Ce carti ne-au facut fericiti? – Partea II

0
103
ce carti ne-au facut fericiti ilustratie agnes keszeg

Lista de lecturi pentru zilele petrecute pe plaja si serile lungi de vara incepe aici. Raspund sase dintre cititorii nostri preferati.

IOANA NICOLAIE, scriitoare – Romain Gary, Ai toata viata inainte

„Locuiam pe atunci in centrul Bucurestiului, la doi pasi de parcurile centrale, adevarate axis mundi, caci aveam copil mic care trebuia scos afara de cel putin doua ori pe zi. Greu era sa cobor caruciorul de la etajul sapte, doar cu un brat, caci in celalalt il tineam pe micut, complicate erau texturile fiecarei zile in care faceam mecanic doar cateva lucruri: trezit din trei in trei ore noaptea, hranit si linistit bebe, gatit, facut curatenie, mers la cumparaturi, avut grija de toate, dar nu si de mine. Din cauza oboselii vascoase, continue, tocmai treceam barierele unei depresii. In ziua aceea de primavara plouase in rafale, dar cand am iesit eu cu micutul se ridicau aburi subtiri din caldaram. Se facea cald, vara se intrezarea nesfarsita, dupa care urma toamna, egala, si iarna, si cine stie cate alte anotimpuri, la fel, caci eu n-aveam sa mai pot citi niciodata, n-aveam sa mai scriu un rand (incercasem de cateva ori sa ma trezesc la cinci, ca sa continuu o carte inceputa cu multe luni inainte, dar degeaba, eram cu totul sfarsita), n-aveam sa-mi mai pot auzi gandurile, aveam sa raman pe veci asemenea insectei captive pe norisorul reflectat in prima baltoaca. Si-atunci mi-a intrat in raza privirii cartea. Asa cum cazuse in mijlocul trotuarului, parea ca are doua aripi, manjite cu praf si inmuiate de stropii grei ce cadeau de pe crengile unui copac. Oare fusese aruncata?! Dar cum sa se intample una ca asta, nu-mi puteam imagina cruzime mai mare. M-am aplecat sa o ridic si nu mi-a venit sa cred ca nici macar nu era o carte romaneasca, ci una intr-o limba straina. Ce greu faceam rost de carti frantuzesti in facultate, nu le puteam rasfoi decat la salile de lectura, caci fiind achizitii scumpe, nu se dadeau acasa. Iar acum, de necrezut, ocolita de elevii liceului din apropiere, ignorata de trecatorii grabiti, atinsa de cate o fusta mai lunga sau de sireturile copiilor, ma astepta tocmai acolo, uda si noroita, La vie devant soi, de Romain Gary, editia din 1975, exact cea premiata cu Goncourt. Citisem traducerea in romana cand eram insarcinata si mi se paruse o carte extraordinara: un baiat, Momo, de origine araba, crescut alaturi de alti copii de prostituate in casa unei evreice varstnice, doamna Rosa, ramane alaturi de aceasta pana in ultima clipa, avand grija de ea si iubind-o neconditionat. O poveste tandra si in acelasi timp pe tonuri acute, despre fetele tolerantei, despre coridoarele secrete dintre varste, despre cine e seamanul tau, despre prietenie, devotament, despre viata. in disperarea mea, iata ca mi se trimisese un semn in plina furtuna. Caci cine sa arunce tocmai Ai toata viata inainte? Cum cartile straine erau inca socotite o valoare, nu puteau fi abandonate pe un trotuar si nici lasate sa cada fara zgomot dintr-un rucsac studentesc. De aceea mi s-a parut ca acesta e un fel de mesaj ciudat, doar pentru mine: aveam toata viata inainte. si chiar o aveam, mi-am dat seama cu timpul, pe masura ce copilul crestea, iar zilele deveneau macar o urma mai incapatoare. Cat despre cartea lui Gary, am spalat-o pe coperta – nu aveam cum s-o curat altfel –, am uscat-o cu grija si azi o socotesc unul dintre micile miracole ale bibliotecii mele.”

Cel mai recent roman al Ioanei Nicolaie, Pelinul negru, a aparut de curand la Editura Humanitas.

RALUCA FEHER, autoare si director de creatie – Nicolas Bouvier, Rostul Lumii

„O carte care te umple, dar nu turnand in tine pana la refuz, ci micsorandu-te, strangandu-ti egoul tau mult prea intins, care te face orb, neatent, nesimtitor. Nu este o carte de calatorie, desi Bouvier asta spune. Este o carte despre timp, despre micimea omenirii, despre fitele istoriei. Descoperi cu stupoare o lume care nu mai e, o lume iesita din razboi saraca, dar mai putin inecata in cenusa fundamentalista. O Iugoslavie anacronica, o Turcie progresista, un Iran liberal, un Afganistan ascuns la umbra sirurilor de vita de vie.

