Fascinanta la orice vârstă

0

Au între 20 și 90 de ani. Dar n-am simțit nicio clipă că una dintre ele este mai „în vârstă” decât cealaltă. Pe toate le-am simțit, însă, puternice, deși le-am văzut vulnerabilitatea (sau tocmai din acest motiv). Le-am observat feminitatea, dar și dârzenia. Umărul fin, dar și privirea ageră. Le-am admirat pe fiecare dintre ele și le-am înțeles magnetismul. O să-l intuiești și tu, dintr-o privire.

Nu e despre riduri. Nici despre gravitație. Nu e nici despre tinerețe veșnică sau operații estetice. E despre femei care te fac să uiți de toate lucrurile de mai sus, atunci când te uiți la ele. Și, da, te vei uita la ele. Și după ele. Le vei căuta privirea și vei încerca să le înțelegi misterul. Și vei afla (sau nu) că puterea e seducătoare, și că asta nu are legătură nici cu banii, nici cu titulaturile, nici cu mușchii sau cu un trup perfect. Ci cu cunoașterea, cu acceptarea, cu iubirea – de sine și de cei de aproape.

Silvana Mihai, actriță, 28 de ani

Ce e frumos acum e că atunci când am perioade libere, îmi place să ignor complet trecerea timpului și încerc să mă concentrez pe acțiunile pe care le fac, fără să fiu influențată de exterior. Deocamdată, timpul unei zile îmi aparține în totalitate și pot să îl „păcălesc” cum vreau.

La 28 de ani, simt că sunt într-o perioadă a vieții mele în care lucrurile nu sunt complet definitivate și că pot să mă joc conștient cu ele – de exemplu, cu aparența mea de Lolita. Atât în viața de zi cu zi, cât și în meseria mea de actriță.

Dintotdeauna am fost o fire foarte organizată, cu agendă și penar după mine, dar, cu toate astea, ador să iau decizii pe ultima sută de metri. E ca și cum mi-aș face surprize singură. În același timp, cred că e și o mică formă de revoltă față de neprevăzutul din ultima perioadă a vieților noastre. Așa m-am hotărât să mă apuc de box, spre exemplu.

Îmi place să mă pierd prin oraș printre străduțe, mai nou. Mi se pare fascinant să privesc oamenii și să îmi imaginez cum ar arăta întreaga lor înfățișare care acum e ascunsă de mască. Locul meu preferat din ultima vreme este piața Obor. Merg să îmi cumpăr flori și să mă minunez câte lucruri poți cumpăra cu 50 de lei.

În acest moment al vieții simt că sunt liberă și responsabilă doar pentru mine, nu datorez nimic nimănui. Acest sentiment a venit odată cu mutarea mea în București. Desprinderea de casă și de orașul copilăriei poate fi uneori dureroasă, dar cred că te responsabilizează și te eliberează.

Rochie Lost Ritual, Molecule F Concept Store, Colier Claudia Florentina, Molecule F Concept Store

Crina Semciuc, actriță, 35 de ani

Scriu și șterg, căci simt că nu îmi găsesc cuvintele potrivite. Întotdeauna îmi e greu să scriu despre mine, despre cine sunt eu ca om, femeie, prietenă, soție, mamă și fiică. Dar trag linie și sunt puțin din fiecare, în funcție de cine are mai multă nevoie de mine, pentru că am învățat în timp că ajutorul e doar atunci când cel de lângă tine ți-l cere, iar tu îl oferi fără să aștepți ceva în schimb.

S-au schimbat multe în ultimi zece ani. Eu m-am schimbat. Trăiesc altă viață. Mă simt puternică, împlinită, fericită, așa cum nu mă simțeam, nu eram, la 20 de ani.

Trăiesc viața pe care mi-am dorit-o, dar și pentru care am muncit dintotdeauna. Am doi copii minunați și un partener de viață care mă iubește și care încearcă să mă înțeleagă ca nimeni altcineva, plus o meserie prin care pot bucura alte suflete, nu doar pe al meu. Din toată lupta cu mine am învățat să mă bucur de la o zi la alta de ce trăiesc, să văd partea luminoasă a vieții, să încerc pe bune să fiu mai generoasă, mai muncitoare, mai răbdătoare și mai tolerantă, dar nu singură, ci împreună cu cei pe care îi iubesc și îi respect.


Costum și top Manuri

Irina Marinescu, designer, 40 de ani

Cred că ce e frumos la vârsta asta e cunoașterea de sine, în primul rând. Ușurința cu care îmi deslușesc propriile stări, cu care îmi asum gândurile, trăirile. Curajul de a crede în lucruri, de a renunța la ceea ce nu îmi place, nu îmi trebuie, nu îmi este benefic. Curajul de a fi sinceră cu orice preț.

