Previziunile esențiale ale lunii decembrie: horoscop pe final de 2018

0
1080
horoscopul lunii decembrie 2018

Persoanele născute sub semnul Peștilor sunt sfătuite să profite de concediul de Sărbători pentru a-și reîncărca bateriile, în timp ce Racii traversează o perioadă plină de optimism, cu o condiție fizică excelentă.

Berbec

În ceea ce privește relațiile, vi s-ar putea reproșa lipsa de înțelegere a dorințelor partenerului și chiar egoismul, dar nu e momentul pentru decizii pripite sau să faceți schimbări radicale. În plan profesional, feriți-vă de parteneriate sau colaborări în această perioadă, căci vor fi tensionate și nu veți reuși să luați hotărâri comune, care să implice câștigurile așteptate. Pe final de an, impuneți-vă mai multă grijă pentru sănătatea fizică și psihică.

Taur

O veste bună dacă sunteți implicată într-o relație: până la finalul lunii se anunță numai aspecte armonioase, iubitul vă răsfață și vă îndeplinește toate dorințele. Încep să apară roadele eforturilor și muncii pe care o desfășurați la birou sau în privat, dar nu e vreme de relaxare. Fiți pe fază mai ales în perioada aceasta marcată de agitația Sărbătorilor. Ar fi bine să luați niște vitamine și, dacă e posibil, să vă odihniți mai mult.

Gemeni

În prima săptămână veți avea unele îndoieli legate de stabilitatea legăturii sentimentale, însă nu e cazul: vă faceți griji pentru lucruri care nu contează sau nu există, de fapt. Dacă doriți o autonomie mai mare în carieră, acum e momentul să vă puneți în valoare talentele adevărate. Și sigur că vă puteți urma și instinctele pentru a nu rata niște reale oportunități. E posibil să aveți stări de oboseală accentuată, dar perspectiva Revelionului pe meleaguri exotice vă revigorează instant.

Rac

Cu toate că vă bucurați de o perioadă pasională, unele lucruri trebuie clarificate după un moment tensionat, indiferent dacă sunteți sau nu implicată într-o relație stabilă. La job, vi se pare că totul a încremenit, că nu sunteți remarcată și nu vă sunt apreciate calitățile. E doar o senzație, nu uitați că o carieră de succes nu se construiește peste noapte, ci cu multă perseverență și planificare. Sunteți totuși foarte optimistă și cu o condiție fizică excelentă.

Leu

Unele confuzii sau mesaje neclare nu vă vor împiedica să trăiți momente pline de armonie în relație, mai ales spre sfârșitul lunii, în perioada magică a Sărbătorilor. Poziția astrelor încurajează unele schimbări cu efecte financiare pe termen lung, dar ar trebui să aveți răbdare și să cântăriți atent opțiunile, pe de o parte, iar pe de alta, să evitați cheltuielile excesive. Încercați să vă relaxați, să petreceți mai mult timp alături de familie și prieteni.

Fecioară

Bine ar fi dacă ați încerca să fiți mai tolerantă și să vă gândiți la ceea ce se poate îmbunătăți în parteneriatul vostru, concentrându-vă pe viitor mai mult decât pe evenimente care v-au marcat cu ceva vreme în urmă. În decembrie, mai mult ca până acum, vă caracterizează o capacitate neobișnuită de a identifica oportunități financiare. Veți avea o stare psihică excelentă și vă veți simți mai energică, poate și datorită antrenamentelor de fitness începute astă-vară.

Balanță

În viața sentimentală se întrevăd întâlniri romantice neașteptate, dacă sunteți singură, sau veți experimenta momente intense împreună cu persoana iubită. Dacă sunteți implicată într-o afacere, pe la mijlocul lunii e mai bine să aveți încredere în instincte decât să țineți cont de raționamente. O să puteți trece mai ușor peste o perioadă dificilă. N-ar fi rău să începeți să mergeți la sală – se știe, vigoarea fizică o întreține pe cea mentală.

Scorpion

Prima jumătate a lunii ar putea fi o bună ocazie să reflectați la ce sunteți dispusă să faceți pentru ca relația să funcționeze, mai ales dacă partenerul pare să revendice mai mult timp petrecut împreună, mai multă atenție. Încercați să vă mobilizați la muncă, să uitați de frustrări și să fiți mai puțin agitată, iar lucrurile se vor schimba în curând în bine. Cel puțin până la sfârșitul anului configurația astrală vă garantează o formă fizică bună și o imunitate maximă.

Săgetător

Revelionul ar trebui să vă găsească pe o plajă tropicală, astfel încât distracția și romantismul să stimuleze intensitatea sentimentelor voastre. Veți face față muncii solicitante de la birou folosindu-vă atât inteligența, cât și charisma, care e mult mai pronunțată în această perioadă. Nu întârziați programarea unor analize minuțioase, după un an care s-a dovedit istovitor, pentru ca perioada Sărbătorilor să nu fie umbrită de vreo suferință netratată la timp.

Capricorn

În plan sentimental, perioada se anunță romantică și vă veți simți ca într-un basm alături de partener. Anumite persoane influente vă pot aduce argumente despre noi oportunități, dar nimic nu se va concretiza până la sfârșitul anului, astfel că e mai bine să nu vă faceți speranțe, ca să nu aveți deziluzii. Decembrie vine cu o diminuare a nivelului de energie, pentru reechilibrarea căruia ar fi bine să mergeți într-o vacanță undeva la munte.

Vărsător

Veți avea ocazia să alungați norii care umbresc zona amoroasă și vă veți copleși partenerul cu declarații de iubire spontane. Locul de muncă ar putea deveni nu doar o sursă de venituri, ci și unul care vă poate asigura progresul. Nu lipsesc șansele de avansare, dacă veți dovedi diplomație față de colegi, a căror susținere e foarte importantă în fața superiorilor. Nu treceți cu vederea semnele de oboseală – relaxați-vă cu ședințe de masaj sau vizite la spa.

Pești

Primele zile din lună vin cu revelații privitoare la intențiile partenerului, în funcție de care veți hotărî dacă e momentul să treceți la un alt nivel al relației sau, dimpotrivă, să vă retrageți cu eleganță. Se vor ivi oportunități profesionale nesperate pentru acest moment din an și veți avea șansa să candidați pentru o poziție superioară. Atenție la starea sănătății – deși rezistența fizică e bună, confortul psihic e scăzut. Profitați de concediul de Sărbători și reîncărcați-vă bateriile.

Articol apărut în numărul de decembrie al revistei Harper’s BAZAAR România.

Citiți și: “Viitorul vi se dezvăluie: horoscopul lunii septembrie”!

Foto: prin amabilitatea brandului (cercei FREYWILLE)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here