Despre intimitate: Iringó Demeter, fotografă

Cinci artiste vizuale, regizoare și scriitoare povestesc cum se apropie de cele mai vulnerabile și personale momente din viața lor sau a altora. Cel de-al doilea episod al seriei este dedicat fotografei Iringó Demeter.

0
46
Iringo Demeter p57-p582

Fotografiile ei minimaliste, axate adesea pe detalii ale corpului, ating emoțiile noastre cele mai profunde.

„Am crescut într-o familie de medici, în fiecare zi îmi auzeam părinții discutând despre corpul uman. Era fascinant să îi ascult vorbind, dar nu am fost atrasă de oameni în același fel, științific. Îmi plăcea tare mult să aud și mai ales să văd, însă nu voiam neapărat să înțeleg în detaliu. Cred că de aceea, la scurt timp după ce am descoperit fotografia, mi s-a părut natural să întorc aparatul înspre corpul uman, mai ales că îl aveam pe al meu la dispoziție oricând. Mă atrage familiaritatea corpului (cu toții avem unul) și mă fascinează incredibil cât de multe sunt de descoperit la el totuși. Cum e într-o constantă tranziție, de la naștere până la final. Pielea e un organ cu care ne-am obișnuit, o vedem, o simțim în fiecare moment, deseori nu mai realizăm că e acolo. E subiectul meu favorit, conștientizez de fiecare dată prezența ei și mă atrage versatilitatea, varietatea ei.

„Pielea e un organ cu care ne-am obișnuit, o vedem, o simțim în fiecare moment, deseori nu mai realizăm că e acolo. E subiectul meu favorit.”

Când fotografiez, simt existența unei vulnerabilități din ambele părți, și a mea, și a subiectului fotografiat. Mă apropii de subiectele mele fizic în timpul unei ședințe. Nu doar imaginea finală prezintă apropiere, ci și procesul presupune apropiere. Am început ca o persoană foarte timidă, nu prea vorbeam, ezitam să mă apropii, deși simțeam nevoia. Nu știam cum. Am învățat pe parcurs că foarte mult ține de comunicare. Câteodată avem timp «de povești», dar de multe ori timpul e limitat și trebuie să îmi creez o strategie clară și de efect ca să sparg bariera inițială dintre mine și subiect. Lucrând mult cu pielea, briefingul cere adesea ca aceasta să fie expusă într-o proporție destul de mare, și unii oameni nu sunt obișnuiți. E foarte important pentru mine să creez un spațiu în care toată lumea se simte în siguranță atât fizic, cât și psihic, iar asta implică tot procesul, de la producție până la comunicare.

Prin fotografiile mele caut să evoc o emoție. Inițial, în mine, această emoție fiind reacția mea la subiect. Apoi, vreau să te conectez pe tine la o emoție pe care o ai poate. Nu știu în ce măsură e acesta un mesaj, dar vreau să conștientizăm emoțiile pe care cu toții le avem. Un mesaj poate mai «politic» e să ne dăm seama și să acceptăm în mod natural că suntem cu toții diferiți.

Pasiunea mea pentru fotografie a început brusc și nu s-a diminuat deloc de atunci. Sincer, am început cu pisica și via din grădină, dar această etapă a ținut numai până am învățat să folosesc aparatul. Imediat m-am focalizat pe corpul uman, mai degrabă cu un fine art approach. Timp de patru ani. Apoi m-am mutat la Londra ca să fac un master în fotografia de modă – o provocare personală și, în același timp, o oportunitate de a face carieră în fotografie. A fost un moment de cotitură pentru că dintr-odată mi s-au deschis tot felul de posibilități. Am simțit că am libertatea să fac ce și cum vreau eu, fără să simt stresul legat de întrebarea «voi găsi oare o nișă pentru asta?». Am căpătat încredere în mine și cred că asta e foarte important. Tu trebuie să fii primul tău fan, primul tău client.

Un alt moment important s-a întâmplat recent, în timp ce fotografiam o prietenă alăptându-și fiica în vârstă de doi ani. Urmau să închidă acest capitol, iar mama și-a dorit foarte mult să aibă momentele imortalizate în câteva imagini. Felul în care ea a reacționat la ce am văzut eu, din punctul meu de vedere, a fost frapant pentru mine într-un mod pozitiv. I-au dat lacrimile și mi-a spus că nu am idee cât de mult înseamnă fotografiile astea pentru ea și cât de mult o ajută să înceapă un nou capitol. Atunci am simțit prima dată că e într-adevăr relevant și necesar ceea ce fac. A fost un moment de care îmi amintesc cu mare drag și care mi-a oferit un nou val de energie, de încredere că are rost să continuu.”

Articol apărut în numărul de aprilie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Despre intimitate: Adina Pintilie, regizoare”!

Fotografii: Iringó Demeter

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here