Bombshell: când trei femei competitive aleg să se întoarcă împotriva structurii puterii

0
333

Bazat pe fapte reale, filmul BOMBSHELL (care va avea premiera pe 10 ianuarie în cinematografele din România) spune povestea explozivă a femeilor care l-au doborât pe bărbatul care a contribuit la crearea celui mai puternic și controversat imperiu media din toate timpurile, Fox News. Nimeni nu a prevăzut că una dintre primele lovituri ale mișcării de răsturnare a lungii istorii de hărțuire la locul de muncă va veni din interiorul celui mai puțin probabil loc: în centrul profundului conservator și lioalist Fox News.

Înainte de Harvey Weinstein a fost Roger Ailes, fondatorul Fox News

Fitilul a fost aprins cu îndrăzneală în vara lui 2016 de către Gretchen Carlson (interpretată de Nicole Kidman), cândva co-gazda influentului „Fox & Friends”. Când Carlson, recent concediată, l-a lovit pe Roger Ailes, fondatorul Fox News, cu un proces în care este acuzat de hărțuire sexuală, cei mai mulți se așteptau ca Carlson să fie zdrobită. La urma urmei, Ailes era stăpânul de neatins al universului media – gata să-și folosească influența și resursele pentru a învinge orice dușman. În schimb, ceea ce s-a întâmplat ulterior a reverberat în întreaga lume. 

Filmul Bombshell nu este despre politică, ci a insistat să fie despre ceva mai profund: cum diferite tipuri de oameni pot alege să se ridice împotriva puterilor care par mai mari decât ei înșiși.

Charlize Theron, Nicole Kidman, Margot Robbie (Bombshell)

În doar 16 zile, Ailes avea să experimenteze una dintre cele mai amețitoare căderi de pe culmile elitei din istoria corporațiilor. Căci nici măcar el nu a putut supraviețui forței mai multor femei care se fac auzite pentru prima oară, inclusiv corespondentul Fox News, superstarul Megyn Kelly (interpretată de Charlize Theron). În vara lui 2016, vedeta care creștea cu viteza luminii la Fox News era Megyn Kelly, gazda emisiunii de știri nocturne foarte apreciate „The Kelly File”. Carismatică și cu păreri de neclintit, indiferent de repercusiuni, fostul procuror devenea o descoperire rară în mainstream.

În ciuda controverselor, Kelly va atinge statutul de eroină culturală după ce îl confruntă pe candidatul Donald Trump despre felul în care trata femeile în timpul dezbaterilor republicane. Când a venit vorba de Roger Ailes, Kelly s-a ferit cu succes de avansurile acestuia. Cu toate acestea, când procesul lui Gretchen Carlson împotriva lui Ailes a declanșat o anchetă internă, era clar pentru Kelly că trebuie să facă o alegere. Ea a ales să nu-și apere șeful, ci să facă publice experiențele sale de hărțuire cu Ailes.

Charlize Theron în rolul lui Megyn Kelly

Ceea ce s-a întâmplat în acele două săptămâni – în timp ce Gretchen Carlson, Megyn Kelly și femeile de la Fox au sunat alarmele schimbării culturale – a fost un pas către un moment definitoriu al erei noastre. După doar un an, în octombrie 2017, New York Times avea să publice multiple acuzații împotriva titanului din lumea divertismentului și co-fondatorul Miramax, Harvey Weinstein, o poveste care transforma #MeToo, o mică mișcăre preexistentă, într-un fenomen global imens. Din acel moment, codurile tăcerii din corporații aveau să fie detonate în fiecare industrie.

În momentul în care Charlize Theron a terminat de citit scenariul lui Charles Randolph pentru BOMBSHELL, abia a așteptat să-l producă. Așa cum Randolph a revoluționat formatul filmului despre current affairs și probleme de actualitate cu The Big Short, Theron îl vedea făcând-o din nou, transformând un alt moment al vremurilor noastre într-o dramă umană intensă și incisivă.

Scenariul lui Charles este spectaculos. Cercetările pe care le-a făcut au fost fenomenale și vine cu o perspectivă atât de amplă asupra modului în care se creează schimbarea. Ne așteptam la ceva grozav și ne-a depășit toate așteptările. În plus, m-a emoționat complet faptul că un bărbat a scris această poveste, demonstrând că este un subiect pentru toți oamenii”, mărturisește Charlize Theron, producătoarea filmului. 

Filmul ne arată cum trei femei extrem de competitive au renunțat să mai joace una împotriva alteia și s-au întors împotriva structurii puterii. 

Nicole Kidman în rolul lui Gretchen Carlson în BOMBSHELL. Photo Credit: Hilary Bronwyn Gayle.

Filmul nu este despre politică, ci a insistat să fie despre ceva mai profund: cum diferite tipuri de oameni pot alege să se ridice împotriva puterilor care par mai mari decât ei înșiși. Theron a fost întotdeauna atrasă de filme cu personaje complicate. În 2005, ea a jucat în North Country, povestea primului caz major de hărțuire sexuală din Statele Unite, dar povestea femeilor de la Fox News care și-au dat jos șeful aparent invincibil a mers și mai departe. Filmul ne arată cum trei femei extrem de competitive au renunțat să mai joace una împotriva alteia și s-au întors împotriva structurii puterii. De asemenea, cineaștii au avut ocazia să examineze cât de multe forme de hărțuire există, de la ceva aproape casual la ceva ilegal. „Adresăm aproximativ 24 de tipuri diferite, de la un masaj la umeri nesolicitat până la o propunere față în față de tipul „veți primi acest loc de muncă dacă faceți acest lucru”, remarcă Randolph.

BOMBHELL este distribuit în România de Vertical Entertainment și are premiera în cinematografe pe 10 ianuarie.

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here