Iubirea nu naște Monștri: interviu cu Judith State și Cristian Popa

0
19

Față în față: protagoniștii unui film despre o zi, posibil ultima, din viața unui cuplu de lungă durată. 

Interviu realizat de Iulia Blaga

Debutul în lungmetraj al lui Marius Olteanu, Monștri., e o poveste emoționantă despre un cuplu sfâșiat între iubirea față de celălalt (soțul descoperă că e gay), nevoia de a fi onest cu sine și prejudecățile societății. Fermitatea titlului – remarcați punctul – e în contrast cu înțelegerea pe care filmul o are față de amândoi eroii. Iar spectatorului i se rupe sufletul pentru ei și odată cu ei – lucru rar într-un film românesc.

JUDITH STATE

E multă delicatețe în film, începând de la cum se poartă eroii unii cu alții și terminând cu modul în care e spusă povestea. Crezi că avem nevoie de delicatețe?

Mă bucur că spui asta, și eu simt la fel. Cred că am avut și vom avea întotdeauna nevoie de delicatețe, fie că vorbim despre relațiile de iubire, de prietenie sau de lucru pe care le avem. Grija – să ai grijă de cineva, de sentimentele cuiva și să simți, la rândul tău, că ești ocrotit – e ceva pe cât de simplu, pe atât de împlinitor, dar, în ciuda faptului că ne e realmente la îndemână, pare că o uităm. Cred că absolut totul ar fi complet diferit dacă doar am fi atenți, dacă am avea grijă. Începând cu detaliile cele mai mărunte, cu privitul în ochi, cu ascultatul, cu observatul.

Ce crezi că mai lipsește din relațiile interumane de azi?

Cred că, deși trăim în era comunicării, când absolut toate căile de dialog virtual sunt parte integrantă a modului nostru de viață, comunicarea a devenit – prin însăși abundența platformelor de socializare, care hrănesc o iluzie a conectării la celălalt – extrem de superficială. Am senzația că, de atâta comunicare, nu mai comunicăm, de fapt, deloc! E atât de la îndemână, încât picăm foarte ușor în capcana lui „se poate oricând”. Vedem poze, statusuri, ne parvin câteva informații și avem o falsă senzație de conectare, iar asta e trist și periculos. Nu cred că e ușor să găsești oameni cu care să te conectezi autentic și cu care să simți că poți comunica onest, nu e ușor nici să fii sincer și să te arăți ca atare, și simt că ele se tot întâlnesc, se întrepătrund: comunicarea, sinceritatea și, cum spuneam mai sus, grija.

Cât de mare crezi că e compromisul să rămâi cu cineva pe care-l iubești, dar cu care fizic nu mai poți fi intim?

Iubirea se manifestă în atâtea feluri, ia atâtea forme … Cea fizică e doar una dintre ele și o parte dintr-un întreg extrem de complex. Iar în iubire negociezi constant, mai pui puțin aici, mai iei de acolo, reașezi, te reașezi continuu, căci te schimbi continuu – și la fel și omul de lângă tine. Pentru mine toate astea nu sunt echivalente cu a face un compromis, cu a sacrifica, care nu cred că au legătură cu iubirea. Nu știu, cred că depinde de cât de important e aspectul ăsta pentru fiecare și de cât de mult cântărește în raport cu întregul.

Afișul filmului sugerează că Dana e cea puternică în cuplu, ea îl susține pe Arthur. Așa crezi și tu? Femeia e prin definiție mai tare?

Dana e mai puternică decât Arthur, da, însă nu consider că e o regulă generală ca femeia să fie mai puternică decât bărbatul. Cred că suntem cu toții în toate felurile și, când avem și noroc, complementari în cel mai frumos mod.
Înaintea referendumului despre familia tradițională, cineva a publicat un serial pe Facebook despre gay-i iluștri, inclusiv cu oameni (și din România) care nu și-au făcut coming out-ul.

Filmul vostru pledează însă pentru respectarea dreptului fiecăruia de a fi cum consideră fără a ieși cu pancarte în stradă, iar asta mi se pare cel mai bun mesaj de toleranță. Tu ce crezi?

Chiar dacă idealizez, cred că am putea să co-existăm, să ne intersectăm și să relaționăm fără să ne facem rău, dacă ne-am permite să privim dincolo de ego, de convingeri împrumutate sau cărate cu noi de-o viață, pe care le confundăm cu noi înșine. Dacă ne-am uita pur și simplu la cei din jurul nostru, încercând să privim lumea și de la fereastra lor, empatizând, încercând măcar un pic să îi înțelegem și, prin asta, să ne înțelegem pe noi înșine ceva mai bine. Cred că asta ar deschide drumul către toleranță.

