Forta de luat in seama

0
2

FASCINANTA LA 30 DE ANI – IRINA MARINESCU


Harper’s BAZAAR: Draga Irina, ne cunoastem de aproape 11 ani. Imi amintesc perfect colectia pe care ai prezentat-o la Clubul Diplomatic in 2005, cand modelele au defilat pe muzica celor de la Suie Paparude. Este si acum unul dintre show-urile mele preferate. Care este cea mai frumoasa amintire a ta despre colectiile prezentate?

Irina Marinescu: Cea referitoare la „Truth About the Shape of Lies“ (colectia toamna-iarna 2009 – n.r.), cand in loc de un show de moda am facut un film, regizat de Bogdan Dumitrache. Imi este drag datorita experientei in sine: lucrul cu un model neprofesionist, care avea emotii… Am improvizat mult, dar rezultatul a fost uimitor, cu atat mai mult cu cat noi stim ce a fost in backstage. Apoi a fost ineditul momentului – toti asteptau sa apara modelele si, in schimb, a coborat o panza de proiectie. Asa mi s-a deschis apetitul pentru prezentari mai putin conventionale.


H.B.: Ai facut costumele pentru doua filme: WebSiteStory si, mai recent, Pozitia copilului. Ce te atrage inspre acest tip de design?

I.M.: La WebSiteStory m-am alaturat echipei pentru ca mi-am dorit intotdeauna sa fac film, poate pentru a-mi explora astfel niste limite. In cinema, stiu perspectiva regizorului asupra personajului, iar eu trebuie sa dau ce am mai bun intr-un costum care sa intruchipeze personajul si sa nu il estompeze deloc. In cazul Pozitiei copilului, au fost cateva personaje, precum cel al Luminitei (Gheorghiu), la care s-a muncit foarte mult, pe lucruri de substrat.

H.B.: Despre designul vestimentar spui pe site-ul tau: „Inventez povesti si un personaj principal, imi imaginez cum ar fi el, ce ar gandi, ce ar simti, si transpun toate astea intr-o piesa“. Suna foarte apropiat de designul de costume in sensul in care totul pleaca de la un personaj. Asta a fost modalitatea ta de lucru dintotdeauna?

I.M.: Dupa ce am nascut, am avut o revelatie. M-am dus sa imi cumpar niste piese basic si m-am trezit ca pun mana pe alte lucruri. Mi se schimbasera gusturile. Devenisera mai „consistente“. Fiecare colectie pe care o lansez reda felul in care ma simt la momentul respectiv si evolutia personala. Intotdeauna mi-am cautat personaje cu care fie am rezonat, fie le-am admirat. Si am creat lucruri in care m-as imbraca. In prezent vorbesc despre o femeie ajunsa intr-un punct-cheie, care a trecut prin suficient de multe experiente, se simte bine in pielea ei, se bucura de luxul de a trai fara a tine cont de ceilalti.

H.B.: Ce au in comun femeile pe care le admiri?

I.M.: Femeile pe care le admir nu sunt femei fragile.  Au forta, cu diverse conotatii: sexuala, de statut, intelectuala. Cad in picioare orice-ar fi.

H.B.: De la cine ai invatat cel mai mult? Stiu ca mama ta este un model pentru tine.

I.M.: Mama este un model pentru increderea pe care o are in ea. Intotdeauna i-am multumit bunicii mele, care, chiar daca a fost foarte dura, m-a invatat multe. Tata m-a sfatuit sa apreciez lucrurile pentru adevarata lor valoare, mi-a spus sa fiu mereu demna si dreapta, sa am coloana vertebrala.

H.B.: Cum te simti acum, la 33 de ani, fata de cand aveai 20 de ani? Ce regreti ca n-ai facut atunci?

I.M.: As da orice sa am mintea de acum in pielea de la 20 de ani. Ce am in prezent este o cu totul alta integritate, care conteaza enorm la o femeie. Regret ca nu am fost suficient de curajoasa la acel moment. Totusi, cred ca nimic nu e intamplator. Am facut niste alegeri, si nu am cum sa le regret pentru ca in urma lor au aparut Luca (fiul Irinei) si multe altele.

H.B.: Cum ti s-a schimbat stilul personal de-a lungul anilor? A devenit acest joc mai sofisticat?