Acum trecutul are mult mai mult sens, pentru că toate experiențele mele au devenit lecții din care am învățat despre mine și despre lume.

Nu s-a schimbat nimic vizavi de lucrurile care mă bucură, față de alte momente din viață. Mă bucură la fel de tare, ca atunci când aveam șase, respectiv, zece sau optsprezece ani, când iese soarele, când vine vara, când apar cireșele, când fac prima baie în mare, când scormonesc după comori, când citesc ceva ce îmi place. Simt la fel. Aceleași bucurii, aceeași exaltare. Și prețuiesc la fel de tare ca acum douăzeci de ani sinceritatea, poveștile, visele, oamenii, lucrurile mici care transformă momente obișnuite într-unele extraordinare.
Astăzi știu (față de acum cinci sau zece ani) că pot spune „nu”, că pot trăi fără vanitate, că pot trăi cu mai puțin, că pot să merg pe bicicletă, că am talent la gătit.

N-am învățat încă… dar am început să mă iubesc cu pași mici, dar siguri. A te iubi pe tine însăți ar trebui să fie un dat, un lucru pe care îl înveți în primii șapte ani de acasă, de la adulții care te inițiază la început de drum.

Mă bucur de forța pe care am dobândit-o după multe căzături și greșeli. De asumare și de credința că pot orice atât timp cât îmi doresc suficient de tare încât să lupt, să nu mă abat de la drum, să nu renunț după primul sau al doilea obstacol. De curajul de a crede chiar și în ceea ce pare imposibil. Fascinantă mi se pare dintotdeauna iubirea și forța pe care o declanșează în oameni. Fascinante mi se par în continuare sincronicitățile, pe care unii le privesc ca pe coincidențe. Mi se mai par fascinanți oamenii care îmbătrânesc frumos și rămân tineri.

Mă bucură să desenez, să înot, să descopăr, să alerg și să mă cațăr, să umblu desculță, să dansez, să scot la lumină lucruri rătăcite în întuneric, să iubesc, să surprind cu coada ochiului momente și imagini.


Costum din garderoba proprie

Lia Bugnar, actriță/dramaturg/regizoare/scenaristă, 52 de ani

Nu știu dacă o fi la toată lumea așa, dar, în ce mă privește, principalul avantaj al celor 52 de ani este că mă interesează infim (frizând delocul) părerea celorlalți despre mine. Comparând cu mare parte din existența mea, când impresia pe care o lăsam în afară aproape că-mi motiva toate acțiunile, acum fac doar ce simt să fac și doar cum simt să fac. Poate părea puțin lucru, dar, de fapt, e de o importanță covârșitoare. Când juriul pe care îl formează ceilalți a devenit absolut ignorabil pentru tine, viața chiar devine plăcută. Sigur că asta a venit de mână cu o mai mare responsabilitate a mea față de alegerile mele, dat fiind că de ani buni mi-am devenit singurul ochi critic pe care îl iau în seamă. Când fac o prostie și știu c-a fost o prostie, mă costă mai mult acum decât atunci când aveam obsesia să mă placă toată lumea. În momentul ăsta, cel mai tare țin la propria scară de valori etice și morale și trăiesc în consecință, chiar dacă, de multe ori, asta nu mă face excesiv de populară. Mi se pare mult mai important să-mi fiu simpatică mie decât celorlalți, prin urmare, nu dau vreun fel de credit nici celor care mă desființează, nici celor care mă elogiază.

Ce știu astăzi despre mine e faptul că nu știu TOT despre mine. Avem în noi resurse despre care habar n-avem și ele se activează în momente de criză. M-am surprins de multe ori reacționând în diverse situații cu totul altfel decât aș fi făcut-o în teorie, așa că, mai nou, am început să nu mai refuz lucruri pe care cândva le-aș fi respins din start ca „nepotrivite” cu felul meu de a fi. E destulă Lia pe care n-am întâlnit-o încă, dar despre care deja știu că există. Și, per total, am încredere în ea.

Cred că sunt un om relativ cinstit și asta îmi permite să am o viață destul de armonioasă. Dacă adaug și faptul că am umor de felul meu, reușesc să nu mă complic foarte tare. De mult nu mă mai iau în serios și asta mă face mie însămi mult mai frecventabilă decât pe vremea când mă vedeam mai degrabă prin ochii celorlalți.

