„Cartea neisprăvirii”, cea mai nouă carte a autorului T.O. Bobe

0
44
T.O. Bobe

„T.O. Bobe, autorul celebrelor volume BuclaDarul lui Moş CrăciunCum mi-am petrecut vacanța de varăCentrifuga și Contorsionista, revine în atenția publicului iubitor de literatură cu „o carte șăgalnic numită Cartea neisprăvirii. Unul dintre cele mai tandre și dinlăuntru trăite portrete făcute literaturii, această ispravă colosală a omului, încă neisprăvit(ă).“ – Lidia Bodea, director al Editurii Humanitas.

O carte nu-i altceva decât o înșiruire de cuvinte, de paragrafe, de întâmplări din viețile altora, fie ei adevărați, în carne și oase, fie închipuiți, iar cuvintele și paragrafele și oamenii ăștia sau zebrele sau pinguinii nu fac altceva decât să pozeze, să înregistreze ceva ce există undeva în stimatul cititor și depinde de el dacă e acasă sau nu pentru o carte sau alta, depinde de el dacă-i deschide ușa și o lasă să-i înregistreze sau nu consumul de energie electrică, depinde de el dacă în timp ce citește i se zbârlește părul pe mâini dintr-o cauză sau din alta ori dacă își zice ia mai lasă-mă, frate, cu prostiile astea ori dacă își aduce aminte de mirosul pielii bunicii atunci când se apleca pe deasupra lui să mai îndese bucățica de cașcaval în marginea mămăligii ori dacă citind își proiectează un viitor fericit cu femeia sau cu bărbatul cu care în urmă cu trei zile a împărțit o conservă de ton în ulei și o bere.T.O. BOBE 

Într-o zi, domnului Teo îi vine ideea de a scrie o carte pornind de la principiul întîmplării, pe care s-a întemeiat mișcarea Dada: să deschidă în fiecare zi DEX-ul, să pună aleatoriu degetul pe un cuvînt, și pînă seara să scrie o povestire inspirată de el. Cartea ar trebui terminată în termen de aproximativ două luni, numai că, la zece zile de cînd o începe, domnul Teo nu mai poate să scrie.

Cartea neisprăvirii surprinde lupta cu literatura, cu procrastinarea, cum se nasc și se dezvoltă ideile domnului Teo, alter ego-ul autorului. Încă de la primele pagini te cucerește poezia vieții de zi cu zi, a ritualului – un colaj între viața domnului Teo și cărțile pe care le-a scris sau ar vrea să le scrie. Este o carte care face trimiteri mai mult sau mai puțin transparente la cîțiva dintre marii autori ai lumii: J.L. Borges, Shakespeare, Enrique Vila-Matas și Orhan Pamuk. Amuzantă și gravă totodată, Cartea neisprăvirii devine o reflecție despre literatură și rostul ei, dar și despre risipa de viață și dedublarea pe care le presupune.

Cartea neisprăvirii e un fel de Being T.O. Bobe.

T.O. BOBE s-a născut în 1969 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti și a fost magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist. Volume individuale: Bucla (Univers, 1999; Humanitas, 2015), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003, 2011, 2017), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), Centrifuga (Polirom, 2005), Contorsionista (Humanitas, 2011). A participat la mai multe volume colective și este prezent în antologiile Experimentul literar românesc postbelic (Paralela 45, 1998), Best Of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română (Nemira, 2016). Volumul Bucla a fost tradus în limbile germană și englezăiar fragmente din Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Contorsionista au apărut în reviste sau antologii în engleză, germană, franceză, polonă, croată.

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here