Desene cu un dermatograf

0
404
Vicky Nicola desene cu un dermatograf

Când plec la petreceri, o las pe fiica mea să îmi traseze conturul cu tuș fiindcă îi iese perfect. Dar unde ar trebui să tragă o mama linia când vine vorba despre pasiunea pentru machiaj a fetiței sale?

Să merg împreună cu fiica mea, Carla, într-un magazine de cosmetice este unul dintre momentele simpatice, dar şi „acrobatice”, ale prieteniei noastre. Cred că pentru ea aceste magazine sunt precum librăriile copilăriei noastre: un loc ce îţi promite mereu o nouă descoperire. Carla nu mai are fascinaţia pentru magazinele cu jucării şi prefer oricând o vizită la Sephora, Douglas sau M.A.C. Carla are şapte ani. Ştiu, în acest moment, cititoarele s-au împărţit în două tabere şi aproape că pot să văd zâmbetul îngăduitor într-o parte şi dezaprobarea contestatară în cealaltă. Pentru a completa confesiunea, am să mai spun şi că, de multe ori, mergem în magazin şi întreabă dacă au noul burete aplicator din silicon sau primer de gene (?!) şi, brusc, eu nu mai sunt o clientă relevantă pentru că ea preia tot dialogul. Sunt produse despre care află din tutorialele de pe YouTube. Pe unele le şi cumpărăm, iar colecţia ei de machiaj ar putea fi una dintre cele mai invidiate în rândul prietenelor de vârsta mea. Probabil că, în acest moment, deja am eticheta de mamă iresponsabilă, care nu este preocupată de lecţiile de pian. Pasiunea Carlei pentru cosmetice am simţit-o încă de când era un bebeluş de aproape un an şi cea mai apetisantă jucărie a ei era nécessaire-ul meu. Iar nécessaire-ul meu chiar include doar strictul necesar. Pasiunea i-a crescut odată cu vârsta şi a fost explorată cu tot mai multă curiozitate.

Eu mă machiez subtil spre deloc, aşa că am avut de multe ori dileme dacă e bine şi cât de mult să o las să se înconjoare de rujuri, mascara, farduri, lacuri de unghii. Întâi mi-a răsărit gândul clasic – că nu e o preocupare pentru vârsta ei. Apoi, mi-a fost teamă de o consecinţă aproape inevitabilă, şi anume, dorinţa ei de a folosi extrem toate aceste produse: imaginea Carlei machiată exagerat la 12-14 ani a fost mereu alungată brutal din imaginaţia mea. Aşa că, de multe ori, am avut tentaţia de a pune un stop abrupt. Am avut momente obositoare când ea şi-a negociat aprig această pasiune. Şi am ales să o las să o consume, pentru că, nu-i aşa, la un moment dat va trece. Nu a trecut, dar s-a transformat şi m-a ajutat să descopăr lucruri despre Carla şi despre noi două. Ca să verific dacă dilemele mele despre marile pasiuni ale celor mici, de pe un teritoriu cu totul nefamiliar, rezonează şi cu alte mame, am întrebat-o pe prietena mea, Cristina Andone, dacă greşesc atunci când nu respect scenariul decis de mine şi las să curgă povestea în funcţie de inspiraţia copiilor. Cristina este scriitoare şi, pe lângă romanul despre publicitari recent lansat, Plec, a scris şi seria Povești Muzicale, dedicate copiilor. „Când am aflat că voi avea o fată, acum 13 ani, mi-am spus: «În sfârşit, o să am cu cine să-mi aleg pălăriile! Desigur, ne vom face rochii la fel. Primăvara, vom planta lalele şi bujori şi irişi. Voi avea un pretext să (re)încep lecţiile de dans». Ar fi trebuit să-mi dau seama că mă înşel după privirea neîncrezătoare cu care Thea îmi evalua rochiile (incomode), mănuşile de grădinărit (murdare) şi paşii închipuiţi de vals (caraghioşi). Apoi a venit peste noi Thor. Da, cel cu ciocanul cu rezonanţe de IKEA – cum vă sună Mjöllnir? De fapt, a venit întreaga armată Marvel de eroi, oameni de fier, oameni-păianjen şi gardieni ai galaxiei. Aşa am aflat că am o fată pasionată de SF, de mitologie nordică şi de astronomie. M-am străduit să înţeleg fojgăiala eroico-spaţială. Nu am reuşit. În schimb, am ajuns să mă îngrijorez serios când Thea părea să cunoască scriptul de la Avengers mai ceva ca pe Sfintele Scripturi. Apoi copila mea de 13 ani m-a învăţat să privesc cerul şi să recunosc constelaţii. Mi-a scris numele în rune. Şi mi-a povestit cum nordicii credeau că poezia bună este vin sacru. Iar versurile proaste – flatulenţele lui Odin. Am zâmbit. Şi m-am liniştit. Nu voi avea cu cine să-mi aleg pălăriile. Dar am deja cu cine să descopăr stelele.”

Parcursul prietenei mele îmi este teribil de familiar. Bineînţeles, uneori Carla întâlneşte în periplul ei subiecte sau personaje ridicole şi cu o estetică discutabilă. Bineînţeles, uneori exagerează. De multe ori, îmi este teamă de eventualele derapaje. Însă tot ce pot să fac este să îi vorbesc despre asta relaxat. Şi să cred cu tărie că, chiar şi atunci când nu înţelege sfatul, copilul îl păstrează undeva într-un sertar din mintea lui pentru un moment când va fi pregătit. Cu ajutorul unui creion de ochi, Carla m-a învăţat cum, dacă îl iei în serios pe copil, va accepta regulile tale în jocul lui. Cea mai importantă victorie a mea a fost să înţeleagă că nu poate folosi ea toate acele produse, dar că poate avea acces la ele şi poate face „experimente” – de la machiaje pe adulţi disponibili, inclusiv prietenele mele care o adoră pentru acest „serviciu”, până la noi combinaţii de rujuri topite şi desene cu un dermatograf. Şi cea mai mare bucurie a mea este că pe felicitarea făcută de 8 martie, Carla a scris: „O iubesc pe mama pentru că mă face creativă”. Ah, şi ca un ultim argument în apărarea mea: Carla cântă şi la pian!

Articol apărut în numărul de iunie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Noua colectie-capsula W by Veronica Zaharia si Vickipedia.ro”!

Text: Vicki Nicola; Foto: arhiva personală

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here