CRISTIAN POPA

E un moment în film când ești în mașină și întorci capul. Ai o privire care rupe inima spectatorului.

Când dau cu spatele? Toată lumea îmi spune asta. De fapt, a fost mult mai simplu: era prima zi de filmare și Marius nu mi-a spus decât să merg drept când bag în marșarier, pentru că era o stradă îngustă. Însă la o repetiție mi-a mai spus că mersul acela cu spatele e ca și cum aș fi prins la înghesuială. Am asociat asta cu o pâlnie sau o vârșă, acea unealtă de pescuit în care peștele intră și nu mai poate ieși.

Toate reacțiile personajelor, toate emoțiile pe care le aveți tu și Judith trec rampa.

Marius nu ne-a spus niciodată: aici ai figura asta, aici ești trist. Nu exista așa ceva. Lucram pe replică, dar, dându-ți o anumită direcție, trezea sentimentele acelea în tine, emoțiile necesare ca să poți juca.

Care e scena ta preferată?

Nu știu dacă am una, în schimb, mi-ar fi plăcut să mă văd mai mult plimbându-mă cu mașina. Un bărbat conducând noaptea, fără să spună nimic, mi se pare și cinematografic, și sexy, în toate felurile. Probabil de la filmele americane mi se trage.

Cum crezi că va fi primit filmul?

Cred că îl va face pe spectator să se gândească la propriile lui relații. Pe mine m-a emoționat de fiecare dată când l-am văzut. M-a emoționat foarte mult scena când dansăm noi doi. Și când o sun pe ea. Era o scenă mai lungă cu mine după ce o sun, dar în singurătatea și tristețea mea era ceva frumos. A rămas o singură bucățică, un plan din față și lateral, cred. Probabil că filmul le va plăcea celor care se regăsesc undeva, acolo, sau care au trăit situații asemănătoare. Nu neapărat situația din film, cât o anumită relație de lungă durată în care lucrurile nu mai funcționează și din care dispare sinceritatea, o relație de care vrei să te rupi, dar nu poți, în care te complaci și te oferi să-l susții pe celălalt, deși mai bine și mai sănătos pentru amândoi ar fi să vă despărțiți.

Crezi că lipsește ceva din relațiile dintre oameni?

Bănuiesc că la 20 de ani oamenii au relații diferite de mine, care am împlinit anul acesta 40. Eu am fost în două relații foarte lungi, am fost și căsătorit. Cred că în general azi se iau deciziile pripit și, dacă te consideri prieten cu cineva, încerci să te porți cu mănuși. Corectitudinea politică s-ar putea să ne dăuneze. Ar trebui să spunem lucrurile mai pe șleau. Oamenii nu mai au răbdare unii cu alții. Mă stric cu tine, OK, mai sunt alți 20 cu care mă pot împrieteni. Interacționăm mai ușor, agitația e mai mare, dar asta nu ne dă mai multă intimitate. Poate nici n-o mai vrem atât de mult. Totul se consumă repede. Uităm esența prieteniei, fidelitatea emoțională. Citeam niște mici povestiri despre dragoste într-o revistă și mă întrebam: asta e dragoste sau un mic atașament interpretat ca dragoste sau o mică nevoie de a iubi pe cineva? Nevoia de protecție înseamnă dragoste? Ce simt eu acum că ar putea fi dragoste e o mai mare grijă față de celălalt, fără să excluzi a spune lucrurile pe șleau.

Ce impresie ți-ar da afișul dacă nu ai ști filmul?

Nu-mi dă impresia că e despre iubita care își susține iubitul, ci că ea e mama, chiar fecioara Maria alături de Iisus. Ea suferă și pentru el și preia durerea lui, chiar se complace în rolul de martiră. Femeilor le place rolul ăsta, dar nu numai lor, deși e vorba, poate, despre instinctul matern.

Filmul te-a ajutat să înțelegi mai multe despre tine?

Cu siguranță că m-a îmbogățit, dar nu pot percepe în ce fel. Pot să îmi dau seama că anumite aspecte din viața mea sunt acolo, anumite lucruri de care nu eram conștient în timpul filmărilor, acum le pot percepe mai ușor.

Fiind și de partea soției, și a soțului, filmul pledează pentru toleranță într-un mod mult mai tolerant decât argumentele pro sau contra din discursul public.

Înotam acum două zile și m-am gândit la ideea asta de erou și anti-erou. Personajul meu, din punctul de vedere al prejudecăților de azi, poate fi considerat un anti-erou, dar, prin ceea ce trăiește, te face să-l iubești.

Material realizat de Iulia Blaga și publicat în numărul de octombrie Harper’s BAZAAR 2019.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here