When sex meets art. Interviu cu Alina Ușurelu

Din dorința de a scoate din zona tabu noțiuni precum sex, sexualitate, identitate sexuală, Alina Ușurelu a realizat seria de fotografii Confessions, ce face parte dintr-un proiect mai mare, numit Don’t bite your tongue, care spune lucrurilor pe nume.

0
Alina Usurelu

Cum s-a născut Confessions?

Alina Ușurelu: Titlul seriei a apărut după ce am realizat fotografiile. Face parte dintr-un proiect mai mare, numit Don’t bite your tongue – proiect care s-a născut în 2018 la Bucharest International Dance Film Festival, în cadrul unui workshop de dezvoltare de filme de dans. Ideea a venit într-o perioadă foarte interesantă din viaţa mea, tocmai ieşisem dintr-o relaţie de șase ani, cea mai lungă şi cea mai serioasă de până atunci. M-am hotărât să „divorţez”. Dintr-odată corpul meu s-a descătuşat, a înflorit tot, simţeam nevoia de a-mi explora propria sexualitate, mai ales că ultimii doi ani de relaţie nu au fost activi sexual. Şi nu doar asta, pentru că relaţia s-a întâmplat între 22 şi 28 de ani, veneam cu o perspectivă complet diferită asupra statutului meu de femeie, nu mai ştiam cum se întâmplă un flirt, singurele lucruri la care mă puteam conecta când venea vorba despre asta erau comportamentele mele de explorare de până la 22 de ani care nu mai erau atât de valide acum.

Citește și: One Night Gallery. Interviu cu Sorina Topceanu și Mădălina Ivașcu, fondatoarele proiectului

Am observat că o femeie care ştie ce vrea sperie bărbaţii şi mi s-a părut halucinant faptul că ceea ce era considerat un turn-on pentru băieţi în adolescenţă acum nu avea succes. M-am pus pe analizat şi experimentat situaţii şi mi-am dat seama cât de necesar este să vorbim despre lucrurile astea: sex, sexualitate, identitate sexuală. Trăim superficial cu poveştile pe care societatea ni le dă cu linguriţa de când suntem mici şi dacă ne punem întrebări, fugim de ele. Eu am hotărât să stau cu ele o vreme şi am început să vorbesc cu prietenii despre ele. Aşa am reuşit să strâng echipa asta minunată a proiectului şi apoi să dezvoltăm un întreg proces de cercetare în jurul sexualităţii. Parte din această cercetare face şi explorarea fotografică ce a pornit la mine în dormitor cu actualul meu partener, Andrei (scenograf şi designer grafic în proiect) şi cu multe fructe, inspirată de pagina de instagram a artistei Stephanie Sarley. Apoi le-am adus la mine în dormitor pe Irina şi Paula, care fac parte din proiect. Explorarea continuă.

Am câteva direcţii: aproape de corp, vreau să elimin ideea de identitate sexuală din imagini, vreau să ajung să transform o parte a corpului într-un personaj a cărei identitate nu contează, ci procesul personajului, felul în care el explorează. Apoi mă joc cu lumină din belşug şi mult alb, pentru a crea senzaţia de puritate în jurul sexualităţii, pentru că oricât de „murdare” ne-am considera gândurile şi fanteziile sexuale, ele vin din nevoia de intimitate, dintr-un loc onest şi pur. Ca elemente scenografice folosesc plante, scoici, materiale de diferite texturi şi lichide. Aleg scenografia cu persoana pe care o fotografiez şi în funcţie de lucrurile pe care aceasta vrea să le exploreze în legătură cu propria-i sexualitate.

În cât timp ai dus la bun sfârșit proiectul?

Alina Ușurelu: Dacă vorbim despre Confessions, câteva ore, dacă vorbim despre Don’t bite your tongue, proiectul e abia la început. Acum suntem în faza în care luăm interviuri despre sexualitate şi încercăm să ajungem la o parte cât mai mare de oameni din spectrul de identităţi sexuale, dar şi vârste diferite. Acestea vor sta la baza explorării artistice pentru o instalaţie performativă, un film de dans şi vor contura un booklet cu poveşti despre sex. Poate ne mai desprindem un pic de narativele mediatizate.

Ce are diferit față de alte proiecte de-ale tale?

Alina Ușurelu: Intimitate, multă intimitate şi încredere.

Ce dificultăți ai întâmpinat?

