De ce să facem lucrurile complicate dacă ele pot fi simple?

0

Pentru noi, la Harper’s Bazaar, lucrul de-acasă nu a început odată cu pandemia. Obișnuiam să lucrăm din diverse locuri și înainte. Din cafenele sau de la terase, din deplasări în interes de serviciu și, uneori, și de acasă. Însă work from home nu era ceva exclusive, ci mai degrabă o variație. În continuare, biroul era locul în care ne întâlneam cu toții, în care rezolvam unele lucruri pe loc. Și-apoi a venit ziua în care nimeni n-a mai mers la serviciu. Nici nu vreau să insist prea mult asupra ei, știm cu toții cum a fost. Ne-a încropit birouri personale pe acasă și așteptam ca toată nebunia “să treacă” și să revenim la “normal”.

Zâmbesc când scriu aceste rânduri, pentru că îmi dau seama cât de naivi eram gândindu-ne că într-o lună, două, totul va fi ca înainte. Dar zâmbesc și pentru că acum lucrurile nu mai sunt atât de complicate, nici situația nu mai e atât de gravă – cel puțin momentan. Între timp, însă, biroul de acasă nu mai e unul temporar, a devenit o constantă în viața multora dintre noi.

Pentru mine, primul lucru a fost să nu mai am senzația de ceva încropit. Să nu mă mai așez pe vreun colt de masa, ci să am un loc al meu, în care să-mi facă plăcere să muncesc. Așa că mi-am instalat o masă de lucru în dormitor unde am laptopul meu, agenda mea, stiloul meu. Să am lumină și, eventual, liniște.

Dar câtă liniște poți avea cu doi copii în casă? Doi copii care fac și școală online. Pe lângă chițăielile de peste zi, în multe dimineți auzeam cât se poate de clar lecția de română. Sau de mate. Sau pe cea de științele naturii. Buuun, dar știți cum se desfășoară ora de sport online? Prima data am râs. Dar, într-o zi în care aveam extrem de multă treabă, am simțit că mă urc pe pereți și din cauza fracțiilor, și din cauza genuflexiunilor pe care fetele mele le făceau în fața tabletelor. Și-atunci mi-am pus căștile în urechi. S-a făcut dintr-o dată liniște deplină și apoi Jessie Ware a început să concerteze doar pentru mine. După ce-am avut niște flash back-uri din cea mai frumoasă vară, mi-am văzut liniștită de treabă până la ora prânzului.

Căștile despre care vorbesc sunt FreeBuds 4i de la Huawei. Desigur că le foloseam și înainte de momentul descris mai sus, dar nu neapăratm când lucram. Ascultam muzică sau podcasturi când mergeam pe jos sau cu metroul sau vorbeam la telefon cu prietena mea în timp ce mai aranjam una, alta prin casă. Însă m-am bucurat cu adevărat de tehnologia de anulare activă a zgomotului abia când am vrut, practic, să dau pe silent pe toată lumea din casă. Și am reușit să fac asta doar punându-mi căștile în urechi, fără să frustrez pe nimeni. Mi s-a părut că e o mare descoperire!

Continui cu FreeBuds 4i pentru că ele m-au ajutat să particip în call-uri importante în timp ce pregăteam prânzul fetelor mele, de exemplu. Sigur că n-am spus nimănui că, în timp ce discutam o strategie, eu tăiam niște ceapă; important e că am reușit să le fac pe ambele și să salvez și niște timp.

Și încă o mențiune legată de funcția de anulare a zgomotului: uneori nu vreau să nu aud chiar nimic. De exemplu, pe stradă, aș vrea să aud o mașină care se apropie. În situațiile astea selectez modul awareness și astfel aud, totuși, ce se întâmplă în jurul meu. Mă gândesc că e o funcție utilă nu doar când mergi pe jos, ci și dacă ai copii mai mici.

Bun. Pe scurt, mi-am făcut un pic de liniște în casă. Totul bine și frumos, când cei de la Huawei m-au întrebat dacă nu vreau să testez și laptop-ul nou lansat. Cum e foarte fain să ai șansa de a testa produse nou-lansate, am zis da. Mai ales că smart phone-ul meu e tot un Huawei, deci știam foarte bine brandul și mă așteptam la o experiență foarte plăcută. Și iată că, într-o zi, a ajuns la mine acasă noul MateBook D15.

