Începător la 30 de ani: Cum și de ce să iei primele lecții de înot

0
225
Începător 30 de ani: Cum și de ce să iei primele lecții de înot
Începător 30 de ani: Cum și de ce să iei primele lecții de înot

Dacă dintotdeauna ai simțit o atracție față de apă și i-ai admirat pe înotătorii profesioniști care se avântă în largul mării, nu este prea tărziu să înveți să înoți la câteva stații de casă sau de birou. Să nu crezi nicio clipă că timpul e pierdut și că nu are rost să mergi să iei lecții de înot și să înveți cu pași mărunți, chiar dacă nu ai deprins asta în copilărie.

Dacă îndeplinești prima condiție – trebuie să îți placă apa, să te atragă ideea de reuși să înoți (atracția poate coexista cu o frică de înec sau de pierdere a controlului, mai degrabă; este un blocaj mental de care vei scăpa după primele cursuri cu antrenorul potrivit), următorul pas este să fii dispus să depui efort pe o perioadă lungă de timp, să ai răbdare cu tine căci rezultatele nu apar imediat, să treci peste faptul că în unele zile nu reușești să îți coordonezi mintea cu mișcările corpului și să dedici ore numeroase pentru a învăța și menține mișcările corect (cel mai important aspect). Mult timp te vei simți ca un amator (nu se învață peste noapte), pentru că nu vei putea ține pasul cu înotători profesioniști care fac asta de la vârste fragede, dar cu toate acestea, satisfacția va fi extraordinară în momentul în care reușești să faci un bazin olimpic de 50 m fără oprire.

Primul pas ar fi să îți faci curaj și să cauți un antrenor sau instructor profesionist, care este obișnuit să învețe adulții să înoate și are răbdarea necesară cu orice începător. Sunt câteva bazine publice și private în București unde poți întreba de disponiblitatea instructorilor pentru inițierea adulților.

Atunci când îți găsești „jumătatea” și reușiți să vă sincronizați programele, vino fără așteptări la primul curs. Fii pregătit să te faci de râs, orice e acceptat. Este important să nu ai așteptări extraordinare de la tine în perioada de inițiere și să fii mai degrabă atent la cum să îți eliberezi mintea de gânduri de la birou sau de acasă și să înveți să îți asculți corpul și să observi relația lui cu apa. Când simți că plutești sau ai sezanția de zbor, atunci corpul se simte în largul lui în apă. Pentru mine a fost destul de greu să trec peste un blocaj mental care mă făcea să fiu foarte încordată în apă, deși este mediul meu preferat de când eram mică. Atunci când l-am depășit, am realizat care este beneficiul nr.1 pentru mine, cel psihic.

Este un mod excelent de a crea o legătură cu propriul corp, de a învăța să îl asculți. Deși nu sunt o persoană competitivă, înotul m-a ajutat să mă motivez singură, să îmi depășesc limite mentale și frici mai degrabă “imaginare”. Probabil strămoșii noștri aveau o relație foarte puternică cu propriul corp, dacă practicau înotul zilnic în căutare de hrană sau în fuga lor din calea catastrofelor naturale. Apoi vin beneficiile fizice. Este important să nu ne grăbim și să nu sărim peste etape, pentru că e posibil să ajungem să înotăm greșit, iar beneficiile fizice sau de orice fel vor întârzia să apară.

Primul sfat – Nu înota în fiecare zi

Oferă-ți o zi de pauză după câteva zile de exerciții și permite-i corpului să își revină. Din nou, faptul că îl suprasoliciți nu te va ajuta să înveți mai repede mișcările. Este mai mult decât un sport și necesită coordonarea perfectă între minte și corp.

În funcție de cât de repede ajungi să înoți (să presupunem că ai ajuns în punctul în care reușești să înoți freestyle câteva bazine cu sau fără rotiri sub apă la capătul bazinului), vei începe să observi beneficiile fizice și o îmbunătățire a musculaturii și a sistemului cardiovascular.