Alina Ușurelu: Să nu se topească gheaţa de pe floare complet înainte să explorăm suficient. A mers totul lin, fără griji, relaxat. Am explorat mai multe situaţii în termeni de scenografie pe care le-am pregătit înainte cu Paula Dunker, unele ne-au stimulat pe amândouă, altele mai puţin şi le-am lăsat deoparte. Dar nu văd asta ca pe o dificultate, face parte din proces. Să ştii să zici: Aici nu cred că se poate duce foarte departe. Oricum, cu Paula este o onoare să lucrezi, e caldă, sensibilă, amuzantă, profesionistă. Fotografiile sunt foarte luminoase, pare că lumina e unul dintre personajele principale din seria de fotografii.

Ce relație ai cu lumina?

Alina Ușurelu: Mare parte din experienţa mea cu fotografia a fost acumulată din situaţii în care reacţionez la o lumină dată (multă vreme am fotografiat spectacole) şi asta m-a învăţat să o citesc într-un fel anume. Apoi, oriunde merg sunt atentă la ea şi la ce urme lasă. Caut forme şi poveşti în urmele ei. De curând m-am mutat la casa mea care este la etajul 5 şi are parte de lumină de la răsărit până la apus. Am zeci de fotografii cu proiecţiile pe care le lasă pe pereţi, pe obiecte, cum schimbă culorile şi cum se schimbă ea în funcţie de fiecare anotimp. Mişcă şi încălzeşte casa cu totul. Da, îi caut urmele, proiecţiile şi asta am făcut şi în această serie foto.

Citește și: Realități flotante. Interviu cu Isa Balog

Cine sunt cei pe care i-ai fotografiat?

Alina Ușurelu: În cazul seriei Confessions este Paula Dunker sau Paul Dunca – voi cita din biografia ei: „Paula Dunker (născută în 2016 – interpretă, coregrafă, scriitoare) este mama genului muzical și a stilului de viață numit techno faggothique. După ce s-a consultat cu cei mai cunoscuți ghicitori localnici, cu astronomi, cu propria-i inimă și cu internetul, vocalista trupei queer FLUID a pariat întreaga bogăție pe un viitor non-binar.”

Unde poate fi văzută expoziția?

Alina Ușurelu: Dacă contextul pandemic ne va permite, instalaţia performativă care conţine şi fotografii, şi materiale video va putea fi vizitată la finalul lunii septembrie la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Cum reacționează oamenii din România la fotografiile care au legătură cu nuditatea?

Alina Ușurelu: Depinde de bula în care te afli, eu sunt norocoasă, sunt înconjurată de oameni faini, deschişi şi curioşi, mai ales în contextul proiectului. Am primit multe mesaje de încurajare de la adolescenţi, însă cum am ieşit un pic din bulă, am fost întâmpinaţi de tot felul de mesaje stranii. De curând am făcut un promo pe pagina de facebook a Asociaţiei Developing Art, asociaţia care produce proiectul Don’t bite your tongue, la unul dintre newsletterele pe care le-am trimis despre momente jenante din timpul actului sexual şi am primit zeci de mesaje dubioase timp de cinci zile. „Vreau şi eu femei” sau „Trimite-mi o poză cu tine” sau „Cum fac să dureze mai mult sexul cu o femeie” (le-am tradus într-un mod mai puţin intruziv acum).

Te-ai simțit vreodată discriminată, ca femeie-fotograf?

Alina Ușurelu: Da, nu doar o dată. Şi pozitiv, şi negativ. Un exemplu negativ a fost când lucrasem câteva materiale video pentru un eveniment, iar cei care organizau evenimentul şi-au exprimat dorinţa ca eu să mă ocup de coordonarea Q-urilor de difuzare a materialelor video pe ecranul de cinema. Am intrat în camera tehnică, unde erau şi colegii mei, şi am fost întâmpinată de tehnicianul cinematografului cu: „Tu ce cauţi aici?” După ce i-am explicat situaţia, m-a invitat să mă descurc singură într-o cameră tehnică de cinema. Am simţit foarte puternic o senzaţie de ruşine şi nesiguranţă, dar şi revoltă.

Ruşinea venea dintr-un amestec de vreau să îi dovedesc omului ăstuia că, deşi sunt femeie, pot face asta, fiind conştientă de faptul că era foarte multă aparatură pe care o vedeam pentru prima oară. Aşa că am încercat să îmi domolesc revolta şi am luat o atitudine de mediere. Nu a funcţionat. I-am zis: „Bine, lasă, mă descurc eu” şi cu presiunea unui eveniment public important care trebuia să se întâmple bine, am luat hăţurile în dinţi şi i-am rugat pe colegii mei să mă ajute. Totul a mers foarte bine.

