Iulia Colan: “Teatrul ma atrage pentru ‘acum’, filmul pentru ‘patina’”

0
880

Momentan a activat doar in teatru. Dar i-ar placea sa-i sufle rolul lui Kirsten Dunst in Melancholia sau sa joace in ceva regizat de Bela Tarr.

Insa provocarea din prezent cu care se confrunta actrita Iulia Colan este un spectacol in care joaca alaturi de partenerul din viata reala, un spectacol pe care-l caracterizeaza ca fiind deopotriva senzual si trist. Astazi am stat de vorba cu ea, despre rolul din piesa “Daca am gandi cu voce tare”, regizata de Radu Afrim si prezenta in selectia FNT pe 2017, dar si despre ce urmeaza. Si ce i-ar placea sa urmeze.

Povesteste-mi despre spectacolul in care esti prezenta in acest an in cadrul FNT?

Anul acesta sunt prezenta in cadrul FNT cu spectacolul Teatrului National Marin Sorescu din Craiova, “Daca am gandi cu voce tare”, in regia lui Radu Afrim. Este un spectacol extrem de sensibil pentru mine, intrucat cel cu care formez un cuplu pe scena este si partenerul meu din spatele ei, iar situatiile prin care trec El si Ea (numele personajelor) nu sunt deloc comode. Un cuplu tanar care se instraineaza din cauza aparitiei copilului… sau poate se instrainasera dinainte. Cine poate sti? Este un spectacol pe care eu il consider deopotriva senzual si trist. E un spectacol la care te amuzi, pentru ca, dupa ce l-ai savurat in maniera asta, sa iti lase un retrogust de lacrima. E rascolitor tocmai pentru ca nu-si cauta “rascolitorul” cu orice pret. Lumea vede niste canapele-insule de culori vii si diferite purtandu-si locuitorii la fel de vii si de diferiti. E o lume pestrita cu angoase, cu erotism, cu resemnari.

Imagine surprinsa de Radu Afrim de la repetitiile piesei “Daca am gandi cu voce tare”

Care au fost cele mai mari provocari pe care le-ai avut de trecut in construirea respectivului rol?

Provocarea a fost insusi Radu Afrim. E un tip de consistenta mercurului. Si repetitiile au fost tot asa. “Gelatinoase”. Cum e mai greu. Nici solid, nici lichid. Simteam ca nu pot sa prind nimic sa devina ‘al meu’. E un tip naravas si nici eu nu stau unde ma pui, deci… Ce e cu adevarat provocator este bucata de coca pe care ne-a lasat-o la joaca. Spectacolul asta nu e gata nici acum si sper ca niciodata nu va fi. Nu-mi plac spectacolele care sunt gata la premiera. Si as vrea sa nu mai existe. Cand e gata, inseamna ca procesul s-a incheiat. Ori, procesul abia incepe. De asta e misto Afrim. E sampanizat, ca sa nu zic spumos.

Iulia Colan si Catalin Vieru in piesa “Daca am gandi cu voce tare”

Care a fost cel mai solicitant rol de pana acum din cariera ta?

Cel mai solicitant rol a fost Agika din Familia Tot, in regia lui Laszlo Bocsardi. Un spectacol pe care l-am iubit si un regizor care a lasat o puternica impresie asupra mea atunci, impreuna cu spectacolul pe care l-a creat. Un regizor a carui companie o mai astept. A fost un personaj fara multe replici, dar cu o existenta in scena de circa trei ore. Ma bantuia ideea de a-i gasi un rost. Adormeam foarte greu. De fapt, toata perioada repetitiilor, am dormit extrem de putin. Era un spectacol de trei ore fara decor. Se sprijinea doar pe actori. Cum sa dormi bine stiind asta?

Cum isi pun amprenta rolurile pe care le ai asupra persoanei tale in afara scenei?

Fiecare personaj vine cu personalitatea lui, cu psihologia lui, fie ea de tip realist sau nu. E misto sa fii un soi de psihiatru care se erijeaza in nebun. Pentru ca probabil dorinta asta de a avea personalitati multiple tine de o “patologie” care ma innebuneste de placere. Personajele isi pun amprenta asupra mea asa cum imi pun si eu amprenta asupra lor. E reciprocitate. Adevarul acela de care se tot vorbeste nu e o prostie. Doar ca de multe ori e prost inteles. E o discutie lunga despre ce inseamna sa fii adevarat. Se mai naste Stanislavski o data si discutia asta nu-si va afla capatul. Ce inseamna personajul dupa parerea mea? Esti tot tu. Doar ca nu esti tu.

