Curated Gifts

0
2

(Foto: Manole Sava)


Simti efervescenta Sarbatorilor. Deja o astepti nerabdatoare cu aproape doua luni inainte. In toata aceasta perioada stii ca vei vrea sa iei ceva pentru cineva. Timpul e generos, conceptul – clar, iar proiectia momentului – optimista. Doar ca, la un moment dat, devine „prea tarziu”. Si brusc, trebuie detaliat conceptul: exact ce, pentru cine. De aici si pana la listarea seaca a unor idei de cadou pe un to do list nu mai este decat un pas. M-am razvratit.  Vreau sa schimb acest obicei obositor de Sarbatori. Vreau sa imi ofer timp pentru ca inspiratia sa vina firesc de la dorintele celorlalti, si nu imbrancita de imperativul unui cadou, asa ca am decis sa mut cadourile de pe to do list-ul meu pe wishlist-ul lor. Mi-am inventat un concept care sa ma ajute: imi organizez cadourile, din timp, ca pe o expozitie imaginara dedicata celor dragi. Mi-am schimbat si statutul: in loc de alergator epuizat in mall pe ultima suta de metri, sunt un curator constant de cadouri. Asa imi place mai mult, capat o perspectiva si o stare mult mai inspirate pentru task. Mi-am luat rolul in serios, asa ca pe agenda mea cu „Inspirations and Ideas” am deschis o lista mereu actualizata cu „artistii” de la care as putea sa „expun” de Sarbatori.

Primii sunt din categoria papetarie. Cel mai adesea imi place sa fac cadouri agende, seturi de corespondenta si miniobiecte din piele. Imi par cadouri gentile. O agenda de insemnari o porti cu tine mereu si o folosesti in momente de revelatie. In plus, in era emoticoanelor, reuseste sa pastreze intre copertele ei colorate din piele o nota boema, in tuse de stilou. Aici am mai multi artisti consacrati: Smythson of Bond Street, pentru agendele Panama si seturile de corespondenta Live.Love.Laugh, si Inslee by Design, pentru setul Miss Manners. Un nou venit in portofoliu il reprezinta Happy Notes, de la  TokkeTok. De altfel, daca vizitati tokketok.com, veti descoperi un loc de joaca delicat si colorat. Pentru miniobiectele din piele, o adresa sigura este Mulberry: nécessaire-ul fucsia sau bratara neagra din piele intoarsa sunt piese de rezistenta intr-o eventuala expozitie de cadouri.


“Vreau sa imi ofer timp pentru ca inspiratia sa vina firesc de la dorintele celorlalti, si nu imbrancita de imperativul unui cadou, asa ca am decis sa mut cadourile de pe to do list-ul meu pe wishlist-ul lor.”

Un alt palier este rezervat gadgeturilor si accesoriilor. Aici, Marc by Marc Jacobs, Lanvin si Moschino sunt staruri. Imbracamintea de iPad din neopren in seria Work Supply, carcasa de iPhone desenata de Alber Elbaz sau imbracamintea de iPad cu mesajul Touch Me! de la Moschino sunt piese care, din proprie experienta, au succes la traditionalul vernisaj de Craciun.

Un sector din expozitie cu primire favorabila este si cel intitulat „small design wonders”, unde avem de-a face, de fapt, cu jucarii utile, adorabile, camuflate in ambalaje de obiecte serioase. Cu vaza Egg de la Intro, suportul de desene de la thecollections.fr si pixurile din lemn de la Playsam nu am dat gres niciodata.

In portofoliu se adauga sectiunea „special pentru femei” – este cea mai bogata, cea mai vesela, imi place cel mai mult. Aici am esarfele de la Yarnz, umbrelele Felix Rey, mocasinii House of Harlow, accesoriile de par de la Maison Michel, lumanarile parfumate Bella Freud, manusile din piele de la Rag&Bone, gentile de la Jil Sander, colierele Lanvin sau Marni si bijuteriile traditionale norvegiene, cumparate in vacanta, special pentru astfel de ocazii.

Sectorul care ma provoaca cel mai tare este cel dedicat obiectelor pentru barbati, asa ca pentru el am nevoie de surse sigure. Aleg intotdeauna cu incredere ceasurile Uniform Wares, accesoriile din piele de la Rag&Bone, agendele de la Smythson sau alte obiecte din zona sportiva (unele cu denumiri complicate), precum racheta de squash Dunlop 4D Evolution sau manusile de la Kjus.

O sursa aparte pentru vernisajul meu, descoperita de curand, este WOW (works on whatever) – parte a unei organizatii non-profit, Art Production Fund, care invita artisti consacrati, precum Jasper Johns si Raymond Pettibon, sa experimenteze cu obiecte comerciale ce se gasesc in orice camin. Infiintata de Yvonne Force Villareal si Doreen Remen, WOW intentioneaza sa aduca arta contemporana in atentia unui public mult mai larg si a fost initiatorul unor proiecte cunoscute, precum Prada Marfa si show-ul Proenza Schouler de la evenimentul Pitti W, din 2009. Nu as putea sa fac cadou un prosop de plaja. Dar daca el este in editie limitata si are un print de John Baldessari, atunci ma simt inspirata.    

Text: Vicki Nicola (Vickipedia.ro). Articol aparut in editia Harper’s BAZAAR noiembrie-decembrie 2013.


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here