Combinații alimentare inspirate: ce să mâncați înainte de un maraton

0
53
ce să mâncați înainte de un maraton

V-ați pregătit fizic pentru o alergare lungă, însă ați realizat că lipsește ceva din program – alimentația corespunzatoare. Ce sa mâncați înainte de un maraton, astfel încât să aveți mai multă energie și să vă simțiți mai puternică, îți spunem în cele ce urmează.

Oricât de emotionate ați fi inainte de un maraton, trebuie să mâncați bine, altfel nu veți putea face față provocărilor. Poate că vă veți simți mai ușoară dacă alergați cu stomacul gol, însă nivelul dumneavoastră de energie va scădea simțitor în timpul cursei și vă veți da seama că nu a fost deloc o idee bună.

În această situație poate părea tentant să consumați alimente cu efect energizant, dar specialiștii ne avertizează în privința acestora și ne spun că, mai degrabă, ne „fură” energia în cele din urmă. Așadar, ce să mânancați înainte de o alergare lungă nu este atât de simplu pe cât pare. Dar am găsit câteva sfaturi alimentare care vă vor fi de un real folos.

Ce să mâncați înainte de un maraton: micul dejun este baza

Având în vedere că multe dintre sesiunile de alergat sunt organizate în prima parte a zilei, este ușor de înțeles că toată baza stă în ceea ce consumați la micul dejun. Uitați de cafea și de batoanele cu ciocolată pentru că nu vor fi chiar cele mai bune prietene ale tale. Specialiștii recomandă să vă indreptați atenția spre banane, orez, unt de arahide ori humus.

Alte combinații hrănitoare care vă vor încarca cu energie înaintea unei curse lungi sunt: cerealele cu iaurt (atenție nu cele cu conținut ridicat de zahăr), quinoa și piure de cartof dulce. Nu trebuie să vă încarcați stomacul, ci doar să mâncați cât să simțiți o ușoară senzație de sațietate, altfel organismul tău își va concentra energia pe digestie.

Ce să mâncați înainte de un maraton: rețete care se prepară rapid

Încă nu stiți ce să mâncați înainte de un maraton? Venim în sprijinul vostru cu câteva propuneri delicioase. Chiar dacă nu obișnuiți să mâncați nimic dimineața, ai nevoie de alimente care să întărească corpul. Iată mai jos câteva idei de preparate care vă vor ajuta să obțineți un timp bun la finalul cursei.

Fulgi de ovăz cu afine și nuci. Nu trebuie decât să fierbeți fulgii de ovăz în puțină apă ori lapte, dupa care să adaugați afinele și nucile. Opțional, în functie de gusturile dumneavoastră, puteți adăuga și alte ingrediente: migdale, miere, scorțișoară.

Pâine prajită cu avocado. Pregătiți o pastă din avocado, sare, piper și semințe ori ierburi aromate, după care întindeți-o pe două-trei felii de pâine prăjită.

Curmale. Căutați o alternativă sănătoasă la batoanele energizante? Curmalele sunt alegerea potrivită, pentru că sunt surse bogate în potasiu, fibre și fier, substanțe ce asigură doza de energie necesară.

Omleta cu ciuperci. Ce să mâncați înainte de un maraton? Încercați un preparat pe bază de ouă, fiindca este încărcat cu proteine și vă va face să vă simțiți invincibilă.

Foto: Guliver/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here