În afara faptului că e foarte plăcută senzația de a lucra pe un device nou, trebuie să recunosc că laptopul s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele. Pentru că e super performant, dar și foarte portabil. L-am pus în rucsac și-am plecat 😊. Am lucrat la el la birou, în fotoliu și chiar și în pat, în vreo câteva seri în care eram ruptă de oboseală, dar mai aveam de testat și câteva mailuri. Este unul dintre cele mai performante și mai ușoare laptopuri de 15,6 inci. Iar cel echipat cu procesor Intel Core i3, vine la un super preț de 2.299 de lei în luna iulie.

Mai am de adăugat că ecranul FullView are o grosime de doar 5,3 mm și că are și suport de protecție a ochilor – lucru important pentru cei ca mine, care stau cam toată ziua în fața laptopului.

Dacă ai și un smartphone Huawei, viața devine și mai simplă: se conectează la laptop în 2 secunde. Poți să-ți pui niște fotografii de pe telefon direct pe desktop cu drag & drop. Poți să postezi pe Instagram și să scrii pe WhatsApp sau să trimiți SMS-uri direct de pe laptop. Pentru mine chiar a fost util, mai ales că primesc mesaje pe toate canalele.

Un alt gadget care le completează pe cele de mai sus e Band 6, brățara inteligentă care are grijă de sănătatea ta. Și e și foarte stylish, cu un cadran elegant și o curea fină. Se vede imediat că e un produs premium.

Band 6 – care cântărește doar 18 grame, abia o simți! Este prima brățară inteligentă Huawei care include un ecran AMOLED FullView de 1,47 inci, cu raport ecran-corp de 64%. Dar să traducem 😊. Asta înseamnă că poate fi elegantă și poate afișa mai multe informații în același timp. Bateria rămâne încărcată până la două săptămâni, așa că e alături de tine zi de zi. Monitorizează ritmul cardiac (ah, ah, dacă ai ști cum îmi crește pulsul când mă înfurii!), somnul, stresul, ciclul menstrual. Și te alertează imediat dacă ritmul cardiac în repaus este prea mare sau prea scăzut.

Acum, dacă faci mișcare – și sper că răspunsul tău e afirmativ -, chiar merită să profiți de Band 6. Are 11 moduri de antrenament profesionale, cum ar fi alergarea în interior și în aer liber, ciclismul și săritul cu coarda, și cele 85 de moduri personalizate (da, ai citit bine, 85!), cum ar fi fitness-ul, jocurile cu mingea și dansurile. Practic, ai parte de o monitorizare a antrenamentului cu sferă largă de acoperire și poți să strecori un workout rapid între două call-uri.

După toate poveștile mele, e timpul pentru o concluzie. Am observant pe pielea mea că job-ul devine mai plăcut dacă ai la dispoziție device-uri performante, care chiar ajută. Și având în vedere câte ore din zi ne petrecem la job, chiar e un lucru important. Poate că ai tendința să spui, legat de unele mențiuni, că poți trăi și fără una sau alta. Desigur că poți. Dar nu văd nici un motiv să facem lucrurile complicate dacă ele pot fi simple. Cred că e important să găsim bucurie în tot ce facem; dacă un laptop nou ne ajută să lucrăm cu mai multă plăcere, atunci merită să ne gândim la o astfel de investiție. Dacă o brățară inteligentă te ajută să monitorizezi exercițiile fizice, caută una care ți se potrivește. Mai ales că, în cele mai multe cazuri, te și ambiționează să-ți depășești performanța din ziua precedentă.

Cât despre FreeBuds 4i… ei bine, trebuie să mă crezi pe cuvânt. Am folosit ani de zile căști clasice, cu fir. Buds-urile sunt într-un mare fel, îmi dau libertate să fac și alte lucruri fără să mă plimb cu telefonul după mine. Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe prietena mea. I-am făcut cadou o pereche de ziua ei.

Toate produsele se găsesc în cadrul magazinului online www.huaweistore.ro, care a introdus de curând plata în rate fără dobândă.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here