Nicolas Bouvier te ia de mana si te plimba prin tabere de tigani sau prin ceainarii turcesti, te asaza pe fotolii sa te-ncalzesti in fata unui samovar persan si iti cere sa pui umarul sa impingeti impreuna masina distrusa de sleaurile de pe drumurile anatoliene. Esti acolo, intr-un peisaj care pare vechi de 500 de ani, desi au trecut doar 60.

Si nu ai cum sa nu remarci ca noi, oamenii, nu suntem facuti pentru viteza asta cu care alearga acum viata pe langa noi. E prea repede, in vajaiala asta nu mai distingi forme, sunete, mirosuri. Lumea face sens numai atunci cand deschizi Rostul Lumii, pe strazile pline de rasete si dans ale Teheranului pre-revolutionar, prin Kabulul paharelor cu vin servite pe racoare.

Iar atunci cand ajungi la ultimul paragraf, experimentezi paradoxala fericire amara, regretul ca s-a terminat combinat cu bucuria ca acum tu si cartea sunteti unul, ea continuand sa traiasca undeva in tine, sa se citeasca singura, trimitand pasaje spre subconstient asa cum o balena trimite bule de aer care se sparg de suprafata apei.

«In ziua aceea, am crezut ca detin ceva, un adevar care-mi va schimba viata. Insa nimic de aceasta natura nu e dobandit pentru totdeauna. Lumea trece prin noi ca o apa si pentru o vreme ne imprumuta aparenta ei. Apoi se retrage si ne lasa in fata vidului pe care-l purtam in noi, in fata acestui soi de incapacitate capitala a sufletului pe care trebuie sa invatam s-o suportam, s-o infruntam si care, paradoxal, e poate resortul nostru cel mai sigur.»”

Raluca Feher a scris America dezgolita de la brau in jos (2 volume) si Splendidul loc al fericirii supreme sau cum a gasit Feher Mongolia, Coreea si Japonia, ambele publicate de Editura Trei.

MARIUS CHIVU, scriitor – Mircea Horia Simionescu, Dictionar onomastic

„Cartea care continua sa ma uluiasca, inca din adolescenta, prin ineditul, inteligenta si umorul ei este un fals roman care se cheama, de fapt, Dictionar onomastic. A fost scris in 1969 de un domn pe nume Mircea Horia Simionescu (1928-2011), considerat in unanimitate drept cel mai ingenios prozator din intreaga literatura romana, asemanat deseori cu I.L. Caragiale, Italo Calvino, Cortazar sau Borges.

Dictionarul onomastic cuprinde sute de nume insotite uneori de mici descrieri si caracterizari, alteori de dialoguri si povestiri inspirate de personajele respective pe care le cheama in fel si chip: Azdrubanipal, Elefcoteca, Gileta, Gifron, Lesbia sau Mxnxstrxndxsx. La un moment dat exista chiar o lista cu nume de suferinte si afectiuni care ar putea deveni prenume de oameni: Aortita, Platfuss, Laringita sau Karia. Suprarealista, comica sau absurda, cartea e un joc de imaginatie inepuizabil cu fonetica acestor nume (inventate sau nu) si cu referinte culturale ambigue (personaje istorice fictive si evenimente care n-au avut loc niciodata sau citate din carti inexistente). Sonoritatea numelor sugereaza descrieri concise, uneori comice, alteori poetice: «EUFRONIN – placa de bronz pe spatele unei pianine rosii dintr-un bar mexican. FILOMENA – ca lumina ce se strecoara prin jaluzele, din casa adapostind un incendiu galben. FLAVIA – esarfa de catifea verde, asezata pe cioburile unei oglinzi. HELMUT – om cu organe sonore. HRISPINE – libelula inventariind parfumurile unei gradini»; dar de cele mai multe ori inspira adevarate povestiri de la cateva randuri la cateva pagini. Nu te plictisesti cu Dictionarul onomastic!”

Marius Chivu este autorul cartii Trei saptamani in Anzi, aparuta la Editura Humanitas.

Pagini realizate de Alina Vilcan (Marius Chivu, Ioana Nicolaie) si Anda Brindusa (Raluca Feher)

Articol aparut in numarul de iunie al revistei Harper’s BAZAAR Romania.

Cititi si: “Ce carti ne-au facut fericiti? – Partea I”!

Ilustratie de Keszeg Ágnes

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here