Interviu cu Judith State, despre filmările la Refugiu, regizat de Liviu Mărghidan

Actrița Judith State ne împărtășește experiența trăită în vară, în timpul filmărilor pentru Refugiu, al regizorului Liviu Mărghidan.

0
Judith State

Într-o perioadă în care actorii au rămas fără prea multe modalități de exprimare, Judith State a încheiat (în vară) filmările la un lungmetraj în regia lui Liviu Mărghidan. O poveste despre doi soți și copiii lor, care, după divorț, se reunesc o dată pe an, pentru o vacanță la munte.

Cum a fost experiența filmului Refugiu, dacă e s-o descrii în câteva cuvinte?

Surprinzătoare și intensă. Fizică. Eliberatoare. Ca o vacanță.

Cât timp ați filmat la acest proiect?

Eu am petrecut „pe platou”, cu tot cu zilele de repetiții, o lună și poate câteva zile. Dar au fost oameni din echipă care au stat ceva mai mult, acoperind mai multe zile de filmare. Cel mai probabil Liviu (Mărghidan, regizorul) a stat cel mai mult.

Citește și: When sex meets art. Interviu cu Alina Ușurelu

Care era relația ta cu muntele înainte de această filmare? Făcuseși cățărări înainte?

Am mai fost la munte înainte, am făcut drumeții, dar dacă ar fi să aleg între munte și mare, aș alege marea de fiecare dată. Nu mă mai cățărasem până la contextul filmului niciodată și cu siguranță nu sunt o montaniardă, așa cum aveam să îi descopăr pe Liviu și familia lui.

Am citit că a trebuit să te antrenezi timp de două luni, în condiții extreme – cu apă și mâncare puțină. Cum a fost, de fapt? 

De fapt, nu a fost chiar așa. Cu o lună înainte de începerea filmărilor, atât Dragoș Olaru – partenerul meu –, cât și eu am fost pregătiți de către Cornel Sain la sala lui de cățărări. Nu au fost condiții extreme, dar lucram serios și consider că acele ore de antrenament au fost o bine-venită pregătire pentru ceea ce a urmat, chiar dacă ni se reamintea constant că „sala nu are nicio legătură cu muntele”. Lucru care mi s-a arătat destul de repede ca fiind foarte adevărat.

Cum e personajul pe care-l interpretezi tu? Ai empatizat cu el?

O să spun puține despre Andreea, nu vreau să divulg prea multe încă de-acum, dar un lucru care mi se pare esențial este că îmi aduce la lumină o latură pe care până acum nu am avut ocazia să o portretizez. Este o mamă și o femeie puternică, dar blândă și iubitoare în același timp, care caută să-și armonizeze trecutul și prezentul și, deși nu reușește de fiecare dată, încearcă să o facă fără să îi rănească pe cei din jur. Am empatizat cu ea, desigur, cred că este important acest aspect – esențial chiar – și, la fel ca și până acum, personajul s-a conturat odată cu fiecare discuție și repetiție cu Liviu, cu fiecare întrebare, modificare de text sau situație. Din nou voi spune că Andreea și cu mine ne-am întâlnit pe drum, undeva mai aproape de mine decât de un „ea” imaginat și prestabilit.

Cum a fost să filmezi într-o perioadă atât de diferită de cele de până acum? Mă refer la noile restricții.

A fost minunat și extrem de bine-venit! După 62 de zile de izolare ca la carte, să ajung în vârful muntelui și să petrec acolo, în aerul ăla, făcând ceva ce-mi aduce atâta plăcere, o lună iulie care altminteri ar fi fost toridă și claustrantă – a fost o reală binecuvântare. Apoi, echipa de filmare a fost ca degetele aceleiași mâini strânse într-un pumn și-aici a contat, probabil, conștientizarea faptului că luăm parte cu toții la ceva deosebit. La un climat de filmare aparte, nu doar prin plasarea ei în contextul pandemiei, ci și a dificultăților, provocărilor și minunățiilor la care ne supunea muntele.

Cum te desparți de personajele pe care le interpretezi? Reușești să revii rapid la cine ești tu sau latența personajului rămâne în tine mult timp?

Distanța dintre personaj și mine nu este atât de mare. Nu am trăit poate lucrurile pe care le trăiesc personajele pe care le interpretez, nu am trecut, în fapt, prin multe din contextele lor date, însă nu simt o distanță de abordare între ce „joc” și ce aș alege eu, chiar dacă lucrurile nu se suprapun cu fidelitate întotdeauna. Așadar nu de personaj îmi este greu să mă despart, cât de dinamica în care intru în momentul în care filmez. Acuitatea aceea a simțurilor și starea de prezență care am impresia că în contextele acestea, de filmare, îmi sunt cele mai suscitate. Și, în funcție de intensitatea cu care trăiesc această dinamică, și de modificările lăuntrice pe care ea le provoacă, pot parcurge și-un drum de câteva luni de zile până „ajung acasă”. 🙂

Citește și: Laura Savin, călăuză printre arabescuri de henna

Ce-ai fi făcut diferit, dacă ai fi putut s-o regizezi pe Andreea?

Absolut nimic. Și spun asta pentru că am avut norocul de a lucra cu Liviu, un om foarte deschis și intuitiv, împreună cu care, discutând și dezbătând, am ajuns la ceea ce este Andreea în final.

Ce-ai învățat de la personajul pe care-l joci în acest lungmetraj? Ce teme de gândire ți-a dat?

Ce învăț, cred, de la fiecare personaj: că nu există personaj. 

Ce faci acum?

În momentul acesta sunt în procesul de căutare pentru următorul meu spectacol pe care îl fac în calitate de artist selectat de către Asociația 4Culture și Life Long Burning pentru Creative Crossroads și pe care îl dezvolt alături de performerul István Teglás și muzicianul Radu Dumitriu. 

Foto: Arhiva personală; Interviu realizat de Andreea Cipcă

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here