Amour fou în lumea jocurilor de noroc: interviu cu regizoarea Marie Monge

0
38
interviu cu regizoarea Marie Monge

De la Rita Hayworth în Gilda, la Lauren Bacall în The Big Sleep, istoria filmului noir e plină de femmes fatales. Cum ar arăta un film noir modern, regizat de o femeie, în care povestea e spusă din perspectiva personajului feminin, sedus de un homme fatal? Răspunsul rulează chiar acum în cinematografe: Joueurs, în regia lui Marie Monge.

Regizoarea franceză s-a făcut remarcată cu scurtmetrajul Marseille by Night, nominalizat pentru un premiu César în 2014. Joueurs e primul ei lungmetraj și a fost selecționat la Cannes anul trecut, în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs.

O poveste despre dragoste și dependență ce se desfășoară în lumea underground a jocurilor de noroc din Paris, filmul îi are în rolurile principale pe Stacy Martin și Tahar Rahim, excelent distribuiți. Ea, Ella, lucrează ca chelneriță în bistroul tatălui ei. El, Abel, intră brusc în viața ei, pretinzând că a mai lucrat într-un restaurant renumit și oferindu-se să ajute. Așa începe un amour fou. Atracția electrizantă dintre cei doi se transformă în pasiune și obsesie și se împletește cu un alt tip de dependență, cea pentru jocurile de noroc.

Numai că spre deosebire de filmele noir clasice, personajul misterios, charismatic, duplicitar, fermecător și înșelător este cel masculin, nu cel feminin, iar perspectiva este cea a unei femei îndrăgostite care dorește un bărbat, nu a unei femei dorite de un bărbat. Marie Monge stă de vorbă cu BAZAAR despre această răsturnare a rolurilor și a perspectivei, despre cum a descoperit lumea jocurilor de noroc și despre vocile feminine din cinemaul de azi.

Marie Monge în timpul filmărilor

Harper’s BAZAAR: Ai jucat vreodată? Cât noroc ai avut?

Marie Monge: Am încercat să joc, dar am pierdut de fiecare dată. Sunt ceea ce se numește „un chat noir”. Prima oară când am mers într-o sală de jocuri a fost din întâmplare. Aveam un prieten care juca și într-o zi mi-am dat seama că juca undeva chiar lângă casa mea, în spatele unei uși pe lângă care treceam mereu fără să știu ce se află acolo. Într-o seară, am băut ceva împreună, a luat niște bani de la mine, nu o sumă mare, și atunci mi-a venit ideea să-l urmăresc. Am descoperit un univers paralel, underground, chiar lângă casa mea. Am fost foarte surprinsă cât de diferiți erau cei de acolo și că exista un soi de febră care te contamina chiar dacă nu erai jucător. Am început să vorbesc cu oamenii. Fumam și le ascultam poveștile. Apoi am mers în mai multe locuri, cu un reportofon la mine, documentându-mă. Nu știam exact ce voi face cu acest material. În acea perioadă, în 2009, sălile de joc începuseră să fie închise rând pe rând de Poliție, după 70 de ani de funcționare. Ultima s-a închis anul trecut. Toți angajații și mulți jucători pe care-i vezi în film sunt de acolo. Coincidența a făcut că sala și-a închis oficial porțile în seara premierei filmului. A fost sfârșitul unei lumi, într-un fel.

H.B.: Nu funcționau ilegal, însă, nu?

M.M.: Era un sistem tolerat. Potrivit legii, nu pot exista cazinouri în marile orașe din Franța, ci doar în vecinătăți. După cel de-al Doilea Război Mondial, Guvernul francez a acordat permisiune unor familii – în marea lor majoritate, familii corsicane care luptaseră în Rezistență – să se constituie în asociații de familie pentru jocuri de noroc. Treptat, a devenit un business. Poliția știa. Versiunea mea asupra lucrurilor e că situația s-a schimbat când Nicolas Sarkozy a devenit ministru de Interne. Așa că am avut un sentiment de urgență de a face un film despre această lume înainte de a dispărea, despre această latură fascinantă a Parisului care se schimbă rapid ca urmare a gentrificării, despre acești oameni care sunt deopotrivă marginali și prinți ai orașului pentru că știu tot și pe toți.

Stacy Martin și Tahar Rahim

H.B.: Cum s-a strecurat povestea de dragoste în scenariul filmului despre această lume?

M.M.: Când am început să lucrez la proiect, mi-am dat seama că trebuie să găsesc un unghi mai personal. Eu, una, știu mai multe despre dragoste decât despre jocuri de noroc. Apoi m-am gândit la filmele despre dependență din cinematografie – în aproape toate, personajul feminin tinde să fie o victimă, iar povestea nu e spusă din perspectiva ei. În filmul meu, nici unul dintre protagoniști nu e o victimă, sunt co-dependenți. Iar ea e mai curajoasă și mai obsedată decât el. Ea e locomotiva poveștii, de fapt. Apoi, voiam să exprim stările asociate dragostei – fascinația, tandrețea, furia, obsesia – din perspectiva unei femei care dorește un bărbat, nu a unei femei care e dorită. În istoria cinemaului, avem arhetipul femme fatale. Eu am un homme fatal.

H.B.: Spre deosebire de dragoste, jocurile de noroc tind să fie auto-distructive. Nu ești deloc moralizatoare cu personajele tale când ajung în acest punct. De ce a fost important să rămâi non-judgemental?

M.M.: În primul rând, cred că dependența e o boală. În al doilea rând, lucrurile imorale pe care jucătorii le fac uneori nu vin neapărat din răutate, ci dintr-o rană a lor. Am empatie față de cei care nu prea știu cum să facă față vieții. Pentru ei, realitatea de zi cu zi e fie prea violentă, fie insuficient de violentă, iar moralitatea n-are nimic de-a face cu asta.