Ce vreau să zic cu această experienţă este că, indiferent care e mediul profesional, este foarte importantă colaborarea. Femeie, bărbat sau queer, toţi oamenii au capacitatea de a se adapta la situaţii foarte diverse. Dacă punem eticheta direct: „Ah, ea e femeie, nu are ce căuta în camera tehnică”, în ciuda faptului că e curioasă şi deschisă la dialog şi explorare, nu o să facem decât rău unei persoane care, poate, are nevoie de încurajare. Prindeţi curaj, fetelor, şi zburdaţi în ce domeniu vreţi voi, nu vă lăsaţi descurajate de astfel de atitudini.

Alina UsureluDe unde atracția pentru fotografia cu conotație sexuală?

Alina Ușurelu: Cred că a început când eram adolescentă, îmi făceam fotografii pentru a-mi putea vedea/înţelege corpul. Am uitat-o o vreme şi s-a reactivat odată cu despărţirea şi reînflorirea propriului corp. Acum cred că este un manifest pentru toate momentele în care am fost percepută sexual, deşi nu aveam nicio intenţie în acest sens. Ah, de curând am descoperit site-ul pornconceptual şi m-am îndrăgostit, îmi place să îl văd şi îmi place să îl experimentez şi ca fotograf, şi ca model, însă ţinând cont de o anumită etică.

Citește și: Etajul Designerilor Români: modă pe alese, la inițiativa Alinei Gavrilă

Care este partea corpului tău care ți se pare cea mai sexy?

Alina Ușurelu: Picioarele şi fundul. Sunt şi sexy şi sexuale şi frumoase şi în multe feluri. Mai ales vara, când încep să prindă şi un anumit tip de culoare, sunt şi mai îndrăgostită de ele şi după, dacă mă mai duc şi la epilat şi sunt soft and touchy-feely. Le ating tot timpul şi sunt: „Uite! Uite!”cu oamenii apropiaţi. Mă duc peste iubitul meu, peste sora mea, peste prietenele mele, le pun să îmi atingă picioarele să vadă cât de frumoase sunt şi cât de mult îmi place de ele.

Pentru cine ești muză? Pe tine cine te inspiră?

Alina Ușurelu: Pentru iubitul meu, pentru o parte din prietenele mele şi pentru sora mea (ne inspirăm reciproc). Apoi, recent, am experimentat situaţia de a fi model pentru o creatoare româncă – Noir Morphosis, e foarte faină, uneori am senzaţia că le croieşte pe corpul meu. Cred că mă inspiră oamenii cu care am fost şi sunt apropiată cel mai mult.

În ultimii doi ani am călătorit foarte mult şi am întâlnit oameni şi artişti absolut minunaţi, doi dintre ei sunt Vania Rovisco – artistă şi coregrafă din Portugalia, care a fost curatoare a programului de arte performative PACAP – Forum Danca, Lisabona, program la care am participat în 2019, şi Va-bene – artistă şi activistă queer din Ghana, care a creat un program de rezidenţe artistice internaţionale PerfocraZe International Artist Residency -p IAR în Kumasi.

Vorbește-mi despre Don’t bite your tongue.

Alina Ușurelu: Proiectul investighează percepţiile legate de sexualitate prin colecţionarea unor poveşti personale, crearea unor contexte de autoreflecție şi chestionarea filtrelor pe care le avem sau nu atunci când ne descoperim identitatea sexuală și de gen. Ne întrebăm de unde învăţăm despre sex? Cum ne privim sau ne ascultăm corpul? Cum acţionăm şi reacţionăm la dorinţele noastre sexuale? Cum le comunicăm partenerilor? Ce limbaj găsim pentru asta și cum îl folosim? Care sunt poveştile despre sex care ne atrag şi de ce? Cum ne modelăm corpul și identitatea în funcție de ce ni se spune despre noi?

Sunt întrebări pe care ni le punem nouă, dar și vouă. Sunt întrebări la care căutăm răspunsuri cât mai diverse. Sunt întrebări care ne ajută să ne descoperim pe noi înșine, să devenim un pic mai conştienţi de diversitatea, dar şi de similaritatea experienţelor, trăirilor şi emoţiilor cu care ne confruntăm în viaţa intimă și în felul în care ne raportăm la ea. Răspunsurile şi poveştile pe care le descoperim în proces vor fi explorate prin corp, imagine şi sunet.

