Let the fun begin! H&M lansează o linie de swimwear cu Love Stories

0
120

Inspirată de Ibiza și de fotografiile din anii ’70 ale lui Slim Aarons, colecția Love Stories Swim Club x H&M e perfectă pentru vacanțe de vară fun – fie că distracția la plajă înseamnă să vă relaxați cu un cocktail sub umbrela de soare sau să faceți surfing pe valurile oceanului.

Noua colaborare poartă semnătura lui Marloes Hoedeman, fondatoarea brandului olandez Love Stories, și a echipei de design H&M.

Love Stories a luat naștere în 2013 dintr-o nevoie a lui Hoedeman: de lenjerie intimă comodă și sexy în același timp. Ulterior s-a extins înspre costume de baie, cu o linie ce păstrează ideea de sutiene fără armătură și de mixuri jucăușe de imprimeuri.

Love Stories Swim Club x H&M este cea de-a doua colaborare între cele două branduri, după un prim pas cu o colecție de lenjerie intimă. Elementele de succes ale acelei colaborări sunt acum traduse în piese swimwear cu o cromatică fondantă (rozurile pudrate, verdele vintage și nuanțele de mandarină predomină), imprimeuri romantice și tăieturi sporty. Pe același principiu de mix’n’match, piesele sunt interșanjabile. Unele au forme mai apropiate de cele de lenjerie (bustiere retro fără bretele, costume de baie întregi ce lasă umerii complet dezgoliți), în timp ce altele trimit la surfing (costume de baie întregi cu un cordon în talie).

BAZAAR a stat de vorbă cu Marloes Hoedeman pentru a aflat mai multe despre culisele colecției.

Cum a luat naștere colaborarea Love Stories x H&M?

Prima noastră colaborare a avut un mare succes și a fost atât de distractivă, încât a trebuit să repetăm experiența.

Cum arată vacanța perfectă în Ibiza pentru tine?

Pe o barcă cu pânze, masă de prânz la Los Enamorados și nopți lungi afară cu prietenii.

Și cum te-a inspirat această insulă când ai lucrat la colecție împreună cu echipa de design H&M?

Eram în Ibiza când cei de la H&M m-au sunat pentru a doua colaborare. A fost locul perfect pentru a începe să mă gândesc la idei. Los Enamorados, un hotel grozav, m-a inspirat pentru culori, iar școala de scufundări din fața hotelului a fost perfectă pentru accentul sporty al colecției. Cărți precum cele ale lui Slim Aarons și imagini din anii ’70 și ’80 cu Ibiza au fost alte surse de inspirație.

Ce îți place cel mai mult la fotografiile lui Slim Aarons?

Culorile, îmbrăcămintea și modul de viață al oamenilor pe care-i fotografia pentru cărțile sale.

Care au fost elementele – culorile, tăieturile, formele și imprimeurile – pe care ai dorit să le incluzi în această colecție?

Imprimeurile și croiul iconic Love Stories.

Care crezi că este cea mai importantă regulă de care o femeie trebuie să țină cont atunci când își alege costumele de baie în această vară?

Simțiți-vă confortabil și frumoasă în ele!

Colecția Love Stories Swim Club x H&M este disponibilă începând cu data de 6 iunie în magazinul H&M din Unirea Shopping Center.

Un preview al pieselor ce compun colecția Love Stories Swim Club x H&M

Foto: prin amabilitatea H&M

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here