Editia BAZAAR de iulie – august: Marea Evadare

0
211

Cu editia de iulie – august 2017, va invitam intr-o calatorie presarata cu incitante escale in destinatii fashionable. Descoperiti editorialul semnat de redactorul-sef al publicatiei, Andrei Iovu, si cateva pagini din noul BAZAAR, disponibil acum la toate centrele de presa.

BAZAAR iulie-august: Dress for Now. Fotografii de Dan Beleiu. Realizat de Andrei Iovu si Lil Bulgac

BAZAAR iulie-august: Poveste de vara. Fotografii de Robert Petreanu. Realizat de Ina Borcea

Escapism all-inclusive

“Indiferent cat de departe sau de aproape alegem sa plecam, daca e pentru un weekend, o saptamana sau pentru a petrece un an sabatic la o distanta cat mai mare de ceea ce acasa devine insuportabil de apasator, daca ceea ce ne mana la drum este nevoia de odihna, de a descoperi noi teritorii fizice sau spirituale, orice calatorie devine o experienta a diversitatii. Si un exercitiu al acceptarii. De sine si a celorlati, a noastra in fata noului si a noului pentru ceea ce este. Insa putine astfel de incursiuni ofera cu adevarat saltul de la diversitate la diferenta reala. si cu atat mai putine sunt experientele care provoaca schimbarea in noi cu adevarat. Una e sa te misti oarecum confortabil in multiplele variatiuni ale aceleiasi teme si alta este sa te simti pur si simplu aruncat intr-un alt univers, sa pierzi reperele si sa te lasi dus de val. Accesul catre altceva este mai dificil de facut, insa asta nu inseamna ca nu putem sa ne multumim cu diversitatea. Fireste, una la indemana. Nu stim de ce calatorim, pentru ce investim atat de multa energie, timp si bani. Si poate nici n-are rost sa ne intrebam, nu totul trebuie sa capete un sens. Uneori este vorba doar despre o vibratie a sufletului pe care poate sa ne-o ofere frumosul in toate acceptiunile sale – nevoia de ordine, bine, adevar.

In aceasta editie am incercat sa abordam tema calatoriei din perspective cat mai diferite, sa oferim un pachet avantajos care sa includa cate putin din toate ingredientele unei Mari Evadari. Fie ca vorbim despre calatorie in sens clasic, fie ca despre o despartire de o traditie si ca shift spre o zona noua, inconfortabila, insa necesara si dezirabila, avem o sumedenie de povesti care speram sa va incante. Supraabundenta de optiuni face alegerea unei destinatii din ce in ce mai dificila, de aceea am ales cateva calatoare, care ne inspira zi de zi prin alegerile lor de lifestyle, sa ne dezvaluie care sunt locurile must-try in aceasta vara si care-s micile lucruri de impachetat ce vor oferi mari satisfactii pe parcursul vacantei. Apropo de artificii ce ofera o stare de bine, cine poate rezista tinutelor inspirate deopotriva de aerul romantic al spatilor provensale si de cumintenia costumelor flamande, din pictorialul semnat de Robert Petreanu? Sau selectiei de rochii haute in nuante vibrante si solare purtate cu forta de superba Alena Blohm in imaginile realizate de Dan Beleiu?

Pe langa drumul propriu-zis facut de Iulia Blaga la Cannes cu ocazia Festivalului de Film, tot un soi de calatorie este si interviul pe care l-a realizat cu Isabelle Huppert, pentru ca ne ofera acces in teritorii intime si greu accesibile altfel din viata uneia dintre cele mai celebrate actrite ale ultimelor decenii. Asa cum o initiere a fost si experienta subsemnatului pe covorul rosu al aceluiasi festival, acolo unde am invatat cat de mult efort presupune crearea si intretinerea iluziei in industria filmului.

Tot in aceasta editie veti descoperi ca uneori nu este necesar sa parcurgeti distante imposibile in cautarea unui crampei de liniste si frumos, ca puteti sa gasiti fericirea si intr-un scenariu casnic, acolo unde un mic colt verde, o carte buna si un pahar de prosecco pot face minuni. Asa cum exista situatii care ne probeaza gradul de intelegere fara ca noi sa stim, care ne pot eleva spre zone de acceptare nebanuite sau ne pot lasa prada prejudecatilor si necunoasterii. Un astfel de scenariu il ofera si noii locatari ai Palatului Élysée. Focul starnit de scandalul diferentei de varsta dintre Brigitte si Emmanuel Macron inca mai mocneste, iar relatia dintre cei doi este pusa sub lupa si interpretata dupa bunul plac al oricui crede ca este indreptatit sa judece. Aflata si ea in situatia de a justifica o relatie cu un barbat mai tanar, Raluca Feher alege drumul lung si spinos al asumarii si al impacarii cu alegerea facuta, chiar daca asta o expune verdictelor si tirului nemilos de replici cu subinteles.

Drum bun!”

Andrei Iovu, redactor-sef

BAZAAR iulie-august: Tentatii Teilor. Fotografii de Oltin Dogaru. Realizat de Andrei Iovu si Lil Bulgac

BAZAAR iulie-august: O viata la moda – Varietati de gradina. Fotografii de Andreea Macri. Text: Anda Brandusa

BAZAAR iulie-august: Travel List. Pagini realizate de Diana Marasoiu

BAZAAR iulie-august: Marile surprize ale Californiei. Text: Doris Sangeorzan

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here