Iulia Lumanare despre „Pororoca” si cel mai intens rol de pana acum

0

Regizat de Constantin Popescu (Portretul luptatorului la tinerete si Principii de viata), Pororoca spune povestea lui Tudor (Bogdan Dumitrache) si a Cristinei (Iulia Lumanare), un cuplu ca oricare altul, cu o fetita in varsta de 5 ani si un baiat de 7 ani. Intr-o duminica dimineata, Tudor iese cu copiii in parcul din apropierea blocului. Intr-o clipa de neatentie a tatalui, fetita dispare. Tudor si alti parinti o cauta frenetic prin zona. Fara niciun rezultat. Trebuie sa anunte Politia. Fetita este data, oficial, disparuta.

Urmarind consecintele acestui eveniment dramatic asupra cuplului, Pororoca exploreaza sentimentele care ies la iveala – de la vina si durere, la furie si deznadejde. Pentru Iulia Lumanare (pe care ati mai vazut-o in serialul HBO Ramai cu mine si care a semnat recent scenariul de la Ana, mon amour, alaturi de Calin Netzer si Cezar Paul-Badescu), aceasta a fost „cea mai intensa experienta actoriceasca de pana acum”.

Bogdan Dumitrache si Iulia Lumanare, in Pororoca

Harper’s BAZAAR: Care a fost reactia dupa ce ai citit scenariul de la Pororoca

Iulia Lumanare: Constantin Popescu nu scrie scenarii, scrie romane. Descrierile lui nu au nimic de-a face cu sinteza pe care o cer rigorile unui scenariu. Sunt file de roman. Merge cu detaliul pana la dilatarea pupilei. Cum am reactionat dupa ce l-am citit? M-am blocat. Asa cum ma blochez dupa ce cate un autor prea talentat da cu mine de toti peretii si, masochista cum sunt, alerg sa-i mai citesc o carte. In situatia asta nu mai aveam inca una de citit, asa ca am intors-o pe-asta pe toate fetele. Constantin mi-a dat sa citesc scenariul cu mult inainte sa imi spuna ca vrea sa joc rolul Cristinei, si am povestit multe pe marginea lui. A scenariului, zic. Acum imi dau seama ca a facut-o cu intentie. Stia ca nu vom repeta, ca nu vom avea discutii nesfarsite despre personaje si relatiile dintre ele. A vrut sa fi consumat toate intrebarile si intelegerile inainte de a-mi pune problema sa fac rolul. Si a vrut sa o fac dintr-o cu totul alta ipostaza decat cea de actrita care cauta sa isi construiasca personajul, ci din aceea a omului care intelege un univers si rolul fiecarui personaj in povestirea acelui univers. Sau cel putin asta am inteles eu din aceasta experienta.

H.B.: De ce ti-ai dorit s-o joci pe Cristina? Care ti s-a parut cea mai interesanta fateta a personajului?

I.L.: Cristina Ionescu nu este personaj de film. Nu este personaj. Nu a facut nimic iesit din comun si nu te-ai gandi sa faci un film despre ea. Cristina este ceea ce numim un om „normal”. Dar ei i se intampla ceva care o propulseaza dincolo de orice definitie a ceea ce inseamna normal. Pororoca este un fenomen natural, dar anormal: un val care urca pe Amazon, impotriva cursului Amazonului, spre izvoarele Amazonului. Ce i se intampla unui parinte cand traieste ceea ce i se intampla Cristinei? Ma indoiesc ca poate cineva sa stie, in afara celor care chiar au trait asta. Pentru noi, restul, cei neinitiati, nu ramane decat sa ne imaginam. Si asta e ceea ce m-a atras: ceea ce m-a infricosat pentru ca nu stiam.

„Cristina este ceea ce numim un om «normal». Dar ei i se intampla ceva care o propulseaza dincolo de orice definitie a ceea ce inseamna normal.”

