Grupul Michael Kors cumpără Versace cu 2,12 miliarde de dolari

0
Michael Kors cumpără Versace

Săptămâna trecută a apărut zvonul acestei achiziții, iar acum el a fost confirmat. Michael Kors Holdings a cumpărat oficial Versace pentru 2,12 miliarde de dolari, iar grupul de modă Michael Kors Holdings își va schimba numele în Capri Holdings.

„Acesta este un moment foarte interesant pentru Versace”, a declarat Donatella Versace. „Au trecut peste 20 de ani de când am preluat compania împreună cu fratele meu Santo și fiica mea, Allegra. Sunt mândră că Versace rămâne un nume foarte puternic atât în modă, cât și în cultura contemporană. Versace nu numai că este sinonim cu stilul său iconic si inconfundabil, ci îmbrățișează și diversitatea și încurajează oamenii să se exprime. Santo, Allegra și cu mine recunoaștem că acest pas va permite brandului să-și atingă întregul potențial.”

Nu totul se va schimba în urma vânzării. Donatella Versace va continua să fie directoarea creativă a casei, iar Santo și Allegra vor primi acțiuni în valoare de 176 de milioane de dolari la Capri Holdings, pe lângă banii primiți în urma achiziției.

Planul grupului este să crească numărul de magazine Versace de la 200 la 300 în întreaga lumea

Designerul italian a adăugat: „Suntem cu toții foarte entuziasmați să ne alăturăm unui grup condus de John Idol, pe care l-am admirat întotdeauna atât ca vizionar, cât și ca un lider puternic și pasionat. Credem că participarea la acest grup este esențială pentru Versace. Este momentul potrivit pentru compania noastră, care pune creativitatea și inovația în centrul tuturor acțiunilor sale, să crească „.

Capri Holdings, fostul Michael Kors Holdings, va avea acum trei case de modă importante în portofoliul său: Michael Kors Collection, Jimmy Choo (achiziționat anul trecut cu 1,2 miliarde de dolari) și Versace.

Michael Kors a declarat marți că, în urma tranzacției, compania speră să reducă procentajul de afaceri din America de la 66% la 57%, și să-l crească pe cel european de la 23% la 24% și a activității în Asia de la 11% la 19%.

Citiți și: “Jimmy Choo a fost cumparat de Michael Kors cu 1,2 miliarde de dolari”!

Foto: Imaxtree

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here