Carlo Giordanetti: “Timpul este un lux atunci cand poti uita de el”

0
66
Carlo Giordanetti Brand President Calvin Klein Watches & Jewelry

Carlo Giordanetti s-a alaturat grupului Swatch in 1987, iar din 2016 este Brand President Calvin Klein watches & jewelry. Este expert pe partea de identitate de brand si design de produs si a lucrat in perioada 2007 – 2012 si pentru Montblanc.

Iubitor de arta si calator experimentat, Carlo Giordanetti a lucrat si locuit in ultimii ani in New York, Paris, Milano, Florenta, Hamburg si Zurich. Cu ocazia lansarii noii colectii Calvin Klein watches & jewelry in Bucuresti am avut ocazia de a discuta cu el despre tendintele in materie ceasuri si bijuterii, dar si despre felul in care interactiunea cu diverse culturi se transforma in sursa de inspiratie pentru viitoare proiecte.

Ce s-a schimbat din 1987, anul in care v-ati alaturat grupului Swatch si pana-n prezent?

Piata de ceasuri a evoluat semnificativ in ultimii 30 de ani, iar asta s-a intamplat si pentru ca Swatch a schimbat modul in care sunt privite ceasurile. Astazi ele sunt simbolurile stilului si personalitatii si se numara printre acele obiecte „senzuale” ce dau savoare vietii. Un ceas ramane o achizitie sau un cadou emotional, deoarece este intotdeauna atat de aproape de corp si capteaza momente din viata noastra.

Jobul de Brand President prespune si foarte multe calatorii. Ce lectii ati deprins din tarile in care ati ajuns?

Calatoria este unul dintre combustibilii inspiratiei mele: imi place sa intalnesc si sa observ oamenii, sa amestec elementele culturale vechi si noi, sa explorez teritorii diferite si sa absorb cat de mult pot din culturi necunoscute. Este interesant cum o idee vine la cateva luni dupa o calatorie si conexiunea se face printr-un proces total non rational.

Cum difera preferintele consumatorilor de la o tara la alta sau de la un continent la altul?

Lumea a devenit un loc mai mic pe masura ce ne miscam cu totii. Insa diferentele culturale bazate pe radacinile fiecarui continent si ale fiecarei natiuni sunt inca relevante si definesc puternic modul in care ne comportam si ne organizam vietile. In universul ceasurilor, se pot observa anumite tendinte ca fiind mai persistente in timp (cum ar fi aurul rose pe val in Asia, ceasurile cu doua tonuri cromatice populare in tarile germane, ceasurile cronograf extrem de solicitate in tarile latine, modelele mai colorate mai bine vandute in Italia, Spania si Franta, ceasurile clasice, functionale, populare in SUA, iar cele incrustate cu pietre in Orientul Mijlociu).

Cat de fina este in prezent linia dintre ceasuri & bijuterii? Dar dintre modelele pentru barbati si femei?

imagine din campania Calvin Klein Watches & Jewelry
Imagini din campania Calvin Klein Watches & Jewelry 2017

Piata a devenit una foarte variata si multilaterala, iar brandurile isi pot defini personalitatea, alegandu-si o anumita zona. Calvin Klein a avut dintotdeauna succes datorita etichetei „unisex”, materialelor netede si pure si designului atemporal. In plus, am fost primii de pe piata care au propus atat ceasuri, cat si bijuterii – identificand in acest fel lumea accesoriilor Calvin Klein ca o lume unitara, atat pentru el, cat si pentru ea, un univers consistent, dar diversificat.

Care este perceptia dumneavoastra despre timp? Dar despre lux?

Timpul este un lux cand intelegi cum sa-l stapanesti si cand poti sa uiti de el! Ceasurile sunt obiecte grozave, deoarece pot face relatia cu timpul sa devina una placuta si ii aduc o dimensiune a frumusetii. Luxul este pentru mine un concept foarte personal si in continua evolutie, este mai mult ceva ce as defini drept „stimulare a placerii si a energiei pozitive”: poate fi o lectura de dupa-amiaza, o plimbare prin orasul preferat, descoperirea unui artist nou, cumpararea unui articol dorit sau bucuria de a vedea o opera sau un spectacol.

imagine din campania Calvin Klein Watches & Jewelry
Imagini din campania Calvin Klein Watches & Jewelry 2017

Care este povestea din spatele Swatch Art Peace Hotel din Shanghai?

In 2011, CEO-ul grupului Swatch, Nick Hayek, a inaugurat oficial hotelul Swatch Art Peace din Shanghai: un hotel din 1906 transformat intr-un proiect cu 18 ateliere si spatii de locuit pentru artisti din intreaga lume. El ofera posibilitatea de a trai si de a lucra in Shanghai timp de 6 luni.

De atunci si pana-n prezent, Swatch Art Peace Hotel a gazduit peste 240 de artisti, din mai multe arii diferite si fiecare dintre ei lasa o „urma”, este singurul lucru pe care-l cerem la schimb.

Incepand din 2013, am organizat o serie de colaborari foarte importante, cum ar fi cea cu Bienala din Venetia, unde invitam o selectie de artisti din cadrul hotelului Swatch Art Peace pentru a arata lumii ce fac si pentru a impartasi experienta lor. Swatch Art Peace Hotel este dovada fizica a cat de mult Swatch si Swatch Group cred in puterea artistului de a transforma lumea intr-un loc mai bun.

Pe 22 iunie 2017, la Galeria AnnArt din Bucuresti, s-au lansat colectiile 2017 Calvin Klein watches + jewelry. Caracterizate prin minimalism si linii fluide, senzuale si avand ca sursa principala de inspiratie viata de zi cu zi, noile colectii sunt definite de o imagine urban-sexy. La eveniment au fost invitati jurnalisti si bloggeri de lifestyle, fashion si beauty din Romania. Produsele Calvin Klein watches + jewelry sunt disponibile in reteaua magazinelor Cellini.

imagine de la evenimentul Calvin Klein Watches & Jewelry
Imagine de la evenimentul de lansare la Bucuresti
imagine de la evenimentul Calvin Klein Watches & Jewelry
Imagine de la evenimentul de lansare la Bucuresti

Cititi si: “Raf Simons la Calvin Klein”!

Foto: prin amabilitatea Calvin Klein

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here