O discuție cu fashion iconul Iris Apfel despre stilul fără vârstă

La 98 de ani, fashion iconul Iris Apfel ne dezvăluie filosofia din spatele garderobei sale îndrăznețe și imprevizibile.

0
Iris Apfel

Am iubit moda încă de când eram copil. Întotdeauna mi-a plăcut să mă gătesc și mama mea era foarte șic. A stat acasă cu mine până când am împlinit 11 ani, când s-a reîntors la serviciu, lăsându-mă să mă descurc.

Îmi aduc aminte odată, de Paști, când nu aveam nicio ținută pentru parada de pe Fifth Avenue. Era în timpul marii crize economice și mama era prea ocupată cu afacerea ei ca să mă ducă la cumpărături. Așa că mi-a spus: „Uite, îți dau 25 de dolari”, o sumă generoasă la vremea aceea, „și poți să mergi în oraș să-ți cumperi o ținută, o să fie o experiență bună”. Nu mai puteam de bucurie, m-am dus direct la S Klein, strămoșul tuturor magazinelor cu reduceri de pe strada 14 din Manhattan, pentru că știam că o să găsesc un chilipir acolo. Și imediat am dat peste rochia perfectă – dar apoi mi-am adus aminte că mama îmi spunea că nu trebuie niciodată să cumpăr primul lucru pe care-l văd, ci să fac comparații.

Citește și: Sandy Powell vorbește despre… Jocul costumelor

Așa că m-am dus în centru și m-am uitat la magazinele mari – Macy’s, Lord&Taylor, Best&Company – unde, firește, totul era mult mai scump. M-am decis să mă duc înapoi să cumpăr rochia, însă când am ajuns, dispăruse. Am început să mă agit, am căutat-o fără să respir pe toate umerașele până am găsit-o. Cu mulțumiri către Dumnezeu și 12 dolari și 98 de cenți către casier, mi-am luat rochia în mâinile înfierbântate și am pornit în căutarea accesoriilor. Mi-am cumpărat niște pantofi de piele foarte frumoși cu trei dolari și 98 de cenți, o pălăriuță drăguță din paie, o pereche de mănuși, și tot mi-au rămas destul bani ca să iau metroul până acasă, în Queens.

Familia a fost încântată: mama mi-a lăudat stilul, tata mi-a salutat gândirea economică sănătoasă. Doar bunicul, maestru croitor de modă veche, a găsit niște defecte la butoniere. Pe de altă parte, nicio butonieră nu-l mulțumea.

Pentru mine, bijuteriile sunt partea cea mai transformatoare din garderoba unei femei – pot schimba aspectul unei întregi ținute. Poți purta aceeași vestimentație, de dimineața până la ora cocktailurilor, doar schimbând accesoriile. Îmi plac în mod special gablonzurile, pentru că cei care le creează mi se pare că au o abordare mai liberă. Le colecționez încă de când aveam 11 ani și încă mai am prima mea bijuterie. Am cumpărat-o dintr-un magazin de la subsolul unui bloc din Greenwich Village – era plin de tot felul de prostii, dar eu îl transformasem mental în peștera lui Aladin. Magazinul aparținea unui elegant domn în vârstă care trăia timpuri grele. Deși marginea mânecilor costumului era destrămată, purta întotdeauna o floare la butonieră, monoclu și ghetre.

Era fascinat de mine pentru că nu mai întâlnise niciun copil atât de interesat de fleacurile pe care le vindea. Cum intram, îmi pupa mâna și mă trata ca pe o mini-ducesă… Eram cucerită. Avea, printre altele, o broșă care m-a dat pe spate, cu bucățele de sticlă ce-mi imaginam că erau diamante în formă de trandafir. Eram foarte cochetă pe vremea aceea. Mi-a oferit un preț care depășea cu mult ce-mi puteam permite, dar am continuat să fac economii și când am adunat ceea ce credeam că era o sumă respectabilă, m-am dus înapoi să negociez. Ne-am tocmit și până la urmă mi-a dat-o cu 65 de cenți. O păstrez cu grijă și în ziua de azi.

