Experiența mea cu ceasurile smart

0
Huawei Watch

Și de ce, dacă vrei să cumperi un smartwatch, ai face bine să citești articolul până la final. Vei găsi niște informații pentru care portofelul tău o să-ți mulțumească.

Huawei Watch

Într-o perioadă cu mult de lucru și cu deadline-uri strânse, plus evenimente personale pe care nu le puteam ignora – cum ar fi ziua de naștere a fetițelor mele – am găsit timp și să testez un smartwatch. E vorba despre HUAWEI WATCH FIT care are o reducere tentantă până pe 21 februarie, pentru că e într-o promoție specială. O să povestesc și despre reduceri, desigur, dar puțin mai jos.

Recunosc că, atunci când zic că am găsit timp, mă alint puțin. Nu am făcut vreun efort; l-am pus la încărcat și apoi la mână. I-am făcut pairing cu smartphone-ul (nu știu dacă a durat două minute) și asta a fost tot. Și, în câte o pauză de trimis mailuri și de vorbit la telefon, m-am jucat cu el. I-am schimbat fața, am ales una foarte colorată – fetițele mele au fost foarte încântate, mă tot luau de mână să se uite la ceas :). Și nici nu le-am spus că pot să aleg dintr-o mulțime de variante pentru ecran, că n-aș mai fi scăpat până când nu le-ar fi testat ele pe toate.

Bateria ceasului ține 10 zile, iar ăsta e un aspect foarte important pentru mine; mi-ar fi fost greu să încarc încă un device în fiecare seară. Plus că eu dorm cu ceasul, pentru că-mi monitorizează somnul și calitatea lui. Astfel, azi dimineață am aflat că noaptea trecută am dormit cinci ore. Cinci. Ciiinci! Cum să nu fiu obosită și să nu-mi doresc să am și eu o zi în care să fac, de exemplu, ce face pisica mea: un mix de sleep-eat-repeat. Și, dacă se poate, să fie și în cursul săptămânii.

Daaar să ne întoarcem la WATCH FIT. Mi-a mai plăcut și că e un fel de antrenor personal. Adică are 12 programe cu exerciții, fitness sau stretching. Asta înseamnă că selectezi ce vrei să lucrezi (de exemplu, exerciții pentru picioare, pentru abdomen sau stretching pentru o parte a corpului sau chiar pentru tot corpul); apoi, pe ecranul tău apare domnul antrenor. Nu glumesc: e acolo un omuleț care îți arată cum să faci mișcările și îți spune și câte să faci. Exersează odată cu tine.

Aceasta nu e însă prima mea experiență cu un smartwatch Huawei. Sunt posesoarea unui model HUAWEI WATCH GT 2 negru ca smoala, cu cadran rotund – și fețe interschimbabile, desigur. Îl încarc o dată la două săptămâni. E companionul meu perfect la alergat (când e cald afară, că nu prea reușesc să alerg pe vreme rece), dar și la yoga. Și cum în ultima vreme a fost frig, am făcut yoga acasă. Pentru cei care practică mai mult sport ca mine, smarwatch-ul HUAWEI WATCH GT 2 are 15 moduri de antrenament profesional și 85 de moduri de antrenament personalizate – de la yoga și pilates până la dansuri orientale, latino sau balet. Trebuie doar să vrei să faci mișcare :).

Huawei Watch

Sigur că un smarwatch nu te ajută să faci abdomenele și nici nu preia din febra ta musculară; însă pe mine mă ajută altfel – mă motivează. Pentru că îmi monitorizează evoluția și ăsta e lucrul care mă abiționează să-mi depășesc performanța din ziua precedentă. Iar când reușesc, îmi zic un bravo și sunt tare mândră de mine.

HUAWEI WATCH GT2 are o mulțime de alte funcții, de la monitorizarea sănătății până la posibilitatea de a-ți gestiona playlist-ul direct de pe ceas.

Așa cum v-am promis la început, vă povestesc și despre acele reduceri tentante. Huawei a demarat o campanie cu ocazia Valentines Day. Se numește Sincronizează-ți ritmul inimii și îți oferă șansa de a cumpăra un cadou inspirat la un preț mai mic: până la -50% la o selecție de produse. Campania e valabilă online și în magazinele partenere Huawei.

Produsele pe care le poți cumpăra cu discount sunt cele două smartwatch-uri despre care am scris mai sus, HUAWEI WATCH FIT și HUAWEI WATCH  (și varianta de damă, și cea pentru bărbați, care e un pic mai mare), dar și Huawei Watch GT2 Pro, Huawei Band 4 Pro și Huawei FreeBuds Pro.

Mai am o veste bună: campania se încheie pe 21 februarie, așa că ai timp să alegi cadoul perfect. Pentru cel drag sau, de ce nu, pentru tine.

Huawei Watch

 

Text: Mara Coman

Foto: PR

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here