H.B.: Mă gândeam că e și o trimitere la ambiguitatea morală din filmele noir.

M.M.: Filmul noir a fost o inspirație mai ales prin laitmotivul îndrăgostiților cu o soartă potrivnică. Cred că-i o iubire tragică între personajele mele, iar tragedia vine din faptul că-i distruge ceea ce i-a adus împreună.

H.B.: Într-o scenă-cheie, Abel spune: „Cu cât pierzi mai mult, cu atât te simți mai liber.” Cum ai ajuns să înțelegi că poți să devii dependent de a pierde, nu de a câștiga?

M.M.: N-am cunoscut nici un jucător care să fi câștigat suficient pentru a se opri. De obicei, dacă se opresc, e pentru că au pierdut prea mult. Nu cred că adevăratul motiv pentru care joacă este să câștige. Poate doar la poker. Dar în rest plăcerea vine din starea în care te afli, din valul de adrenalină. Cu cât pierzi mai mult, cu atât raportarea ta la lume se schimbă mai mult pentru că trebuie să renunți la partea materială și la așteptările celorlalți de la tine. Toate astea îți dau o senzație de libertate. E o falsă libertate. Mi-am dat seama de asta în timp. La început nu înțelegeam de ce ai mai juca după ce ai pierdut mulți bani, de exemplu. Dar banii nu au multă valoare pentru jucători. Discursul lui Abel din acea scenă se bazează pe înregistrările pe care le-am făcut cu jucători reali.

H.B.: Cum i-ai ales pe Stacy Martin și Tahar Rahim?

M.M.: Pe Stacy o aveam în minte de la început pentru că am văzut-o în Nymphomaniac chiar când lucram la scenariu. Are profunzime, grație și mister. Femeia îndrăgostită are întotdeauna un aer misterios, așa că mi s-a părut perfectă pentru rol. Pe Tahar îl știam de pe ecran, dar a fost ideea directorului de casting, care-l distribuise în Un prophète, să ne întâlnim. După 1-2 minute eram convinsă că el e Abel. Pe lângă talent și farmec, are ceva juvenil, o inocență chiar și în momentele dark. Apoi, mi s-a părut interesant să-i văd pe cei doi împreună – sunt „specii” diferite, dar în același timp au în comun această inocență. A fost un pariu să-i distribui împreună. Pariul meu.

H.B.: Ce ai învățat din experiența realizării primului tău lungmetraj?

M.M.: Am învățat că pentru a fi liber și flexibil, trebuie să lucrezi de două ori mai mult, să fii extrem de bine pregătit, tocmai pentru a putea schimba totul. Și că filmul e un efort colectiv, chiar dacă pe generic scrie „un film de …”. Trebuie să te înconjori de oameni mai buni ca tine, dacă vrei ca rezultatul să fie bun. Asta mi-am dorit – oameni din generația mea, la fel de dornici ca mine să spună povestea.

H.B.: Ați fost mulți din aceeași generație?

M.M.: Da, am fost o echipă destul de tânără, în jur de 30 de ani majoritatea.

H.B.: Ca tânără regizoare, cum vezi chestiunea egalității de gen în industria filmului?

M.M.: E o necesitate să ajungem la egalitate. Sunt membră a unei mișcări numite Collectif 5050 x 2020 (numele exprimă un deziderat pentru anul 2020 de a ajunge la paritate, 50-50), care a fost inițiată după #metoo și Time’s Up. Cred că e responsabilitatea tuturor, dar mai ales a femeilor, de a crea oportunități pentru alte femei. Eu, una, lucrez cu mulți bărbați, însă încerc să ofer oportunități femeilor pentru că așa capătă experiență. Acum lucrez la un proiect pentru care caut un director de imagine femeie. Nu există multe femei cu această profesie în Franța. De fiecare dată când trimit un CV producătorilor, mi se spune că nu are suficientă experiență. Nu are pentru că e respinsă că nu are deja experiență. E dificil să schimbi asta. Apoi, cred că trebuie să valorizăm mai mult joburile tradițional feminine din industrie. Unii spun încă: „ah, fata de la makeup sau fata de la costume, nimeni important.” Dar aceste joburi sunt importante. Machiajul și costumele se văd în aproape fiecare cadru dintr-un film. Pe de altă parte, în Franța primești finanțare specială dacă ai egalitate de gen pe platou. Și sunt din ce în ce mai multe regizoare – în fiecare an, cel puțin jumătate dintre filmele de debut sunt realizate de femei. Noile voci sunt feminine în Franța.

5 pe scurt

Filmul noir favorit: Wild at Heart. E considerat film noir? Dacă nu, They Live by Night, de Nicholas Ray.

O carte pe care ți-ar plăcea s-o ecranizezi: Al doilea meu film va fi o ecranizare, după un roman de debut al unei scriitoare belgiene: La vraie vie, de Adeline Dieudonné. În Franța s-a lansat în septembrie anul trecut, l-am descoperit devreme.

Seriale perfecte pentru binge-watching: The Wire e cel mai bun serial din lume. Mi-au plăcut mult și Breaking Bad, Atlanta, Insecure.

O obsesie personală: Măștile pentru ten. Am fost în Coreea și am cumpărat o sută de sheet masks.

Ce te ține trează noaptea: Scrisul.

Festivalul Filmului Francez 2019, care i-a avut printre invitați pe Marie Monge, se desfășoară până pe 19 mai. Joueurs/Joacă-te cu focul! are premiera în cinematografe pe 17 mai.

Citește și: O iubire redutabila intr-o comedie ireverentioasa

Foto: prin amabilitatea Transilvania Film

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here