Citite și iubite de Marius Chivu

0

Tudor Ganea, Cântecul păsării de plajă

Tudor Ganea (n. 1983) este, de departe, cel mai în formă tânăr romancier al momentului; iar acest al cincilea roman al său, și cel mai bun de până acum (oricum, preferatul meu), spune istoria, plină de cruzime și singurătate, a unui mardeiaș cu origini tătare pe nume Ainur, care, începând cu anii ’90, își revendică teritoriul de la malul mării numit Faleza Nord, dominând confruntările dintre diversele grupări multietnice de outcasts constănțeni. Un personaj deopotrivă admirabil și detestabil, surprins cu nostalgia crudă a decăderii. Editura Polirom

 

Javier Marías, Așa începe răul, traducere de Lavinia Similaru

Revin în această pagină cu recomandarea unui alt roman de Javier Marías (n. 1951), de data aceasta plasat în Madridul anilor ’80, la câțiva ani după moartea dictatorului Franco, atunci când tânărul asistent al unui faimos regizor de film descoperă o serie de secrete biografice oribile din perioada regimului totalitar. Conflict politic desfășurat între enigma eu-ului privat, tensiunea erotică și meditația filozofică despre trecut și conștiință, romanul are suspansul, eleganța și inteligența specifice acestui extraordinar scriitor spaniol. Editura Litera

 

Viktor Pelevin, iPhuck 10, traducere de Luana Schidu

Subiectul noului roman al teribilului prozator rus Viktor Pelevin (n. 1962) are excentricitatea, stranietatea și profunzimea așteptate: un algoritm literar-polițist este programat să investigheze o serie de malversațiuni de pe piața de artă, confruntându-se cu un gadget sexual din noua generație care, de asemenea, are autonomia unei Inteligențe Artificiale. O distopie tehnologică, desfășurată în plină pandemie, în care corpul și sexul se mută în planul abstract al codurilor, iar arta și dragostea se updatează digital. Editura Curtea Veche

 

Oigăn, Piese de schimb pentru păsări călătoare

Eugen Nuțescu (n. 1970), cunoscut sub numele de scenă Oigăn, este nu doar vocalistul și chitaristul excelentelor trupe Kumm și Moon Museum, dar și unul dintre cei extrem de puțini textieri din pop-rockul românesc despre care se poate spune că sunt și poeți. Acest volum de poeme ca niște scene de viață și din social media, sau din propria biografie, repre-zintă o privire inedită, deseori introspectivă, deopotrivă inteligentă, ludică și dexteră ca limbaj, asupra a ceea ce ni se întâmplă tuturor de vreo doi ani încoace. Editura Curtea Veche

 

Tatiana Niculescu, Nepovestitele iubiri

Subintitulate 7 minibiografii sentimentale, aceste povești de dragoste romanțate, veridice documentaristic și verosimile narativ, confirmă calitatea literară a biografei (și romancierei) Tatiana Niculescu. Figuri faimoase precum Prințesa Elisabeta, diplomatul Neagu Djuvara sau exploratoarea Florence Baker, dar și alte personaje românești mai puțin cunoscute, însă nu mai puțin fascinante de la sfârșitul secolului al XIX-lea, sunt protagoniștii unor love stories-uri spectaculoase, de-a dreptul ecranizabile. Editura Humanitas

 

Foto portret: Cosmin Bumbuț/arhiva personală;
prin amabilitatea editurilor.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here