Cel mai frumos loc din lume: Raluca Feher

0
Stromboli vacanță vulcan Raluca Feher

Șase autori împărtășesc locurile sublime către care pașii – și mintea – i-au purtat. Cel de-al treilea episod este povestit de Raluca Feher!

Am ajuns cândva la prânz, nisipul era negru, cârciumile erau modeste, soarele intra după conul vulcanului. În mica piață a orășelului unde, bineînțeles, existau cinci români – un pizzaiolo și patru îngrijitoare care scoteau la plimbare doamne în vârstă, părăsite de familie –, am văzut cel puțin trei magazine de închiriat bocanci, geci, toiege, căciuli, jambiere. Poporul care ajungea pe Stromboli o făcea cu un singur scop: să urce muntele și să asiste în vârf la erupțiile continue, căci unde mai ai ocazia să fii atât de aproape de un dragon viu, să-ți bagi gura în capul lui și să scapi cu viață, să povestești urmașilor despre asta?

When in Rome, do as the Romans do. Mi-am luat bocanci, am intrat într-un grup de douăzeci de persoane și, înjurând, transpirând și încercând să nu fiu depășită de indianca septuagenară, în cârje, am pornit a urca zigzagul brutal al muntelui. Răsuflare tăiată, opriri cu mâinile în șolduri, mai e mult, cine dracu’ m-a pus să mă bag în asta în loc să stau pe terasă, uite cum trec pensionarii ăștia grăbiți pe lângă mine, ca niște stafii, levitând 38 de centimetri deasupra pământului.

Și apoi platoul care se deschide în față și cei doi sori strălucind roșii, la apus, unul peste altul, ca într-un semafor ceresc care îți comandă să te oprești. Doi sori. Până să înțelegi că ai intrat într-o cameră a oglinzilor, că unul este o reflexie a celuilalt, că ești ca Harap-Alb pus în fața încercării de a depista fiica adevărată a Împăratului Roșu, până atunci încremenești hipnotizat de privirea celor doi sori, incapabil să spui mai mult: incredibil de frumos, e incredibil de frumos. Și doar după un minut reușești să te dezmeticești, zguduit de ghid care îți dă o cască de muncitor pe șantier, albă, de plastic și te sfătuiește să o pui degrabă pe cap, niciodată nu se știe ce toane are Stromboli azi. Poate scuipă pietre la doi kilometri, poate la 300 de metri, poate aruncă doar lavă, poate …

Și totuși, de ce sunt doi sori? Pentru că cel adevărat se reflectă în cupola de gaze fierbinți care ies pe nările vulcanului. Urrrrrrrgggggggghhhhhhhhhh!!! Suntem întrerupți de un uruit grozav, pământul tremură sub picioarele noastre și apoi nimic, două secunde de nimic, până când din adâncuri țâșnește incandescentă lava, se avântă zeci de metri spre cer și, după câteva alte secunde, în jurul nostru încep să răpăie pietricele, pietroaie, bolovani. Unul cât un cap de dog german. Indianca în cârje e speriată, dar nu se mișcă. Casca de muncitor este pusă peste broboada roșie. A trăit să vadă și asta, a meritat tot drumul, toată truda urcatului, gâfâiala și oboseala. Urggggggggghîîîîîîîîî!!!! Vulcanul icnește sub noi și o nouă salvă de pietricele însoțește coloana de lavă care pare și mai roșie în noaptea care a coborât brusc, trimițând la culcare cei doi sori. Rămânem înlemniți o oră, cu căștile noastre pe cap, cu ochii-n crater asistând pe acest șantier primordial la facerea lumii și apoi coborâm muntele în întuneric, prin nisipul negru vulcanic, către apa Mediteranei. Pizzaioloul Cornel s-a dus la culcare. E miezul nopții în Stromboli.

Raluca Feher este Creative Director la agenția Cap și autoarea cărților America dezgolită de la brâu în jos și Splendidul loc al fericirii supreme.

Articol apărut în numărul de mai al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “O mie și una de nopți într-o săptămână la Beirut”!

Foto: Guliver/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here