Cum să recreezi o zi de SPA și relaxare acasă

Obține ambianța perfectă pentru a te relaxa și a-ți oferi tratamentele care îți fac bine, în confortul propriului domiciliu

0
Colaj spa

După un an încărcat de îngrijorări și anxietate, cum călătoriile sunt destul de puțin indicate în această perioadă, îți recomandăm să te relaxezi acasă. Deși nu poate fi egalată cu cea dintr-un spațiu dedicat, unde există terapeuți specializați care se ocupă de tine, experiența unui SPA poate fi recreată la domiciliu cu câteva trucuri ușor de realizat. De la stabilirea locului dedicat relaxării, până la crearea diferitelor „zone” de SPA si relaxare acasa cu gadget-uri profesionale, iată ce poți pune în practică.

Cum să îți creezi SPA-ul acasă
Este important să alegi un loc confortabil, relaxant și liniștit – poate fi dormitorul, un colț pe terasă ori în grădină, dacă vremea îți permite. Confortul și căldură sunt prioritare pentru o relaxare adevărată, așa că, oriunde este spațiul ales, asigură-te că ai la dispoziție perne și pături confortabile pentru a-ți construi un „cuib”. Parfumul este un element-cheie al SPA-urilor – el poate declanșa starea de relaxare. Poate fi un parfum de cameră din ingrediente naturale, un ulei de masaj preferat, o lumânare parfumată ce răspândește aroma ei sau chiar parfumul pe care îți place să îl porți în vacanță. Pulverizează sau aplică câteva picături de parfum pe punctele de presiune la încheietura mâinii. Aromele pădurii, cu mirosul de pini sunt foarte potrivite în sezonul rece. Lumina este, de asemenea, importantă. Pentru unele persoane, nimic nu este mai relaxant decât căldura soarelui pe pielea, chiar și prin fereastră, iar pentru altele, dimpotrivă, întunericul total ajută la obținerea unei senzații de calm. Dacă faci parte din a doua categorie, alege o mască pentru ochi pentru blocarea lumii exterioare. Dă drumul la muzică. Alege playlist-uri cu muzică ambientală, pentru masaj sau meditație, dar și melodii ce au sunete naturale alături de linia instrumentală (zgomotul valurilor, al ploii, al păsărilor, ș.a.).

Zone de tratament SPA si relaxare acasa
Ia în considerare crearea diferitelor „zone” SPA. Aburii din baie pot contribui la efectul de saună, care deschide porii și permite o curățare a pielii în profunzime. Dacă ai funcția de abur la duș, pornește-o (alternativ, lasă apa de la duș să curgă la temperatură înaltă pentru a face o mini baie de aburi), apoi folosește produse exfoliante pentru a elimina celulele moarte ale pielii. Dacă ai cadă, presară în ea săruri Epsom sau un spumant de baie cu aroma preferată. E momentul perfect să folosești și un scrub blând pentru pielea scalpului, care curăță foliculii de păr congestionați, încurajând creșterea firelor noi de păr. Puține sunt mai relaxante decât un masaj al scalpului, care include câteva puncte de presiune facială și, de asemenea, ajută la stimularea creșterii părului. Aplică apoi pe păr o mască potrivită nevoilor tale și las-o să acționeze la căldură. Transformă dormitorul într-o cameră de tratament pentru masaje și tratamente faciale. Aprinde câteva lumânări pentru o ambianță plăcută. Folosește uleiuri bogate de masaj pentru corp, care vor hrăni pielea și o vor parfuma discret. Multe tratamente faciale profesionale folosesc tehnici de lifting și tonifiere pentru a susține efectele antiîmbătrânire, și o bună investiție pentru acasă o constituie gadgeturile pentru ten pe bază de microcurenți și terapie LED. Lumină albastră are proprietăți antibacteriene și susține curățarea și purificarea pielii, în timp ce lumina roșie mărește producția de colagen. Pulverizarea unor stropi de parfum la finalul sesiunii de răsfăț îți va conferi o stare de bine.

Esențiale
Apă de parfum Coco Mademoiselle Eau Privée, Chanel, 50 ml, 428 Lei
Cană cu săruri de baie Wild Wishes, Sephora Collection, 55 Lei
Spumă de baie Bath Therapy, Biotherm, 55 Lei
Aparat de aromaterapie Pure, 140 Lei (bilenegre.ro)
Cremă de corp cu trandafiri Hanako Roses, Iehana Cosmetics, 120 Lei

Colaj foto: Tudor Șmalenic

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here