Cum și-au găsit vocația: Ágnes Keszeg, ilustrație

0
295
Agnes Keszeg_portret

Pentru aceste șase talente din arte vizuale, dans, scenografie, ilustrație, design și arhitectură, drumul profesional ideal este cel pe care-l străbat acum. Cel de-al patrulea episod al seriei o are în prim plan pe Ágnes Keszeg.

La facultate, ai studiat designul vestimentar. Cum ți-ai dat seama că desenul e mai potrivit pentru tine decât moda?

Mie îmi place să lucrez singură, îmi place să mă pierd în detalii, niciodată nu m-am văzut lucrând ca designer undeva și coordonând o echipă, iar după terminarea facultății am început să lucrez independent, nu am avut nimic de pierdut. Am început să desenez, să cos haine în miniatură pentru păpuși, brodate cu mărgele, să fac ilustrații pentru cărți de copii sau reviste, accesorii brodate.

Ilustraţie pentru Harper’s BAZAAR România, ediţia aprilie 2017

Ce te-a făcut să iei decizia de a merge pe acest drum, să faci în continuare ilustrație și design de accesorii?

Nici nu puteam să mă gândesc la altceva, ador meseria mea și am perseverat. Am avut încredere că pot să-mi găsesc clienți, deși acum 10-11 ani nu exista o piață pentru asta aici. La început am avut câteva răspunsuri pozitive de la o editură, de la o revistă, și am prins curaj.

Ce te face acum fericită când vine vorba să desenezi?

Îmi place când trebuie să găsesc tot felul de asocieri, conexiuni.

Ne poți dezvălui un proiect care exemplifică ideea de „made with passion”?

Au fost foarte multe. Ultima e totuși o carte pentru copii [Ziua in care a fugit somnul, Ed. Cartea Copiilor], pe care am ilustrat-o când s-a născut a doua fetiță a mea. Am lucrat înainte să se nască și în primele trei luni de viață ale ei. A fost extrem de greu, inclusiv fizic.

Detaliu din atelierul lui Ágnes

Ce te inspiră – alți artiști sau mai degrabă locuri, imagini și cărți?

Mă inspiră orice, mai nou și fetițele mele. Adun tot timpul imagini, îmi place să mă duc la expoziții, să citesc. Dar și o simplă căutare pe Internet despre un pește oarecare poate să fie foarte ofertantă. Am ilustratori preferați: David Roberts e primul dintre ei, absolvent de modă, fost pălărier, cel care a redesenat poveștile fraților Grimm în stiluri vestimentare diferite. Este un deliciu.

Când te gândești la pasiune pentru arte, ai role models sau profesioniști pe care-i admiri?

Începând cu Brueghel sau miniaturiști din Evul Mediu și până la designeri și artiști contemporani, îi admir pe foarte mulți.

Păpuşă din porţelan, 2014

Ágnes Keszeg trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Colaborează frecvent cu Harper’s BAZAAR România și cu alte branduri de modă și a ilustrat peste 20 de cărți pentru copii.

Citiți și: „Cum și-au găsit vocația: Iuliana Vîlsan, scenografie”!

Foto: arhiva personală

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here