Sunt om de interior, îmi place mult în casă cu tot ce se poate găsi acolo. Iubire, cărți, saltea de yoga, cățel, pisici, oameni apropiați, acțiuni mărunte de zi cu zi. Nu mă deprimă rutina, dimpotrivă, îmi dă senzația de ordine și siguranță. Cred că fericirea e banală, alcătuită din nimicuri. Poate de-asta n-am căutat niciodată excepționalul.


Rochie și dresuri din garderoba proprie, Pantofi Musette

Iren Arsene, scriitoare/director general Editura Curtea Veche, 62 de ani

Acum știu că am o viață frumoasă, a durat mult până să mă conving, cam șaizeci de ani. Acum e timpul când lucrurile neimportante, visele exagerate sau amănuntele se destramă, dispar undeva în mod natural, fără prea multă durere. Dar suferința singurătății nu se instalează imediat, sentimentele nu se sting, ci devin amintire. Le prețuiesc mult. Acum știu că există multă frumusețe, cărți bune, galerii frumoase, concerte grozave, prieteni buni și că pot trăi fără teamă, și mai știu că femeile au o răbdare nesfârșită.

Acum încep să-mi cunosc și să-mi accept limitele și resursele, sunt con-știentă de ce-mi lipsește în viață și-mi știu atuurile. Mi-am promis că voi trăi cât de bine pot. Nu mă mai ascund așa adânc în mine, vin puțin mai la suprafață. Mă încurajez. Sunt momente de împăcare cu propria viață.

În firescul lucrurilor domină alte preocupări, să împărtășești din experiență, să vorbești despre ce ai înțeles și învățat până acum, să împarți din tot ce ai acumulat. Asta fac la donațiile de carte prin asociația înființată acum cinci ani, la conferințele unde sunt invitată să vorbesc despre importanța lecturii, în Es Mal Pas – carte pe care am publicat-o acum doi ani. Știu că ziua pe care tocmai o trăim este cea mai importantă dintre toate. Dacă descoperi simplitatea vieții, descoperi un secret care te ajută să mergi mai departe cu încredere, curaj, visuri și gratitudine.

Trenci COS și pantofi din garderoba proprie

Nora Iuga, scriitoare, 90 de ani

Frumusețea vârstei de-acum este singurătatea deplină, când devii unicul tău conlocutor și poți să-ți descarci nebunia din plin, intrând în trecutul tău ca într-o casă nouă. Da, 9 e totdeauna „une promesse de bonheur”, fiindcă rolul lui 9 e să închidă cercul 0 și să înceapă o altă rotație: „Rotund e pământul? Rotund e soarele?”

Gândul are, acum, mai mult sens decât fapta, fiindcă el, gândul, e liber totdeauna. El e navigatorul. Fapta niciodată. Ea e angajată la stat. Sensul… rămâne pe altă dată.

Acum mă bucură să folosesc fardurile de scenă ale băiatului meu, pe care și le cumpărase într-un turneu la Bolșoi, Tiberiu Almosnino a fost prim-balerin la Opera Română. Puteți crede că fardurile le păstrez în frigider și le mai folosesc și azi? Până acum, pe fața mea n-a avut loc nici o erupție… toți vulcanii mei sunt stinși. „Que sera, sera!”

Acum prețuiesc ritmul, pulsul, viteza până mai ieri, dau încă bice calului. Punctualitatea cuvântului pe care curierul ăla necunoscut mi-l aduce cu parașuta, el știe din ce galaxie, atunci când mă chinuiam să-mi amintesc cunoscutul slogan latin: „Lasciate ogni speranza, o voi che entrate” (Abandonează orice speranță, tu, cel care intri).

Ai văzut paharele din cristal înalte ale bunicii, și lingurițele din argint cu coadă lungă și cu monogram la mâner, ai văzut tu cheile alea mai mari decât potcoavele calului Benhur, câștigătorul „Premiului Modei”? Ai văzut tu pălăriile Norei Piacentini sau ale Dinei, alias Tanți Cocea? Și flacoanele cu cremă „Tocalon”, de zi roz și de noapte albă, comandate de la Paris? Ei bine, nimic nu e mai șic decât să porți bluze decoltate, cu paiete și strasuri primite din Holon de la bunicile lui Nino, bărbatul meu, poetul din fotoliul verde, și băieții din cartier să strige după tine „Madam Cuțit”! Curios, mie mi se pare că numele Cuțit li s-ar potrivi mai bine purtătoarelor de blugi sfâșiați la genunchi cu vârful cuțitului de tăiat pâine.


Colier Claudia Florentina, Molecule F Concept Store
Styling: Ina Borcea, Hair: Adrian Gherghe/Robert Both Studio, Makeup: Roxana Luca

Citiți și: propuneri de look pentru toate 3 generații

Fotografii de Alex Gălmeanu
Text de Andreea Cipcă

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here