si materna.”

Dupa vizita la cascada am plecat murati de ploaie si de debitul cu adevarat impresionant al cascadei. Din fericire, Mývatn Nature Baths sunt chiar in apropiere si recomand oricui viziteaza cascada sa se opreasca si la acest spa, foarte asemanator cu Blue Lagoon, alimentat din lacul Mývatn, cel mai fierbinte din Islanda. Tara abunda in bai termale si gasesti mici bazine amenajate chiar pe marginea autostrazii, unde te poti opri pentru a admira peisajul si a te bucura de beneficiile apei termale.

Islandezii isi folosesc ingenios resursele naturale, iar rezultatele sunt dintre cele mai incantatoare. Pentru ca insula nu are mult lemn, brazdele de iarba au fost folosite pentru a acoperi casele. In plus, pentru ca apropierea de Polul Nord face ca pe timpul iernii sa fie aprope imposibil de stat pe afara, satele aveau in vechime forma unei mari case – de fapt, diverse ateliere si o sala mare de dormit sub un mare acoperis de iarba. Am vizitat la Glaumber un asfel de sat, care, de departe, arata ca un deal cu ferestre, iar inauntru te face sa te simti protejat, poate chiar mai mult decat o casa din beton armat.
Islanda este o tara cu o cromatica fantastica, de la cele mai suave nuante ale cerului si verdele vegetatiei pana la negrul plajelor si muntii rosiatici acoperiti de roca vulcanica. Insa si interventia locuitorilor este in acord cu aceasta cromatica generoasa. Cladirile moderne sunt protejate de pereti de tabla viu colorati si au un interior foarte cald si primitor. Adeseori am descoperit in mijlocul pustietatii cate o baraca lunga de tabla, care gazduia un restaurant elegant decorat. Pana si prelatele puse peste baloturile de iarba pe camp erau colorate unitar in galben pal, roz sau bleu.

Peisajul este de la foarte frumos pana la extraordinar, iar un exemplu in acest sens sunt campurile de roca vulcanica, unde astronautii de la NASA s-au antrenat pentru aselenizare. Sunt sigura ca pentru expeditia pe Marte tot aici vor exersa, mai exact, la Námaskarð, numit si Poarta spre Iad. Aici, peisajul de un rosu aprins este punctat de solfataras si fumaroles, explozii sulfuroase de namol. Insa Islanda nu este doar o expresie a grandorii naturale. Pe mine m-a impresionat si natura minora, in aceeasi masura cu cea colosala, a vulcanilor, ghetarilor si cascadelor. Cateva flori de papadie sau de musetel reprezentau un decor suficient si desavarsit, iar cel mai puternic sentiment al unei zile petrecute strabatand cel mai lung fiord al Islandei nu s-a datorat reliefului coplesitor de frumos, ci unei case decorate cu o planta de leustean uriasa.

Cand ma voi intoarce in Islanda, pentru ca sigur o voi face, nu voi mai avea nici un plan, nu voi dori sa mai vizitez nimic, pentru ca Islanda nu se viziteaza. Islanda se simte cu toate simturile, in egala masura. Trebuie sa o lasi sa te mangaie sau sa te biciuiasca cu ai sai curenti de aer, in care blandetea curentilor calzi intalneste forta celor reci, ca inflexiunile intr-un cantec nordic, delicat si aspru in acelasi timp. Trebuie sa te descalti si sa pasesti pe muschiul care acopera toata insula ca un covor moale, sa inspiri si sa simti mirosul de peste, de ocean, de sulf, de pamant. Sa mananci gheata desprinsa din ghetari si sa te intrebi ce forma a mai avut in urma cu sute de ani apa pe care o bei acum. La Jökulsárlón, in sudul insulei, ai ocazia sa faci asta. Aici se gaseste cel mai mare ghetar al insulei, din care se desprind blocuri uriase de gheata ce plutesc apoi spre mare.

Data viitoare vom calatori cu o rulota, ca sa ne oprim unde simtim armonia perfecta a naturii, sa ne lasam in voia acelei stari oricat dorim, nu sa fugim repede spre urmatoarea cazare. Vom face totul invers. Acum am pornit din Reykjavik spre nord, am ocolit insula si, in ultima parte a calatoriei, am ajuns in sud, pe plajele de la Vik, despre care auzisem ca sunt cele mai frumoase si pe care le asteptam cu nerabdare. Acum m-as duce catre sud, catre plaja. Dar nu catre plajele care apar pe toate hartile, ci catre cea care nu apare pe niciuna. Am ajuns la ea intr-o zi cu foarte multe ore de condus. Bogdan a vrut sa ia o pauza si a oprit langa un iaz, la poalele unor munti foarte colorati de straturile de roca pe care le adusese la suprafata ultima eruptie vulcanica. Eu dormitam in masina si nu am vrut sa mai cobor. Nu era nimic punctat in planul de calatorie acolo. Sotul meu si parintii lui au disparut dupa dealul din spatele iazului. Intr-un final, pentru ca intarziau, am coborat si eu. Am trecut dealul si perspectiva s-a deschis brusc, spre o plaja foarte lata de pietre si apoi oceanul. Pietrele erau exact cele folosite in terapiile cu pietre vulcanice, de dimensiunea unui ou de gasca, perfect netezite. Kilometri intregi de pietre negre netede, apoi oceanul gri-albastru. M-am asezat pe acea plaja, pe care se mai vedea un singur om, undeva foarte departe, si de abia atunci am lasat, in sfarsit, garda jos. In momentul in care am simtit caldura blanda a pietrelor incalzite de soare, facute sa o retina si sa o dea inapoi cu aceeasi blandete pe care o emana intreaga insula, briza oceanului, zgomotul valurilor ca o mantra, am simtit ca trebuie sa ma intorc din nou in Islanda, sa ajung pe plaja aceea si sa raman acolo pana toata pacea se va strecura si in mine.

Cititi si: “Unde plecam in vacanta din viata noastra”!

Foto: Guliver/Getty Images, iStock/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here