INTERVIU: Elizabeth Gilbert despre „Semnatura tuturor lucrurilor”

0
36

Elizabeth Gilbert. Foto: Guliver/Film Magic

Alma Whittaker s-a nascut odata cu secolul, in ianuarie 1800. Fiica unui englez si a sotiei lui olandeze, stabiliti in Philadelphia, ea creste cu avantajele oferite de inteligenta sclipitoare nativa, averea familiei si preocuparea pentru educatie a mamei. Si cu dezavantajul unei infatisari mult prea asemanatoare cu cea a tatalui („gura mica, fruntea lata, nasul masiv”). La douazeci de ani e deja stapana domeniului White Acre, mana dreapta a tatalui in afaceri impresionante si o cercetatoare competenta a plantelor. Curiozitatea vorace ii alina singuratatea tot mai mare, pe masura ce oameni dragi pleaca rand pe rand de langa ea. Dar apoi, un barbat enigmatic soseste la White Acre, iar faptul ca eroina se indragosteste de el cu toata fiinta e doar inceputul unei odisei care o va duce pana in capatul celalalt al lumii si o va inspira in elaborarea unei teorii stiintifice revolutionare. Pe umerii ei puternici, Alma duce un roman fermecator. Semnatura tuturor lucrurilor te face sa te indragostesti de imaginatia lui ELIZABETH GILBERT, indiferent daca ai fost sau nu cucerita de confesiunile ei din cartea-fenomen Mananca, roaga-te, iubeste.

Cartile lui Elizabeth Gilbert sunt publicate in Romania de Ed. Humanitas

Harper’s BAZAAR: Semnatura tuturor lucrurilor nu seamana cu Mananca, roaga-te, iubeste – poate ati auzit asta de multe ori in ultimele luni. De ce a contat sa scrieti o carte diferita de precedentele?

Elizabeth Gilbert: Adevarul e ca mie mi se par asemanatoare in anumite privinte! In principal pentru ca ambele carti sunt despre femei care sunt dezamagite in dragoste, dar care apoi isi castiga un loc in ordinea lumii prin studiu si calatorii. Vechile mele teme familiare, ati putea spune. Dar de data asta am vrut sa le abordez in forma unui roman scris parca in secolul al XIX-lea, doar din placerea de a experimenta – pur si simplu, sa vad daca sunt in stare.

H.B.: Avand in vedere succesul urias inregistrat de Mananca, roaga-te, iubeste – nu doar un bestseller, ci si o carte adorata de multi cititori, probabil –, ati resimtit asteptarile fanilor drept o povara atunci cand ati inceput sa scrieti Semnatura tuturor lucrurilor?

E.G.: Nu m-am simtit impovarata pentru ca trecusem deja prin cea mai dificila sarcina din viata mea de scriitor: scrisesem cartea imediat urmatoare dupa Mananca, roaga-te, iubeste. Cu acea carte, intitulata Si am spus da. O poveste de iubire, am avut sentimentul ca rup vraja succesului meu si capat libertatea de a merge in orice directie creativa as fi dorit. Dar trebuie sa spun ca m-am straduit din rasputeri ca Mananca, roaga-te, iubeste sa nu devina un blestem in viata mea, ci sa ramana o binecuvantare. Mi-a facut atata bine si a ajutat si incurajat atatea femei, incat ar fi fost pacat sa se preschimbe intr-o sursa de amaraciune si frustrare. Acestea fiind spuse, n-as putea sa mai scriu inca o data Mananca, roaga-te, iubeste, asa ca a fost important pentru mine sa-i multumesc frumos si apoi sa-mi urmez scrisul in directia in care a vrut sa ma duca.

H.B.: Care a fost ideea care a generat noua carte?

E.G.: Am vrut sa scriu despre plante. In ultimii ani am devenit un gradinar pasionat si am vrut sa explorez lumea botanicii. Cel mai interesant moment din istoria extrem de indelungata a botanicii a fost acel scurt interval dintre sfarsitul Iluminismului si inceputul Revolutiei industriale – o perioada in care oamenii isi riscau viata de dragul plantelor si calatoreau in cele mai indepartate parti ale lumii pentru a cerceta botanica. Mi s-a parut un cadru numai bun pentru un roman.

H.B.: Puteti dezvalui cateva detalii despre extinsa documentare, despre lecturile si calatoriile prealabile scrierii cartii? Stiu ca pe vremea cand lucrati ca jurnalist v-ati imbracat in travesti si ati trait ca barbat timp de o saptamana – a fost documentarea pentru Semnatura tuturor lucrurilor la fel de distractiva?

E.G.: Nimic n-a fost la fel de distractiv ca travestiul! Dar el s-a intamplat demult. Acum mare parte a documentarii o fac in biblioteci… nu-i la fel de amuzant. Timp de trei ani am citit incontinuu – nu doar volume istorice despre botanica si comertul din secolul al XIX-lea, ci si texte despre abolitionism, transcendentalism, vechi stiluri de pornografie, ambarcatiuni cu panze, viata misionarilor in Marile Sudului etc. Dar am facut si o excursie foarte interesanta in Tahiti pentru a ma asigura ca descriu corect locul in paginile care se desfasoara acolo. Mi-aduc aminte ca am urcat un vulcan inactiv pe o ploaie torentiala pentru a culege muschi… minunat!

