De ce sa nu…? de Eugenia Voda

2
38

Iata cateva exemple de „De ce sa nu…?”-uri pe care mi le administrez ca pe niste mici „remedii” extrem de simple, atunci cand planeta mi se pare insuportabila (bine a spus cine a spus: „Opriti planeta, vreau sa cobor!”). Atunci imi spun, de pilda, de ce sa nu…

(Foto: Mircea Radu) 

…zburati in Cosmos. Se fac liste de asteptare si sunt acceptati si „civili”, deci nu e nevoie sa fii cosmonaut si nici sa ai conditie fizica (totul e sa ai dare de mana). Glumesc cu Cosmosul, eu nu as pleca, dar exista atatia oameni care ar face-o bucurosi. Ii admir!

 …uit ca exista televiziune pe lumea asta. Tai complet legatura cu orice „mijloc de comunicare in masa” si, intr-o liniste totala, stau si citesc. In fotografia de mai sus am in brate Cartea rosie, a lui Jung, cu splendidele-i „imagini interioare”. Dar A CITI nu inseamna sa descoperi, mereu, noi imagini interioare? Pentru o calatorie in cosmosul interior nu-ti trebuie curaj?

…imi cumpar o camasa alba. O camasa alba, noua, adaugata la colectie, imi da o stare buna. Cel mai mult imi plac camasile albe de la Anne Fontaine.

…aleg pantofi „fara tocuri”. Tocmai am avut excentricitatea sa aleg niste pantofi fara tocuri din colectia faimosului Louboutin, care a imaginat nu numai talpile rosii, dar si cele mai lungi si mai subtiri tocuri din lume. Dar exista si balerini cu talpa rosie! Preferatul meu ramane insa Thierry Rabotin care, fara sa para catusi de putin ca ar pune comoditatea pe primul plan, reuseste niste pantofi sofisticati, dar in care te simti descult. Asa cum se spune ca muzica de film cea mai buna e cea care nu se aude, cred ca pantofii cei mai buni sunt cei care „nu se simt”!

…merg la teatru. Teatrul bun ma scoate din orice stare rea. Am vazut, de curand, la National, in regia lui Purcarete, cuplul Mariana Mihut si Victor Rebengiuc, in Conul Leonida fata cu reactiunea; intr-o viziune dadaista s-ar putea chema Conii Leonizi, cu Mariana Rebengiuc si Victor Mihut! Nu ma pot impiedica sa-mi imaginez cat de fericit ar fi fost Caragiale sa vada spectacolul.

…incerc combinatii de parfumuri, in functie de starea de spirit. De pilda, o combinatie pe care as breveta-o, cu doua parfumuri semnate de Serge Lutens: Un Bois Vanille, amestecat, in parte egala, cu Nuit de Cellophane.

…merg in locuri carora le-am simtit, mereu, energia pozitiva. Cum ar fi, in Bucuresti, langa Patria, libraria Carturesti. Sau Schitul Darvari. Sau parcul Herastrau. In parc e recomandabil sa te plimbi in ritm alert, spun specialistii (uitand ca acela e mars, nu mai e plimbare). Solutia originala e sa insotesc marsul cu o millefeuilles de la Paul sau cu o „boule bio” calda, ascunsa in geanta, pe care sa o descojesc, discret si total, in timpul mersului.

…fac o noapte alba. O noapte alba ma energizeaza (ma muta cu bioritmul in Hawaii, paradisul pe pamant). La San Francisco am descoperit o librarie uriasa, deschisa toata noaptea. La Sydney, in plin centru, o catedrala (St. Andrew’s), deschisa si plina toata noaptea. Pacat ca la noi nu sunt. Propun sa se infiinteze. Noctambuli din toate tarile, uniti-va!    

…am momente cand spun exact ce gandesc, in ciuda unor riscuri majore. Uneori te simti grozav sa poti sa dai cu batul in balta, sa poti sa te joci cu focul, sa poti sa-ti asumi consecintele propriei libertati. Pentru ca, in bazarul vietii, dintre toate „luxurile”, cel mai scump platit, dar si cel mai formidabil, va ramane, intotdeauna, LUXUL LIBERTATII.

Articolul a aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania ianuarie – februarie 2013.

Toate drepturile rezervate.

Facebook Comments

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here