H.B.: Mentionai mai devreme ca nu ati facut repetitii inainte de a filma. Ce a insemnat acest lucru pentru tine in timpul filmarilor?

I.L.: Am inteles ca regizorul nu a vrut sa fim siguri pe noi, ca nu a vrut sa venim cu solutii actoricesti prestabilite, pentru ca durerea nu poate fi negociata. Asta a insemnat, pentru mine, cel putin: sa nu negociez cu durerea, sa nu caut sa fiu mai talentata decat ea; sa nu prestabilesc, ci sa ma ancorez in fiinta emotionala care sunt si sa o las pe ea sa preia controlul. Si, pentru ca e parte din mine – deci ca mine, chiar daca e doar emotie -, nu-i place nimic mai mult decat sa aiba controlul.

H.B.: La conferinta de presa de la San Sebastian, unde filmul a fost aratat pentru prima oara, spuneai ca este cel mai putin tehnic rol al tau. Poti explica, te rog?

I.L.: A fost rolul la care nu am gandit dinainte nimic si nici nu mi-am dat voie sa fiu desteapta. Am avut incredere in instinctele mele si in deprinderile pe care le-au capatat de-a lungul timpului in meseria asta, si nu mi-am cerut mie insami decat sa cred in realitatea acelei situatii pe care o aveam de jucat. M-am intors la izvoare. La una dintre primele lectii de actorie: „Ce-ar fi dac-ar fi?”. E de la Stanislavski citire si se refera la necesitatea ca un actor sa creada ca ceea ce se intampla pe scena e adevar. Adevarul, as nuanta eu. Am mai spus-o si nu prea ma crede nimeni: pentru mine nu e niciodata solicitanta meseria asta. Am mai spus si ca e nitel schizo. Cred ca e ca la schizofernici, doar ca la noi e cu happy end: oamenii se emotioneaza cand tu crezi si creezi o alta realitate, ba chiar ajung sa o creada si ei. Si, cand li se intampla asta, iti mai si spun cu lacrimi in ochi: „Ce talentat esti!”. Omit cuvantul „schizofrenic”, dar…

H.B.: De la coscenarista la Ana, mon amour, la interpreta rolului principal feminin dintr-un alt film despre cuplu, Pororoca – cum s-au inlantuit sau cum au alternat aceste doua proiecte in viata ta?

I.L.: S-au inlantuit si au alternat in cel mai neasteptat fel posibil. Propunerea lui Constantin Popescu a venit in timp ce lucram cu Calin Netzer. Am povestit deja despre intalnirea cu scenariul, si apoi cu rolul. Dintr-o frica destul de mare, nu doar pentru ca regizorul nu voia sa repetam, m-am tinut departe de Pororoca. L-am lasat suspendat undeva printre faliile memoriei, sa prinda radacini. Astfel, dupa un an si jumatate de munca intensa la Ana, mon amour (de descifrare psihanalitica a fiecarei actiuni si a reculului ei, de masurare meticuloasa a dezvoltarii emotionale pe care o sufera personajele filmului lui Calin Netzer), am ajuns la cea mai intensa experienta actoriceasca de pana acum, la Pororoca – acel punct in care niciuna dintre intelegerile acumulate si asumate odata cu Ana, mon amour n-a mai avut noima, pentru ca a-ti pierde copilul nu are nicio noima. Am avut norocul sa inteleg ca trebuie sa las la o parte tot ceea ce ma ajuta sa inteleg cum ajunge un eveniment traumatic sa dezintegreze fiinta, si doar sa imi dau voie fiintei sa experimenteze dezintegrarea.

Pororoca a avut premiera internationala la Festivalul de la San Sebastian si intra in cinematografele din Romania pe 19 ianuarie.

Cititi si: „Bogdan Dumitrache, Cel mai bun actor la Festivalul de la San Sebastian”!

Foto: Paul Soare (portret Iulia Lumanare), prin amabilitatea Bad Unicorn

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here