IQOS World – Network of Emotions, o experiență multisenzorială în cadrul Romanian Design Week

0

Arta este, bineînțeles, subiectivă, dar ce au în comun toate piesele, obiectele și instalațiile de artă reușite este faptul că ne fac să simțim ceva și, apoi, să reflectăm asupra sentimentelor pe care le trezesc în noi.

Adrian Damian, artist scenograf, și-a imaginat tocmai o astfel de experiență atunci când a creat instalația IQOS World – Network of Emotions. Concepută drept o experiență multisenzorială, instalația ia forma unei păduri ascunse în mijlocul orașului. Natura interconectată cu tehnologia este, de altfel, conceptul care l-a inspirat să creeze acest spațiu – „Cred că avem foarte multe de învățat de la natură. Arta și tehnologia nu trebuie să fie lucruri distincte.”, spune acesta.

Prin suprapunerea rețelei lumii vegetale cu universul social ia naștere un spațiu contemplativ, care ne face să reflectăm asupra modului în care putem rămâne conectați chiar și atunci când ne aflăm la distanță. În acest ecosistem multisenzorial, rolul tehnologiei este de a ne apropia și de a facilita legăturile interumane.

Instalația IQOS World – Network of Emotions este parte a evenimentului Romanian Design Week, cel mare festival creativ din România, care promovează designul, arhitectura și creativitatea, și care, anul acesta, găzduiește expoziții și instalații sub tematica #Together. Romanian Design Week este în desfășurare la Combinatul Fondului Plastic și în spațiile partenere din București, până pe data de 13 iunie.

Instalația realizată special pentru Romanian Design Week de artistul Adrian Damian subliniază valorile brandului IQOS: importanța tehnologiei în accelerarea progresului, pasiunea pentru design și apartenență, importanța comunității.

Pentru crearea instalației IQOS World – Network of Emotions, artistul s-a lăsat inspirat de conexiunile dintre arborii de vârste diferite și de modul în care aceștia comunică în interiorul sistemului vegetal, foarte asemănător unei comunități umane, în care legăturile sunt nevăzute, dar profunde. – „Trăim într-o lume întrețesută, o lume în care totul e conectat, în care noi suntem conectați cu mediul din jur și emoțiile noastre creează o țesătură foarte complexă, care, până la urmă, ne definește.”, spune Adrian Damian.

IQOS World – Network of Emotions by Adrian Damian
Art Direction: Dilmana Yordanova
Visuals: Valeriu Viașu
Interaction Design: Grig Burloiu, Sebastian Comanescu, Dorin Cucicov
Music: Mihai Dobre

Art for Air – picturi murale realizate de artistul Obie Platon cu vopseluri inovatoare Airlite

Un alt proiect dezvoltat de IQOS în cadrul acestei ediții a festivalului, la inițiativa Romanian Design Week, este muralul Art for Air, realizat în colaborare cu artistul stradal Obie Platon. Acesta a creat, cu ajutorul vopselei inovatoare Airlite, un mural de 35mp, situat în centrul Bucureștiului, care poate fi admirat în strada Matei Millo nr. 9. Lucrarea lui Obie Platon își propune să ofere o nouă perspectivă asupra spațiului urban.

Pe lângă acest mural, Obie Platon aduce mai multă culoare și la RDW Design House, în Bulevardul Aviatorilor nr. 8A.. Și aici, Obie Platon și-a pus amprenta asupra locului, prin realizarea unui mural în fața spațiului care va găzdui mai multe expoziții internaționale.

Accesul la instalația IQOS World – Network of Emotions și în RDW Design House este permis exclusiv persoanelor cu vârsta peste 18 ani. Trunchiurile de copaci utilizate în realizarea instalației au fost tăiate în mod legal și responsabil de autoritățile silvice în procesul de exploatare rațională și sustenabilă a fondului forestier).

Acest produs nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here