Din echipa proiectului fac parte: Irina Marinescu (producător), Jack Thomson (coregraf), Dana Bergheş (scenarist şi coordonator de cercetare), Andrei Cincan (scenograf şi designer grafic), Alexandros Raptis (sound designer), Andreea Novac, Bianca Oana, Paul Dunca (consultanţi artistici), Karin Budrugeac (PR şi consultant artistic), Diana Frazzei (terapeut), Codruţa Pohrib (cercetător), Anca Uşurelu (asistent de producţie), Sabina Suru (documentare) şi eu (artist vizual şi direcţie artistică).

Alina UsureluCu ce cuvânt ai descrie fotografiile tale?

Alina Ușurelu: Straturi. Detalii care spun complet altă poveste când sunt decontextualizate de realitatea sau spaţiul din care fac parte. Mişcare. Senzualitate. Căutare.

Ce te poate face să te îndrăgostești?

Alina Ușurelu: Cea mai recentă îndrăgostire s-a întâmplat după o jumătate de oră de priviri fără cuvinte, întinşi în direcţii opuse, ochi în ochi la o palmă distanţă. Dar nu e o reţetă anume de fiecare dată. Mă pot îndrăgosti de idei, de plante, de peisaje, de situaţii, de oameni diverşi. Mă îndrăgostesc în general de ce mă provoacă, de ce mă face curioasă, de ce mă expune, de ce mă alină.

Ce ți se pare cel mai greu de acceptat într-o relație de iubire?

Alina Ușurelu: Compromisul care este de neevitat şi necesită negocieri continue.

Ce te obsedează?

Alina Ușurelu: Patternurile naturale, colecţionez tot felul de bucăţi de natură: pietre, beţe scoici, nisip, plante… Apoi magia, misticismul şi tot ce este inexplicabil. Corpul uman, coşurile iubitului meu, ciorile, caii, lupii şi visele. Hmmm… şi atunci când încep ceva ce nu-mi place, e musai să-l termin repede.

Pentru cine ți-ar plăcea să pozezi nud?

Alina Ușurelu: Pentru mine, îmi face mereu plăcere. Pentru Ren Hang, dacă ar mai fi în viaţă, sau Nan Goldin.

Alina UsureluLa ce lucrezi acum?

Alina Ușurelu: Lucrez la mai multe în paralel. Continui explorarea cu Don’t bite your tongue, tocmai ce am terminat tratamentul pentru film, încerc să obţin finanţări şi mă pregătesc pentru instalaţie: şedinţe foto noi, explorări corporale, citesc poveştile oamenilor şi teorii despre sexualitate. Recomand The History of Sexuality, de Michele Foucaullt, şi The second sex, de Simone de Beauvoir.

Apoi explorez universul sunetului în conexiune cu instalaţiile performative multimedia cu Lala Misosniky şi Ana Maria Irimia, scriu poezii, filmez, înregistrez voce, montez şi caut forme de a le expune publicului, cum ar fi performance-ul one to one. Încerc să găsesc un spaţiu pentru o expoziţie cu materialele concepute împreună cu Cristina Lilienfeld în Ghana, unde am realizat în luna februarie performance-ul See you soon (Ne mai vedem) şi mă pregătesc pentru deschiderea unui mic spaţiu-atelier al Asociaţiei Developing Art împreună cu Irina Marinescu, Sabina Suru şi Andrei Cincan. Toate astea împreună cu multe alte proiecte mici care mă ajută să mă susţin financiar.

Ce te sperie la perioada de acum?

Alina Ușurelu: Posibilitatea de a trăi fără să călătoresc pe termen nelimitat. Mi-e teamă că situaţia actuală va activa mai uşor agresivitatea în oameni. Când a început pandemia îmi puneam problema felului în care oamenii vor percepe iubirea ca urmare a distanţării, aş numi-o fizică, nu socială. Mă sperie felul în care este mediatizată toată povestea asta şi speculaţiile oamenilor bazate pe teorii conspiraţioniste şi cel mai mult mă sperie iresponsabilitatea oamenilor, lipsa de respect faţă de celălalt. Şi mă mai sperie că am din ce în ce mai puţin control asupra planurilor pe care mi le fac.

 

Foto: Arhiva personală; Interviu de Andreea Cipca

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here