Despre dragoste si experiente-limita in Iranul de acum si de altadata

0
1

 Foto: Mihai-Adrian Buzura. Prin bunavointa Ed. Polirom


La capatul a doi ani in care a parcurs aproape 2.000 km in interiorul Iranului, a trait ca orice musulmana si a conturat biografia unui personaj literar, Daniela Zeca lanseaza romanul Omar cel orb – finalul unei trilogii orientale captivante despre prietenie, iubire si credinta.

Intalnirea cu Iranul a insemnat o experienta-limita, spune autoarea, care a strabatut tara documentandu-se pentru noua carte si a reusit sa fie acceptata in mijlocul unei comunitati inchise, cea a guerbilor (adepti ai religiei lui Zoroastru care au refuzat trecerea la islamism). Personajul principal, Omar, provine din aceasta comunitate, dar este un autoexilat intr-o tara nenumita din Europa de Est – o biografie complexa, pe care Daniela Zeca o dezvaluie cu abilitatea dovedita si in precedentele doua romane, Istoria romantata a unui safari si Demonii vantului.


Cu BAZAAR ea sta de vorba despre periplul oriental si despre intentia de a se intoarce, prin urmatoarele carti, la Bucuresti.

Harper’s BAZAAR: Cum s-a nascut interesul pentru comunitatea inchisa a guerbilor?

Daniela Zeca: De comunitatea si de cultul atat de rezistent al zoroastrienilor am aflat pur si simplu documentandu-ma despre actualul Iran, dar incercand sa inteleg contradictiile si splendorile lui dincolo de cliseele pe care le vehiculam de obicei: „o axa a raului”, cum a spus la un moment dat Bush, un teritoriu al proliferarii nucleare si al terorismului. Dincolo de aceste prejudecati curente, asteapta in tacere realitati care, odata revelate, sunt tot atatea hublouri catre o lume veche, profunda si misterioasa, care da alte rezonante lumii noastre recente.

Omar cel orb, de Daniela Zeca, Ed. Polirom, 29.95 Lei

H.B.: Ati lucrat cu mijloacele unui jurnalist & antropolog, cel putin intr-o prima faza, intervievand zeci de exilati ai tarilor orientale spre Europa. Cat de dificila a fost trecerea in fictiune a experientelor si a personajelor intalnite?

D.Z.: Aceasta trecere dificila intr-adevar nu s-a putut face decat dupa ce am parcurs aproape doua mii de kilometri in interiorul Iranului, am trait ca orice musulmana, nu sub acoperamantul obligatoriu pentru cap, impus oricarei vizitatoare, ci sub mahnae-ul islamic si uitand ca sunt o femeie europeana care se poate intoarce la emanciparile si obisnuintele vietii ei de zi cu zi.

H.B.: Priviti calatoria in Orient ca fiind un soi de traseu initiatic? Ne puteti da detalii despre itinerar?

D.Z.: In cinci ani cat am scris si m-am documentat pentru trilogia care cuprinde Istoria romantata a unui safari (2009), Demonii vantului (2010) si Omar cel orb (2012) am parcurs: Africa de Nord, Emiratele Arabe, Libanul, Iordania si Iranul, ceea ce a fost, categoric, o calatorie a initierilor. Privit de la distanta, acest traseu ar putea echivala poate cu o preumblare turistica, de placere, daca nu luam in calcul faptul ca am locuit realmente in familii de musulmani, am fost in Sahara si in desertul de stanca al platoului iranian, am incercat continuu sa inteleg diferentele, am vorbit cu zeci de oameni, de la oficiali la simpli localnici, iar misterul si descoperirile fiecarui loc pe care l-am strabatut va stau la indemana, in fiecare roman pe care l-am construit, zidind cumva dinauntru – ceea ce s-ar traduce mai simplu prin faptul ca, de fiecare data, am lasat deoparte pretentiile, asteptarile si identitatea mea reala, pana cand edificiul a fost gata.

H.B.: Care a fost cea mai surprinzatoare revelatie in urma intregului periplu si in ce masura, in momentul in care ati ajuns pentru prima data acolo, ati privit Orientul cu ochiul scriitorului, si nu al unui „simplu” calator?

D.Z.: Nici un autor care ar repeta tentativa mea de a se transpune in alt spatiu, in alta atmosfera si cultura decat acelea ale geografiei proprii, de nativ, nu ar putea elimina de la inceput riscul turisticului, al privirii superficiale, de suprafata. De aceea, in Magreb, de pilda, am facut cinci calatorii in doi ani si la fel am perseverat de-a lungul celorlalte proiecte, ca sa ajung in cele din urma la adevaruri pe care le stim de mult, fiecare dintre noi, dar nu suntem nicicand dispusi sa le acceptam: nu poti fugi nicaieri de tine insuti si nici nu il poti intelege pe celalalt decat dupa ce ai incheiat in buna pace cautarile si confruntarile cu propriul spirit. Cu alte cuvinte, este intotdeauna mai simplu sa asimilam diferentele decat sa le intelegem. Or, asta nu rezolva decat partial nevoia noastra naturala de a fi alaturi si in armonie cu altii.

H.B.: Ce va face sa zambiti multumita la finalul acestei experiente numite „trilogia orientala”? Acum ca ea  este incheiata, urmeaza o reapropiere de Romania si de subiectele pe care viata de aici vi le poate inspira?

D.Z.: Nu zambesc neaparat multumita, ci zambesc cu nostalgie la finalul acestei trilogii, dar cred ca da, a sosit momentul ca in urmatorul roman sa spun: „Bine te-am regasit, Bucuresti!”


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here