Hervé Koubi, invitat FNT: dansul ca cel mai mare gest de iubire

0
104
Foto: Florin Biolan

Este dimineața zilei de 18 octombrie, prima zi a Festivalului Național de Teatru, și mai mulți jurnaliști așteptăm în HUB-ul FNT de la Arcub să sosească Hervé Koubi, coregraful al cărui spectacol de dans contemporan, Ce que le jour doit à la nuit, deschide ediția de anul acesta în Sala Mare a Teatrului Național și este deja sold out de câteva zile. Observăm de la distanță un tânăr extrem de elegant, îmbrăcat în costum bleumarin, cu o eșarfă la gât, cu o postură a corpului de invidiat, senin, calm și zâmbitor..extrem de francez și în același timp deloc francez. Descoperim imediat că Hervé este un profesionist care iubește enorm să vorbească despre munca lui și să împărtășească povestea creării spectacolului, care este în același timp și povestea unei călătorii personale de descoperire a rădăcinilor sale algeriene, de care a aflat abia la 25 de ani.

Foto: Cristian Munteanu

Născut în sudul Franței, cu un nume extrem de franțuzesc, Hervé află abia la 25 de ani de unde provine numele de familie atipic, Koubi, tatăl său arătându-i pentru prima oară o fotografie cu un bătrân arab, în haine tradiționale orientale și dezvăluind-i că acesta este bunicul său din Algeria, pe care nu îl cunoscuse niciodată. În ciuda faptului că a studiat biologia și a absolvit facultatea de farmacie la Universitatea Aix-en-Provence după 8 ani de studiu, pentru a le face pe plac părinților (pentru care era foarte important ca el să fie primul care deține o diplomă de orice fel), Hervé decide să își schimbe brusc cariera și să își urmeze pasiunea pentru dans, promovând prestigioasa Rosella Hightower School of Dance în Cannes.

Foto: Andrei Gîndac

După o pregătire extinsă în balet clasic, în anul 2000 începe să își creeze propriile coregrafii de dans contemporan, iar în 2009 planul personal și cel profesional se intersectează când decide să călătorească în Algeria și să selecteze dansatori pentru următorul lui spectacol, Ce que le jour doit à la nuit, alături de care va face turul lumii timp de zece decenii. Compania de dans Hervé Koubi este la momentul actual trupa de dans franceză cu cele mai multe turnee internaționale în Europa, America de Nord, Asia și America de Sud, și cu toate acestea nu este la fel de bine primită acasă, în Franța, unde baletul are un statut superior. Nici faptul că în trupa lui se regăsesc aproape în totalitate arabi nu ajută. Dansatorii lui sunt algerieni, marocani, un palestinian, un italian, un singur francez pe care îl cheamă Giovanni și un israelian, iar din castingul inițial din Algeria a mai rămas doar Fayçal Hamlat, care a devenit asistentul coregraf al lui Koubi.

Foto: Florin Biolan
Foto: Andrei Gîndac

Cu doar câteva ore înainte de spectacol, Hervé ne anunță că putem asista la antrenamentul dansatorilor și la repetițiile din Sala Mare a Teatrului Național din București, o ocazie rară și un obicei care nu prea se practică la noi, repetițiile fiind ținute cu ușile închise. Asistăm practic la o scenă lungă din Climax, filmul lui Gaspar Noe, și avem ocazia să îi vedem pe băieți în elementul lor, arătându-și unul altuia mișcări, sărituri și rotiri în mâini și pe cap care sfidează gravitația timp de o oră jumătate, înainte de a începe să repete efectiv sub îndrumarea lui Hervé fiecare scenă din spectacol. Nu ai cum să nu observi o eleganță și un respect pentru spațiul colegilor, pentru scenă și pentru meseria de dansator, pe care probabil și Hervé le-a insuflat-o.

Foto: Cristian Munteanu
Foto: Cristian Munteanu
Foto: Cristian Munteanu
Foto: Cristian Munteanu

Hervé spune că „nu am încercat nici pe ei să îi transform în dansatori de dans contemporan, dar nici eu să fac un spectacol de hip-hop„, eliminând majoritatea mișcărilor de street dance din coregrafie și lăsând în jur de 80% gesturi de dans contemporan create de el. „Nu îi mai consider dansatori de hip-hop, ci simplu dansatori„. Coregraful consideră că pentru a fabrica un dansator pregătit pentru scenă îți trebuie trei ani, pe când pregătirea unui dansator academic necesită șapte ani.

