5 carti pe care trebuie sa le cititi in luna octombrie

0
18
5 carti de citit in luna octombrie

Daca nu ati apucat sa le cititi in vara atunci cand le-am prezentat in paginile revistei, atunci si-n luna octombrie e un moment numai bun s-o faceti. Nu sunt niste carti de sezon, care se preteaza doar intr-un anumit momente, ci au subiecte puternice, atemporale, care va vor urmari pentru o lunga perioada de timp.

5 carti de citit in luna octombrie


Durere, de Zeruya Shalev: cel mai bine vandut titlu de fictiune al Editurii Polirom la Bookfest 2016

Cu primele patru romane ale sale, Zeruya Shalev parea sa fi spus tot ce se putea spune despre fragilitatea dragostei – despre soti instrainati, obsesii erotice extramaritale, casnicii construite pe fundatia unei iubiri adolescentine idealizate. Cu Durere, ea ofera insa o variatiune interesanta pe tema. Pentru Iris, eroina ei, durerea nu e doar o urma de nesters a atentatului terorist in care a fost ranita (la fel ca scriitoarea israeliana insasi), ci si sinonimul pentru o dragoste pierduta. O femeie matura, cu un job solicitant, Iris duce o viata de tristeti surde si rutine suportabile pana cand, pe neasteptate, iubitul din tinerete isi face din nou aparitia, iar ea trebuie sa aleaga intre a-l urma si a ramane langa cei doi copii ai sai.

Durere, de Zeruya Shalev, elefant.ro, 27,26 lei


Toata lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr

Intrat imediat pe lista New York Times de bestselleruri si premiat apoi cu Pulitzer – e greu de crezut ca nu veti fi fermecata de acest roman avand ca protagonisti o tanara frantuzoaica oarba si un orfan de origine germana ale caror drumuri se intersecteaza in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Intalnirea lor dureaza o singura zi, dar va fi decisiva pentru destinele amandurora.

Toata lumina pe care nu o putem vedea, de Anthony Doerr, emag.ro, 30,20 lei

Zbor in jurul soarelui, de Paula McLain

Dupa Hadley Richardson, prima sotie a lui Hemingway (in Sotia din Paris), scriitoarea americana isi alege din nou ca protagonista o femeie captivanta: Beryl Markham, aviatoare temerara care a realizat primul zbor solo peste Atlantic, de la est la vest. In centrul romanului, aflat in curs de ecranizare, se afla un tragic triunghi amoros, cel dintre Beryl, aristocratul Denys Finch Hatton si Karen Blixen, autoarea cartii Din inima Africii.

Zbor in jurul soarelui, de Paula McLain, libhumanitas.ro, 39 lei

Viata dupa viata, de Kate Atkinson

Poate cea mai buna carte a lui Atkinson, acest roman castigator al Premiului Costa are o premisa dintre cele mai neobisnuite: daca am avea o a doua sansa sa ne traim viata? Sau chiar mai multe? Am reusi sa impiedicam traumele din vietile anterioare, sa intervenim in mersul implacabil al lumii? Ursula Todd traieste si retraieste zbuciumul ultimului secol, dar deciziile ei diferite au mereu alte efecte.

Viata dupa viata, de Kate Atkinson, editura-art.ro, 29,9 lei

Muntii inalti ai Portugaliei, de Yann Martel

Autorul bestsellerului Viata lui Pi scrie de data aceasta trei povesti interconectate prin care, in decursul a 80 de ani, il insotim pe tanarul Tomas in cautarea unei comori stranii, descoperim un mister alaturi de un medic din Lisabona pasionat de romanele Agathei Christie si ne retragem intr-un sat din Muntii Inalti ai Portugaliei impreuna cu un senator canadian si al sau… cimpanzeu.

Muntii inalti ai Portugaliei, de Yann Martel, okian.ro, 34,95 lei

Articol aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania iulie-august 2016

Colaj & foto: Tudor Smalenic


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here