Deceniul în modă: Lucian Rusu

0
51

O schimbare de viteză, de la un ritm exacerbat la unul mai meditativ și mai prietenos cu mediul înconjurător, e ceea ce și-ar dori designerul Lucian Rusu să se vadă întâmplându-se în moda următorilor ani. 

Care crezi că sunt schimbările principale petrecute între momentul în care ai început să lucrezi ca designer și momentul actual?

Wow! Recunoștință. Acesta este primul cuvânt care îmi zvâcnește în tâmplă, pentru că întrebarea ta mi-a amintit că a trecut un deceniu de când a început pentru mine acest „freamăt” de forme, idei, schițe și gânduri. Am avut parte de izbânzi, de îndestulare și de lipsuri, de realizări și de incertitudini, însă Haina sau acest „Adăpost”, cum îmi place să-i spun, și-a păstrat funcția primordială indiferent de câte mișcări și tendințe au sufocat-o. Sunt recunoscător pentru ce am trăit în acest interval rotund, pentru ce am învățat și pentru felul în care am construit lumea din interiorul meu.

Cred că ceea ce face diferența între 2009 și 2019 este viteza cu care se întâmplă lucrurile acum. Conexiunile lumii ultramoderne care pot schimba direcții și destine. Azi o colecție este în pântec și câteva zile mai târziu e pe buzele tuturor. Iar viteza aceasta este o lamă cu două tăișuri, pentru că designerul nu mai spune o poveste, ci generează statementuri și manifeste, iar din acest punct încolo, individualitatea e îngropată și vorbim doar despre consum. Temperamentul meu melancolic nu m-a ajutat în acest sens, nu cred că pot vorbi în termeni de business despre ceea ce fac – sincer, nu cred că am căutat asta vreodată, dacă stau bine să mă gândesc –, ci despre o constanță și o „legătură cu lumea”, un fel de autocunoaștere.

Ce teme ți-ai dat pentru 2020 sau chiar un pic mai departe?

La (aproape) 32 de ani sunt la fel de timid ca la 20, iar la asta mă gândesc și acum ca la o „temă nerezolvată”. Nu știu, Noica spunea: „Când rămânem singuri, luăm o carte, sau scriem o carte, sau fluierăm.” Aș vrea să scriu o carte într-o zi, despre Natura în care am crescut, despre ce mă apasă, mă înalță, mă acoperă. Dar, până atunci, în centrul preocupărilor mele trebuie să fiu eu însumi, cu munca mea, fericirile mele și prietenii mei. Am învățat să mă feresc de planuri.

Care crezi că sunt valorile pe care moda ar face bine să le îmbrățișeze sau prioritizeze în anii următori?

„I wanted something calm”, a spus Raf Simons în ultimele șase luni petrecute la Dior. Cred că e nevoie de o perioadă în care moda să adoarmă cumva, sau să apară mai rar, pentru a crea o curiozitate reală. Tot ceea ce ține de protejarea naturii în raport cu procesele de producție ale acestei industrii ar trebui să fie o prioritate și o valoare în aceste vremuri.

Un sfat pentru cititoarele BAZAAR.

De ce n-ați căuta ca viziunea despre frumusețea din interiorul vostru să se întâlnească mai des cu frumusețea din exterior, cea care, de cele mai multe ori, multumește societatea, nu sinele? Cineva a spus că elementele chimice și vârstele s-au întrepătruns mereu în copilăria lui când a învățat ce e numărul atomic. La 11 ani puteți fi sodiu (al unsprezecelea element), iar la 79 de ani puteți fi aur.

Interviu de Ioana Chira

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here