„O femeie la treizeci si ceva de ani este on top of everything. (…) Imi place cum suna 33, are un sens.“

I.M.: Principala schimbare este aplecarea spre stilul androgin. Imi plac mai mult tinutele cu forta si prefer pantalonii. Mai degraba tomboy decat Cenusareasa. In garderoba mea au ramas colantii, de care nu ma voi debarasa, iar printre obsesiile recente se numara camasile intre camasi si blazer, sacourile, chimonourile si pantofii fara toc (macar o data pe saptamana).

H.B.: Cum te imaginezi peste cateva zeci de ani?

I.M.: Imbracata in chimonouri si jeansi Capri. La fel de „tabacica“. Slaba, supta la fata, cu parul grizonat, si in nici un caz vopsit. In postura de bunica, la plimbare cu suita de nepoti (vreo sase). Si ma vad cu o gradina foarte mare, cu plante. O „American bourgeoise“, foarte relaxata, cu multe camasi, putin machiata, bronzata cam tot timpul.

H.B.: Crezi in creme, liftinguri si sportul practicat cu religiozitate?

I.M.: Nu cred in liftinguri, ci intr-o grija de propria persoana pe care inveti sa o ai de-a lungul timpului. Un prieten, Alexi, mi-a spus odata: „Pentru a imbatrani frumos sau a nu imbatrani, trebuie sa fii atenta“. Imi plac ridurile de expresie. Folosesc creme, dar sunt adepta variantelor naturale: scrub cu zahar brun sau vitamina A pentru par. M-am apucat la 11 ani de schi, am tras tare de mine si ma bucur ca am facut asta. Muschii au memorie si trebuie doar sa ii intretii.

H.B.: Ai picioare superbe. Au spus-o multi barbati, dar si femei, care nu sunt, in general, darnice cu asemenea complimente. Care-i secretul?

I.M.: Eu nu le vad asa, dar e flatant sa aud asta. Partial, motivul este genetic. Fac sport si, desi nu il practic constant din lipsa de timp, am grija sa nu existe pauze mari. Alerg, fac antrenamente cu Luminita Nicolescu, de care m-am indragostit iremediabil, si o serie de exercitii acasa. De la 21 de ani ma duc la masaj in acelasi loc, un salon de pe bd. Dacia, unde incerc sa ajung de doua ori pe saptamana. Ideal ar fi de trei ori. Din experienta mea, masajul este singurul dusman al celulitei.

H.B.: Daca ai avea 20 de ani acum si intelepciunea adunata pana in prezent, ce ai schimba?

I.M.: As fi mai mandra si as avea mai multa grija de mine, pentru ca am tendinta sa ma neglijez. M-as pune pe mine, mai des, pe primul loc.

H.B.: Tu si Bogdan sunteti o adevarata echipa, Bonnie&Clyde in varianta artistica. Cum reusiti?

I.M.: M-a intrebat cineva, demult, care este reteta unei relatii. Eu o vad mai degraba ca pe o echipa. Iar pentru mine sunt doua lucruri importante: prietenia si respectul de ambele parti. Sa ai ce invata de la persoana de langa tine… Bogdan si cu mine suntem prieteni de-o viata si asta se simte. Amandoi ne respectam personalitatile independent de relatia noastra si reusim sa ne acceptam si lucrurile unde nu ne intalnim, putine la numar. Pe scurt, cred in jumatati.

H.B.: Ce crezi ca ar trebui sa aiba o femeie la 30 de ani? Cariera, viata personala, prieteni adevarati, timp pentru intretinere, fobii, planuri de pensie si perspective pana la 90 de ani?

I.M.: Nu prea cred in pensie, mi se pare fatalist. Stiu ca ar trebui sa fiu responsabila, sa am bani la saltea si loc de veci la Bellu. (Zambeste). Ma imaginez batrana, dar nu ma gandesc la pensie. In psihoterapie se spune ca exista cativa piloni de baza care sustin zona familiala, sociala, a carierei s.a.m.d. Mie mi-e bine acasa. E liniste si e Acasa. Orice ar fi, stiu ca acolo gasesc postamentul, in cazul in care ceilalti piloni vor cadea. Cred ca mai am multe de facut. Si mi-as dori sa am mai mult timp pentru mine: pentru sport, pentru „girl stuff“, pentru mici „tampenii“. In prezent, am un ritual de scoala nemteasca, de dimineata pana seara, dar imi asum asta.

Fotografii de Oltin Dogaru
Makeup: Adina Vlad
Hairstyling: Diana Mogos
Vestimentatie din garderoba proprie

Articol aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania, mai – iunie 2014.


Facebook Comments

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here