Bruxelles: Madame Grès, moda sculpturala

0
49


Madame Grès, pioniera modei fara cusaturi, ale carei drapaje sculpturale au schimbat structura modei, este onorata printr-o expozitie retrospectiva in cadrul Muzeului de Moda (MoMu) din Antwerp.

Expozitia Madame Grès: moda sculpturala este construita pornind de la afirmatia creatoarei ca “a lucra cu piatra sau material e [pentru ea] acelasi lucru”. Pornind de la visul ei initial de a deveni sculptor, in 2011 Muzeul Galliera din Paris a adus impreuna 80 de siluete, din cariera de 50 de ani a creatoarei, in cadrul muzeului ce sarbatoreste sculptura lui Antoine Bourdelle. Pentru prima oara, sculpturile fluide au fost alaturate unor creatii la fel de impresionante din piatra. Impactul a fost puternic, iar MoMu a dorit sa duca mai departe aceasta paralela in Antwerp.

(foto: expozitia Madame Grès din Paris rememorata in cadrul MoMu)

Tinutele au fost adunate din nou, iar sculptorul Renato Nicolodi, a fost rugat sa creeze sculpturi speciale, in colaborare cu scenograful Bob Verhelst, pentru spatiul muzeului din Belgia. Nicolodi este un sculptor arhetipal, ce se folosete de umbre si lumini, spatii goale si pline pentru a crea sculpturi monumentale, ce amintesc de sacralitatea spatiilor antice. Sculpturile create aproape exclusiv din scari, coloane si intrari au completat si accentuat pliurile doamnei Grès, captand umbra si formele simple.

Pentru ca opera lui Madame Grès este atat de clasica si actuala, MoMu a rugat creatori contemporani sa participe cu piese ce aduc omagiu influentei ei. Haider Ackermann, Jean Paul Gaultier, Lanvin si Yohji Yamamoto au avut, de-a lungul carierei lor, colectii dedicate tehnicii ei, pe care le-au imprumutat muzeului pentru a dovedi contemporaneitatea designului ei.

Germaine Emilie Krebs, alias Madame Grès era o persoana discreta si retrasa, ce evita faima si implicatiile ei. A declarat in rarele interviuri ca atunci cand nu doarme, lucreaza. Doua dintre interviuri sunt proiectate in cadru expozitiei, iar saculetul cu ace si forfecuta pe care le poarta in permanent cu ea, arata dedicatia ei pentru munca sa.

De asemenea, expozitia dezvaluie multe poze ce au fost folosite pentru prezentarile din acea epoca sau poze realizate pentru revistele de moda, Harper’s Bazaar fiind unul dintre sustinatorii elegantei eterne pe care o proiecteaza colectiile ei. O donatie speciala pentru aceasta expozitie o reprezinta schite recuperate de Fundatia Pierre Bergé – Yves Saint Laurent si dezvluite pentru prima oara in cadrul acestei expozitii.

Spatiul expozitiei este larg, cu o lumina foarte difuza, amintind de lumina lumanarii, si un aer proaspat, indiferent cati oameni sunt. Toate aceste conditii sunt obligatorii, pentru ca pastrarea hainelor este una dintre cele mai delicate sarcini. Totusi, isi indeplinesc cu bine rolul, majoritatea pieselor din anii ’20 arata ca si cand tocmai au coborat de pe un podium.

 (foto: MoMu)

 

Toate elementele exclusive ale expozitiei Madame Grès: moda sculpturala, impreuna cu reinvierea acestui nume, ce a fost uitat o perioada, in schimbatoarea lume a modei, fac expozitia un must see al acestei toamne. Deci, daca planuiti o vizita in Bruxelles pana in februarie 2013, Antwerp-ul si MoMu suntdoar la 30 de minute distanta.

 

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here