 „Nimic nu ma intereseaza mai tare decat felul in care femeile isi refac viata dupa o dezamagire.” – ELIZABETH GILBERT

H.B.: „Succes, esec si energia de a continua sa creezi” – acest titlu al uneia dintre conferintele TED pe care le-ati sustinut este valabil si pentru eroina romanului, cu a sa sete de cunoastere si al ei efort de a se intelege pe sine si de a-i intelege pe cei dragi. Ati vrut ca Semnatura tuturor lucrurilor sa fie, inainte de toate, o poveste despre rabdare?

E.G.: Da, am vrut asta. Ba chiar despre ceva mai interesant pentru mine decat rabdarea: rezistenta. Cum reusesc oamenii sa-si revina si sa fie mai puternici dupa esecuri si pierderi? Sunt in special interesata de puterea femeilor confruntate cu mari dezamagiri. Cred ca este o calitate insuficient investigata sau apreciata in lumea noastra. Femeile pot fi incredibil de dezamagite de viata si dragoste, dar in acelasi timp avem o capacitate extraordinara de renastere. Obisnuiesc sa spun ca cele mai interesante si intelepte femei pe care le-am cunoscut nu au devenit interesante si intelepte pentru ca vietile lor s-au desfasurat conform planurilor si intentiilor lor, ci pentru ca au intalnit obstacole si si-au folosit puterea pentru a transforma aceste dezamagiri in gratie. Asta am vrut sa omagiez cu noul roman. Daca el contine vreo intrebare centrala, aceasta este: „Sunt femeile doborate de dezamagiri?” Dupa mintea mea, raspunsul clar este: „Nu”.

H.B.: Asa cum ati creat-o, Alma Whittaker este o figura a Epocii Luminilor, dar si un personaj foarte modern – de pilda, prin onestitatea in privinta propriei senzualitati. De ce aceasta imbinare?

E.G.: Cred ca uneori avem impresia gresita ca oamenii au descoperit sexul in jurul anului 1966. Se pare insa ca erau interesati de sex cu mult timp inainte, iar cand m-am documentat asupra senzualitatii in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea am ramas uimita ce am gasit: pornografie, studii medicale despre placere, scrisori secrete de dragoste… tot felul de semne ca sexul era o preocupare la fel de mare atunci ca si acum. Am vrut sa spun povestea completa a vietii unei femei – de la nastere pana la moarte – si am vrut ca dorintele ei sexuale sa fie parte din poveste pentru ca ele fac (si au facut dintotdeauna) parte din faptul de a fi viu. Mi s-a parut iresponsabil sa ignor aceasta latura.

H.B.: Care sunt personajele literare feminine pe care le indragiti cel mai mult?

E.G.: Le iubesc pe Jane Eyre, Dorothy Gale (din povestile cu Vrajitorul din Oz), Elizabeth Bennet si Jo March. Dar preferata mea este Isabel Archer, din Portretul unei doamne, de Henry James. Ma identific cel mai mult cu Isabel – cu nelinistea ei, dorinta ei sa nu fie conventionala, naivitatea sa in privinta barbatilor, riscurile pe care e dispusa sa si le asume, faptul ca e americana pana in varful degetelor, dar isi doreste sa fie un cetatean al lumii. Mi se rupe inima cand ma gandesc la ea, dar o iubesc. Aceeasi dragoste i-o port matusii Betsey din David Copperfield. E doar un personaj secundar, dar o ador. Poate pentru ca mi-au fost mereu dragi matusile.

H.B.: Pare sa existe o perspectiva feminista in acest roman in care creati un omolog feminin al lui Darwin si scrieti despre o femeie din secolul al XIX-lea a carei viata este definita de munca ei. O considerati si pe Alma o feminista?

E.G.: Semnatura tuturor lucrurilor este categoric un roman feminist pentru ca eu insami sunt o feminista si orice carte pe care o voi scrie vreodata va avea aceasta perspectiva, fie ca imi propun asta sau nu. Feminismul e parte din mine intrucat sunt o beneficiara recunoscatoare a lui (toate libertatile de care ma bucur ca femeie moderna se datoreaza feministelor de dinaintea mea) si nu ma voi abate niciodata prea mult de la aceasta gratitudine. Totusi, Alma nu este o feminista – in cazul in care are sens ce spun – pentru ca ea nu stia acest termen. Alma era profund apolitica. Daca ar fi fost atenta la aceste lucruri in jurul anului 1850, ar fi observat ca femeile incep sa se mobilizeze si sa vorbeasca despre ideea de a-si cere drepturile, inclusiv acela de a vota. Dar Alma nu era atenta. Era un om de stiinta si un savant, iar lumea ei era cea pe care o vedea prin microscop. De-abia intelegea miscarea abolitionista ce prinsese avant in jurul ei. Asadar, nu, nu lua decizii feministe in mod constient. Dar e adevarat ca era o fire independenta si ca isi dadea seama de propria putere. Cand a ajuns la varsta de mijloc, avea controlul timpului si banilor sai si se simtea libera sa-si exploreze intelectul. Mai mult, viata ei n-a fost niciodata salvata de un barbat, nici distrusa de un barbat. Din punctul asta de vedere, as numi-o o „feminista accidentala”. (Eu insa sunt o feminista intr-un mod cat se poate de deliberat!)

Articol aparut in editia Harper’s BAZAAR Romania septembrie-octombrie 2014.

 

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here