Cum să identifici parfumul care să te reprezinte. Află sfatul specialistului

0
92

parfumFashion-iconul mondial Coco Chanel a lăsat în urma sa o mulțime de sfaturi devenite adevărate porunci în lumea modei. Într-un interviu, ea a declarat că o femeie care nu folosește parfum nu are niciun viitor. Deși nu vrem să fim la fel de radicali ca ea, trebuie să recunoaștem că parfumul este ca o semnătură a unei femei. El desăvârșește o ținută și reprezintă o alegere foarte personală, pe care trebuie să o facem cum se cuvine.

Majoritatea femeilor au un parfum preferat, pe care îl folosesc zi de zi, și un alt parfum special, pe care îl poartă la ocazii deosebite. Trebuie să știi că fiecare parfum are trei note – vârf, mijloc, bază. Dacă ai de-a face cu un parfum de calitate superioară, precum sunt aceste parfumuri Bvlgari, fiecare dintre note își va va face simțită prezența gradual, pe parcursul zilei, conferindu-ți cu fiecare oră ce trece o aromă diferită.

Totuși, dacă nu ți-ai găsit ”mirosul semnătură” (signature fragrance) noi te vom ajuta să îl identifici.  Iată ce trebuie să știi pentru a găsi parfumul perfect pentru personalitatea ta.

Mergi să încerci parfumuri dimineața

Când ești în cautarea unui parfum care să te reprezinte, te bazezi în totalitate pe simțul tău olfactiv. Danny Ventura, purtător de cuvânt al companiei de parfumuri Beaute Prestige International, care lucrează cu nume precum Jean Paul Gaultier și Narciso Rodriguez, ne sfătuiește să mergem la cumpărături pentru un parfum dimineața, când nasul este ”odihnit”.

Ventura mai spune că ar trebui să ne gândim la un moment fericit din viața noastră și să asociem momentul acela cu un miros pe care să încercăm să-l identificăm apoi într-un parfum. De asemenea, când încercăm parfumuri, el ne sfătuiește să ne rezumăm doar la 2 sau 3 într-o zi, să pulverizăm câte unul pe fiecare încheietură sau pe interiorul cotului. Nu cumpăra pe moment parfumul, lasă să treacă mai multe ore – 3-4, și abia apoi alege unul.

Spune-mi ce mâncare preferi, ca să-ți spun ce parfum ți se potrivește

Este deja știut faptul că simțul olfactiv este strâns legat de gust, așa că gusturile noastre în materie de mâncare ne pot indica și ce parfumuri s-ar putea să ne placă. Potrivit lui Danny Ventura, dacă îți place mâncarea foarte picantă sau mâncarea indiană, care conține o mulțime de mirodenii, cel mai probabil îți va plăcea un parfum cu note orientale – cu note de vârf de coriandru, mandarine, portocale, iasomie sau trandafir și note de bază de ambră și vanilie.  

Personalitatea și stilul de viață sunt și ele aspecte importante ale alegerii unui parfum. Spre exemplu, o femeie care iubește lucrurile sofisticate, poartă numai tocuri înalte și bea doar șampanie, se va îndrepta către un parfum cu note florale și cu o aromă subtilă de paciuli.

Nasul din spatele parfumului

Deși etichetele, sticluțele și firmele diferă, mulți experți lucrează cu mai multe companii, așa că vei putea descoperi același nume în spatele a două parfumuri de la branduri diferite. Așa cum știi că cele mai bune romane polițiste le scrie Agatha Christie sau că actrița Jennifer Lawrence joacă numai în filme bune, poți să urmărești și un parfumier pe etichete.

Spre exemplu, Sophia Grojsman este ”nasul” din spatele multor parfumuri, de la branduri diferite. Calice Becker este un alt nume important în industria parfumurilor, care se află în spatele unora dintre cele mai populare miresme, chiar de la firme diferite. Așadar, dacă citești eticheta unui parfum care îți place, s-ar putea ca un parfum al aceluiași autor să devină semnătura ta olfactivă.

Același parfum poate avea un miros diferit pe o altă persoană

Industria parfumului are un sistem clar de clasare a parfumurilor. Marile companii care produc parfumuri le clasifică în funcție de șase familii olfactive de bază. Pentru femei, acestea sunt – fresh, fructat, floral, gurmand, oriental și lemnos (care mai este cunoscut sub numele de chypre sau șipru). Pe cât de simplă pare categorisirea aceasta, pe atât de multe variații ale mirosurilor se pot crea. În plus, fiecare parfum are un miros diferit de la o persoană la alta. Jan Moran, un expert parfumier din California, ne atrage atenția că vremea, chimia corpului, dieta chiar și starea de spirit modifică felul în care miroase un parfum.

Scriitorul britanic Rudyard Kipling spunea că ”Mirosurile ating corzile inimii tale cu o precizie mai mare decât imaginile şi sunetele”. Și psihologul american Avery Gilbert atrăgea atenția asupra faptului că receptorii olfactivi din creier sunt conectați la ceea ce el numea ”memoria mirosului”, care este acționată de miresme familiare. În cartea sa ”Ce știe nasul” (”What the Nose Knows”), Gilbert arată cum aversiunile și atracția pentru anumite arome sunt strâns legate de evenimente fericite sau traumatice din trecutul vieții noastre.

Care este parfumul tău preferat? Cum l-ai ales?

Sursa foto: Shutterstock

(P) articol realizat impreuna cu canar.ro.

Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here