Foto: Cristian Munteanu

Dansatorii din zona Mediteranei, în special cei pe care i-am ales din nordul Africii, sunt foarte rapizi, dar i-am ales și pentru tehnică și disponibilitatea de a învăța ceva nou”. Dansatorii de stradă în general au un avantaj foarte mare și anume faptul că ei nu lucrează cu oglinda, un instrument util de altfel, dar care din păcate te deconecteză de la senzația mișcării propriului corp. Este o unealtă foarte utilă pentru cei antrenați ca formă în dansul clasic, te ajută să înveți corect și să verifici mișcări precum dégagé, arabesque, parallel, etc, dar ei au libertatea de a nu-și controla corpul. „Cred că atunci când faci această formare clasică ești mai degrabă tentat să respecți o formă și nu să găsești sensul mișcării. Unele mișcări pe care le cer, de fluiditate, de feminitate sau de vulnerabilitate ar putea speria un dansator de hip-hop francez, dar nu și pe unul african”.

În timp de dansatorii își fac încălzirea în spatele lui pe scenă, Hervé ne explică faptul că în nordul Africii nu există instituții unde poți învăța dans profesionist sau balet clasic, dansul de stradă fiind singura formă accesibilă. Întrebat de ce a ales doar bărbați dansatori pentru compania sa de dans, spune că „nu a fost o alegere inconștientă sau misogină, ci, ai putea spune, una feministă”. În cercetările sale pentru pregătirea spectacolului, descoperă că istoria europenilor și a popoarelor considerate barbare din bazinul mediteranean este doar despre război, iar războaiele sunt pornite doar de bărbați, lucru care l-a determinat să aleagă dansatori bărbați din întreg bazinul mediteranean. Prin acest spectacol, a căutat să reconcilieze toți bărbații istoriei noastre europene, care se regăsește în bazinul mediteranean. „Nu a fost niciodată vorba de misoginie cu acest spectacol, cunosc mai bine corpul masculin pentru că eu sunt barbat și aveam nevoia să îmi definesc acest stil, să îl stabilizez, iar acum simt nevoia de ceva nou, în care va fi nevoie de multe fete, pe care deja am început să le recrutez și să le antrenez„.

Foto: Florin Biolan
Foto: Florin Biolan
Foto: Cristian Munteanu

Spectacolul are până la urmă un rol catartic pentru creatorul său, un francez mândru de naționalitatea sa, de dubla sa apartenență religioasă, arabă din partea tatălui și evreiască din partea mamei, dar care vrea să se împace cu o istorie a Franței plină de războie sângeroase, din care nu putem uita colonizarea popoarelor africane.

Foto: Florin Biolan
Foto: Florin Biolan

Ajungând la tema urii și a violenței, inevitabil începem să vorbim de Joker, al cărui fan suntem amândoi. Pentru Hervé, succesul filmului în rândul tinerilor are mult sens și nu îl surprinde că unii aleg să îl vadă de mai multe ori, mai ales pentru că a reușit să anticipeze un fenomen social de actualitate chiar zilele acestea, atât în Franța, dacă ne gândim la Gilets Jaunes, dar și în restul lumii. El este unul dintre cei care s-au lăsat cuceriți de mișcările și dansul lui Joaquin Pheonix. Este un lucru pe care coregraful îl admiră foarte mult la actorii americani care sunt multitalentați, spre deosebire de artiștii francezi care studiază o singură meserie și se specializează pe un singur lucru, fie el actorie, fie dans, instrument muzical. „În adâncul sufletului, mă consider un pic american, căci sunt doctor în farmaceutică și coregraf, după ce am fost dansator profesionist foarte mulți ani”.

Foto: Florin Biolan
Foto: Florin Biolan
Foto: Andrei Gîndac

Următorul lui spectacol va fi „Odiseea„, un ballet blanc, inspirat de baletul romantic, cum sunt de exemplu Lacul Lebedelor sau Gisele, în care întotdeauna găsim o poveste de dragoste imposibilă. Ne spune că „în Odiseea avem mai multe povești de dragoste imposibilă, în primul rând Penelopa care îl așteaptă pe soțul ei, Ulise, dar și Circe și Calipso, fiecare dintre aceste figuri feminine au o istorie de iubire imposibilă. De asemenea, aici includem și sirenele, pe care le compar cu elfii din Silfidele sau lebedele din Lacul Lebedelor. În baletul clasic, în primul act, personajul feminin moare, dar nu e grav, pentru că în actul al doilea ea revine sub formă de elf, silfidă sau ca lebădă, deci întotdeauna în actul al doilea fata revine sub forma unei fantome, iar cei doi trăiesc și dansează o iubire imposibilă. În „Coppelia”, spectacol pe care vreau să îl fac din nou, tânarul se îndrăgostește de o păpușă, deci tot o iubire imposibilă. Iată de ce acum pregătesc multe fete în compania mea„.

Hervé Koubi este un nume de care sperăm să mai auzim la următoarele ediții ale Festivalului Național de Teatru.

Foto: FNT

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here