„Pentru mine, bijuteriile sunt partea cea mai transformatoare din garderoba unei femei – pot schimba aspectul unei întregi ținute. Poți purta aceeași vestimentație, de dimineața până la ora cocktailurilor, doar schimbând accesoriile.” – Iris Apfel

Nerăbdătoare să-mi fac o carieră în presa de modă, m-am angajat la Women’s Wear Daily din New York, era cel mai neînsemnat post posibil. Astăzi totul este electronic, dar pe atunci publicațiile angajau fete și băieți care să ducă paginile de la un editor la altul. Îmi petreceam timpul mergând prin vasta clădire pentru mirobolanta sumă de 15 dolari pe săptămână. Singurul lucru bun despre acest job este că nu a mai fost nevoie să merg la sala de sport. Însă adoram revistele. Harper’s Bazaar și Vogue erau biblia mea – abia așteptam să iasă noile numere pe care le citeam din scoarță-n scoarță.

Mi se pare foarte amuzant că astăzi sunt considerată fashion icon. Cu soțul meu [Carl Apfel, care a decedat în 2015] râdeam despre toate astea, pentru că nu fac nimic ce nu făceam acum 70 de ani – doar că se pare că acum am, în final, succes. Întotdeauna îmi place să mă îmbrac în stilul meu, nu sunt ca ceilalți.

Mulți spun că vor să aibă individualitatea lor, dar de fapt merg cu curentul. Eu spun deseori: „Mai bine să fii fericit decât bine îmbrăcat”, adică este minunat să arăți bine, dar dacă devine o povară și te face să te simți agitat și incomod, nu merită. Viața este gri, lumea nu este locul cel mai blând, deci cred că moda ar trebui să fie mereu amuzantă. În ultimele două decenii am încercat să-i ajut pe oameni să înțeleagă asta. Unii dintre ei mi-au scris că le-am dat curaj și bucurie, iar unii chiar au spus că le-am schimbat viața. Sunt recunoscătoare pentru acest lucru.

Sunt în izolare de peste trei luni. Nu mă plictisesc, îmi place să fiu singură, și izolarea a fost o binecuvântare neașteptată, pentru că lucram fără încetare, de 10 ani nu-mi mai luasem vacanță. Nu mai sunt chiar o tinerică, așa că mă simțeam foarte obosită, mi-a făcut bine odihna impusă. Apartamentul meu este chiar pe malul mării în Palm Beach și mă consider norocoasă că pot sta pe terasă în fiecare zi.

Îmi place să-i fac pe oameni fericiți, mai ales în vremurile de azi, și mă distrez foarte bine cu fluxul de poze de pe Instagram. Așa că în martie le-am spus celor care-mi urmăresc contul: acum stați acasă, nu aveți mare lucru de făcut, de ce nu scoateți tot ce aveți în dulap, adunați hainele într-un mod creativ și amuzant și-mi trimiteți câteva fotografii? Ideea a prins foarte bine – peste 3.000 de oameni din peste 65 de țări m-au contactat cu poze extraordinare, nu doar cu femei, dar și bărbați, copii, câini și pisici. Săptămâna trecută cineva mi-a trimis un set de portrete de câini care purtau ținute de-ale mele, așa că le-am postat cu textul „Imitația este cea mai sinceră formă de flatare”.

Filosofia mea este să trăiesc în prezent, acum, ieri a trecut deja, mâine nu știm dacă va mai veni, așa că cel mai bine să ne bucurăm de ziua de azi. Cum spunea soțul meu, ar trebui să ne trăim fiecare zi ca și când ar fi ultima, pentru că într-o zi chiar așa va fi.

Traducere: Alexandra Mladin; Foto: Guliver/Getty Images

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here