Obisnuiesti sa imprumuti anumite gesturi sau expresii ale personajului?

Mi s-a intamplat la “Flori pentru Algernon”, un one-woman show la care am lucrat mult. Dupa un timp, am recunoscut la mine niste ticuri cu buzele pe care le construisem pentru Charlie (personajul meu) si m-am speriat. Incepusera sa devina ale mele. Si mi-a luat o vreme sa scap de ele.

Teatru sau film? Ce zona te atrage mai mult?

Si teatru si film. Cred. N-am facut film ca sa-ti pot spune. Dar stiu ca mi-as dori sa incerc. Daca e cineva care ma aude/citeste pe undeva, sunt disponibila. Teatrul ma atrage pentru “acum”, filmul pentru “patina”. Si pentru locuri nebanuite pe unde te poti afla ca sa filmezi, pentru conditii-limita in care te poate pune.

Spune-mi doua-trei proiecte cinematografice pentru care ai pune o scurta perioada pauza in cariera ta de actrita de teatru.

Utopic, mi-ar placea sa refaca Lars von Trier Melancholia cu mine, in locul lui Kirsten Dunst. Dar, sigur, accept si un film nou. Nu tin neaparat sa fac inlocuiri. Mi-ar placea iarasi Bela Tarr. Filmele lui au un aer care-mi spun ca mi-ar sta bine acolo. Si-as face o nebunie de film cu Alice Ionescu, prietena mea din Berlin, care a terminat regie de film si care ma duce de nas ca poate filmam ceva cu Willem Dafoe.

Spune-mi care este ultima piesa de teatru, ultimul film vazut si ultima carte citita care te-au emotionat.

Ultima piesa de teatru care m-a emotionat este cea in care joc. „Daca am gandi cu voce tare” e un spectacol care-mi schimba starea si-o mentine mult dupa ce s-a terminat. Ultima carte citita care m-a atins este „Femeia cu parul rosu” a lui Orhan Pamuk. E un sentiment de frig si inevitabil pe care ti-l da. Iar ultimul film care m-a impresionat este unul care, de fapt, m-a inspaimantat. „After.Life” nu are note mari pe site-urile de specialitate, dar mie mi se pare cel mai horror film horror. De atunci, cand il vad pe Liam Neeson, schimb canalul.

Scena teatrului romanesc vs. scena teatrului international. Ce simti ca lipseste aici? Ce-ti place aici?

Cand o sa incerc scena teatrului international altfel decat in turnee, o sa-ti spun ce aleg, pana atunci, n-as sti sa raspund. Ce-mi lipseste aici? Pe langa Kevin Spacey? (rade) Sansa. Asta simt ca imi lipseste. Sau mai bine zis o suma de sanse. Sau o frecventa mai mare a lor. Ce imi place? Ca trebuie sa lupti pentru sansa.

Vorbeste-mi un pic despre planurile de viitor pe care le ai pe final de 2017. In ce spectacole te mai putem vedea dupa FNT?

Planul meu de viitor ar insemna sa fac in continuare ceea ce imi place. Sper sa fac film si sper sa colaborez in continuare si cu alte teatre din Bucuresti. Ele sunt proiecte de viata à la long. Dupa FNT, o sa incep repetitiile la ‘Monstrul Nisipurilor’, un text de Csaba Szekely, in regia Irinei Craita-Mandra. Altceva… ce voi face dupa… probabil un brad de Craciun. Pana atunci am programul facut.

Festivalul Național de Teatru, ajuns anul acesta la cea de-a 27-a editie, se desfasoara in perioada 20-30 octombrie 2017. Producatorii Festivalului National de Teatru sunt UNITER – Uniunea Teatrala din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti si Teatrul Național „I.L. Caragiale” din Bucuresti. Proiect cultural finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale si de Primaria Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Institutul Cultural Roman. Mai multe informatii pe www.fnt.ro. Bilete pe www.mystage.ro.

Cititi si: „Un proiect care ma reprezinta: Irina Moscu”!

Foto: Cristi Floriganta (portrete); Radu Afrim (repetitii Daca am gandi cu voce tare); Florin Chirea (imagine alb-negru din piesa Daca am gandi cu voce tare)

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here