Beneficii incredibile ale înotului pentru adulți și copii
Beneficii incredibile ale înotului pentru adulți și copii

Câteva dintre beneficiile fizice și psihice ale înotului:

Înotul îți va solicita toți mușchii corpului

Înotul îți pune în mișcare aproape toate marile grupe de mușchi, obligându-te să îți folosești brațele, picioarele, torso-ul și abdomenul. De asemenea, este un sport care îți crește pe moment ritmul cardiac, care se va îmbunătăți, îți tonifiază mușchii și te ajută să te menții în formă și chiar să scazi în greutate.

Îmbunătățește sistemul cardiovascular

De asemenea, practicarea înotului în mod regulat are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular: scade tensiunea arterială, scade ritmul cardiac, crește rezistența la efort și scade frecvența de apariție a varicelor.

Exercițiile cardiovasculare, numite pe scurt și cardio, implică inima, plămânii și sistemul circulator. Studiile arată că rata mortalității printre înotători este la jumătate față de cea a oamenilor sedentari, inactivi.

Potrivit pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire

Înotul îți permite să îți găsești propiul ritm și este foarte potrivit pentru începători. Cam toate bazinele au zone speciale pentru începători și cei care preferă să înoate mai încet.

Benefic pentru cei cu diverse afecțiuni

Este sportul cel mai recomandat pentru cei care vor să se recupereze după un accident. Deoarece în apă nu îți simți greutatea corpului, susținută de apă, înotul este preferat de cei care vor să facă mișcare, dar nu pot ridica greutăți sau nu pot alerga din diverse motive de sănătate.

Este un sport cu risc scăzut pentru femeile însărcinate

Înotul este recomandat femeilor în perioada sarcinii deoarece nu vei mai simți greutatea care te obosește și poți să te menții în formă.

Poate fi și distractiv și nu te plictisești

View this post on Instagram

Late entry into the #USOpen

A post shared by Katie Ledecky (@kledecky) on

Spune-i instructorului de la bun început că vrei să înveți mai multe tipuri de mișcări. Când vei ajunge să înoți singur, nu te vei plictisi făcând succesiv diverse tipuri de mișcări în apă.

Înotul îmbunătățește calitatea somnului și a vieții sociale

Te ajută să ai un somn bun. Dacă suferi de insomnie sau nu reușești să te relaxezi înainte de culcare, încearcă să înoți în mod regulat, iar somnul tău se va îmbunătăți. În plus, vei observa că acest tip de exercițiu îți îmbunătățește și starea de spirit, în special imediat după o sesiune de înot, dar și încrederea și stima de sine. Chiar și 20 de minute de înot te vor ajuta să scapi de stres sau de gândurile care îți provoacă anxietate.

Este un sport accesibil și ieftin

Este un sport accesibil încă, în orașele care mai au bazine olimpice sau private, și nu este deloc scump. Un abonament cu 8 intrări/lună costă 170 lei.

Beneficiile practicării înotului pentru copii

Pe lângă faptul că vor crește niște copii foarte sănătoși, care nu răcesc așa ușor și nu sunt sedentari sau cu probleme de coloană, acest sport practicat la vârste fragede are efecte vizibile asupra dezvoltării psihice. Dacă îl înscrii într-o echipă de copii începători și vezi că îi place, continuă să îl susții și cel mai probabil va ajunge să fie selectat pentru o echipă de performanță. În plus, vei observa că va începe să se coordoneze mai bine, puterea lui de concentrare se va îmbunătăți, iar contactul cu ideea de competiție îl va ajuta să își dezolte stima și încrederea de sine.

Pe final, mai avem un pont: dacă nu te-ai născut pe o plajă la malul oceanului, vei ajunge să te obișnuiești și să ți se pară foarte familiar mirosul de clor de la bazin.

Start making waves!

Foto: istock

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here