Cel mai bun mod de a sprijini sistemul imunitar

0
65
cel mai bun mod de a sprijini sistemul imunitar

Unii dintre noi par a trece fara nici macar un stranut prin sezonul gripelor si racelilor. Care e secretul?

In primul rand miscarea. “Daca ne uitam la stilul nostru de viata ce ajuta la scaderea numarul de zile in care suntem raciti, activitatea fizica regulata este cea mai importanta”, afirma David Nieman, profesor de sanatate publica si director al Human Performance Lab din cadrul Appalachian State University.

Nieman a petrecut ani intregi examinand efectele pe care sportul il are asupra sanatatii si sistemului nostru imunitar. Intr-unul dintre studiile sale, el si cativa colegi au descoperit ca si doar 30 de minute de mers cresc circulatia sangelui si a celulelor care sunt “luptatori” naturali din cadrul sistemului imunitar.

Cand aceste celule intalnesc un patogen ce poarta o boala, il pot ucide mai eficient daca circulatia este crescuta. “Dar am mai descoperit, ca la aproximativ 3 ore dupa exercitiile fizice, aceste celule imunitare se retrag in tesutul de unde au venit”, spune Nieman. Cu alte cuvinte, sprijinul pe care sportul il are asupra sistemului imunitar este de scurta durata. De aceea este importanta miscarea regulata. “Daca o menajera face curat cate 30 minute in fiecare zi, pana la finele lunii casa o sa arate mult mai bine”, spune el. “Cred ca acelasi lucru se intampla si cu sistemul imunitar si curatarea de agenti patogeni din corp.”

Nieman afirma ca intre 30 si 60 de minute de activitate aerobica moderata in fiecare zi – chiar mers, alergat sau mers pe bicicleta – par sa fie cea mai buna formula cand vine vorba de optimizarea functiilor imunte. Pe de alta parte, 75 de minute sau mai mult de activitate intensa ar putea fi prea mult, spune el. “Cand faci miscare pentru un timp indelungat, la o intensitatea atat de ridicata, hormonii de stress ajung la un nivel ridicat si sistemul imunitar nu mai raspunde la fel de bine.”

De asemenea, in timp ce miscarea poate ajuta la prevenirea bolilor, nu este atat de buna la tratamentul unei gripe sau raceli. “Unii oameni cred ca daca se imbolnavesc, pot da boala afara prin miscare si transpiratie”, spune Nieman. “Insa nu exista prea multe date care sa arate ca sportul poate fi folosit ca terapie impotriva racelilor si gripelor.” De fapt, cercetarile pe animale sugereaza ca activitatea fizica intensa in timpul unei gripe sau raceli poate agrava lucrurile. “Odihna este cea mai recomandata”, conchide el.

In afara de miscare, un somn (de noapte) este un alt mod foarte bun de a va tine puternic sistemul imunitar.

“Am avut in vedere gemeni identici – unul dormea in mod obisnuit cu o ora mai putin decat celalalt”, spune Dr. Nathaniel Watson, profesor de neurologie si medicina a somnului la University of Washington si primul autor al unui studiu din 2017 asupra somnului si functiilor imunitare. “Am aflat ca in cazul geamanului care dormea mai putin, anumite cai genetice legate de sistemul imunitar au fost suprimate.” El spune ca aceste rezultate al studiilor sunt coerente cu alte cercetari ce au aratat ca oamenii ce dorm prea putin sunt mai expusi la virusi si se imbolnavesc mai des decat oamenii ce se odihnesc corect/cat trebuie.

Exact de cat somn are nevoie sistemul nostru imunitar pentru a fi la parametrii optimi?

“Depinde foarte mult de la om la om, nu exista o formula universala”, spune Watson. Insa cel putin 7 ore de somn pe noapte par a fi cea mai apropiata reteta de un ideal. “Asta nu inseamna sa stam 7 ore in pat, ci sa dormim (cel putin) 7 ore”, adauga el.

In final, o dieta variata este, poate, la fel de importanta. “Ce mancam alimenteaza organismul si fara combustibilul potrivit, sistemul nostru imunitar nu mai functioneaza asa bine”, afirma Dr. Jason Goldsmith, un cercetator postdoctoral de la University of Pennsylvania’s Institute for Immunology. Goldsmith a studiat efectele pe care anumite alimente le au asupra sanatatii. El spune ca majoritatea oamenilor din Statele Unite nu trebuie sa isi faca griji pentru malnutritie, dar ca multi au deficiente in diferite vitamine si minerale. “In special vitamina B, vitamina C, zincul si vitamina D sunt foarte importante pentru functionarea normala a sistemului imunitar.”

Foto: Guliver/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here